~ Scrisori pentru tine XI ~

      ~ Casa mea e o ruina. Peretii interiori stau gata sa cada peste inima mea. Afara tencuiala poate lovi pe oricine se apropie de ea. Numai eu stau in interiorul ei si nu imi e teama ca va cadea odata cu mine.

      Patul mintii mele e ravasit dupa noaptea in care poemele s-au iubit nebuneste. Veioza a ramas aprinsa, de parca acolo in pat inca se mai odihnesc trupurile obosite de dragoste.

      In bucatarie marul muscat a facut mucegai. Farfuria cu mancare asteapta chiar si asa sa fie terminata, pentru ca de ea sunt asezate doua furculite, atingandu-se usor cu teama sa nu se raneasca. Ceasca de cafea pastreaza si ea urma buzelor cu care s-a sarutat si si-a revarsat pe buze licoarea neagra si aromata.

      Coltul camerei e gol si insotit de singuratate, dar inca reflecta ca iubirea nu a plecat, ci doar iubitul. Arata dorinta de a iubi un trecut care nu a trecut, de a refuza un cadou care doare.

      Singuratatea locului este Raiul pierdut, durerea celui ce a ramas acolo, gustul mortii care se simte in gura sa pentru ca a ales sa locuiasca intr-o ruina. Doar o singura persoana, mai vrea sa simta nostalgia trecutului: cel care a iubit cu adevarat, chiar daca aduce cele mai mari suferinte ce dor cumplit si care te fac sa simti ca treci prin viata ca si cum nu ai mai trai.

       In casa unde peretii cad, sunt eu, eu am ales sa locuiesc inca aici. In casa asta mai pot sa simt cu ochii tai. In ei nu exista cuinte calde, ci doar pulsul unei inimi care se dilata si se contracta, impingand un sange rece. E ceva mai mult decat mila sau iertare pentru ei, e un Paradis pierdut. Parca sunt intr-un labirint in care am adunat numai flori si frunze uscate.

      Ce folos ar fi sa sarut alta gura, daca singura gura pe care vreau sa o sarut e a ta. E inutil sa caut placere in alte trupuri, cand placerea mea nebuna esti tu. In toata ruina asta trepideaza inca o inima in piept. Bate pentru o iubire care o poseda in orice moment, care se lafaie libera in durere, ranita si da, geloasa.

     Deschid larg ferestrele si privesc afara. Pe langa peretii care cad dincolo de ele e o alta lume. Pare ca acolo e doar moarte insa in fata lor florile colorate mai arata ca in ruina aia, locuieste inca cineva. Cineva care nu mai vede, care mangaie pe intuneric o faptura inexistenta dar care asteapta sa rasara zorile zilei. Nu vede dar scrie, scrie,...... ~

 ~ Odine ~