~ Sunt o pasăre liberă, mângâiată
de mâinile aspre ale vântului,
Acolo unde am zburat am
fost acuarelă pentru frunzele căzătoare,
Iar sub aripi am
adăpostit suflete lovite de pietrele smulse din palate distruse.
Sunt complice la
erorile şi adevărurile, pe care viaţa mi le pune în faţă identificându-ma cu
tine
Şi îmi sculptează inima
în această bucată de carne din piept.
Răsfoindu-mi zilele ca
filele unei cărţi în care eu sunt eternul suspect,
Al personajului
principal ce îmi verbalizează cuvinte catifelate,
Încercând să mimeze un
sentiment nobil, dar atât de nesănătos,
Mă face să transpir pentru
tine şi să germinez sclipiri de dragoste efervescente.
Tu îmi esti sevă, iar
eu sunt şi am fost planta ce se hrăneşte din ea,
Eşti forţa valurilor
mării din orice port,
Eşti vocea tăcerii, ce
se face auzită în poeme de dor,
Eşti calmul unui râu,
ce mângâie pielea unei femei,
Ca o flacără ce arde şi
dispare când lumina zilei se iveşte şi viitorul se apropie,
Ca briza care vine
într-o după-amiază de vară şi se duce în neant.
Eşti pielea, părul,
râsul, melodia din urechi ce-mi completează tabloul chipului,
Toate astea reprezintă
TU prin Mine,
Ce mă face să mă pierd
ca şi cum eu nu mai exist,
Ca şi cum o pasăre nu
există dacă nu are aripi să zboare. ~
~ Odine ~