Odine With Love

Odine With Love

joi, 30 octombrie 2014

~ Te provoc... ~

~ Te provoc să rămâi în seara asta
Pe tine și ce a mai rămas din tine în mine
Pentru a savura ceea ce a fost
La o cană de cafea fierbinte.
Să mă faci să devin o egoistă în iubire
Să mă faci să prind rădăcini în mine prin tine,
Să alunec precum un șarpe aventuros
Prin venele tale și să-mi găsesc adăpost în inima.

În bezna fumului de țigară
Și ultima înghițitură de cafea
Încerc să te găsesc prin măsuri aleatoare
Mimând mișcările pașilor de tango
În care picioarele parcă își pun piedică unul altuia,
Vârfuri de degete pe piele
Ce se leagănă precum palmierii în vânt
Brațele se luptă să apuce mai mult din celălalt
Iar gurile caută aer și viață în stare de ebrietate.

E o altă lume, trebuie să fie
În care timpul se oprește,
Iar vântul nu mai bate,
Apele nu mai curg
Și tot ce se aude e doar respirație
Între două tunete, două războaie, două strigăte, 
Separate doar de un fir iubire
Un spațiu imprecis, cablul dintre două inimi
Spațiu care se reduce prin apelul la tăcere.

Te provoc să rămâi, dacă nu ți-e teamă,
Dar dacă ți-e teamă de ceea ce simți
Pleacă oftând încruntat
Și rătăcește în fumul de țigară
Până în clipa în care vei fuma tot
Dar cu grijă să nu dai foc la inimi. ~
~ Odine ~

miercuri, 15 octombrie 2014

~ Dragostea este suma celor mai bune sentimente ~

~ Dragostea este un sentiment de detașare
Este magia pură, care hrănește inima...
Te dezbracă de haina bărbatului sau femeii care o porți
Și te îmbracă în haina îndrăgostitului de fascinație pură.


Dragostea este un cuvânt atât de mic, dar atât de puternic
Nu alege ce e frumos, urât, plictisitor, ci se întâmplă
Pe o plajă, la o plimbare sau oriunde
Nu are nici o zi sau timp anume pentru a te îndrăgosti.

Când se întâmplă, te poartă spre pasiune
Un singur sentiment și atât de multe emotii
Dragostea hrănește pasiunea zi și noapte
Te îmbată ca o șampanie efervescentă și acidulată.

Dragostea este un sentiment care nu poate fi explicat
Este o dorință nebună de a fi împreună
Cu degete care să ațâțe toate simțurile,
Să apropie și să simtă mirosul celuilalt în minte.

Dragostea este suma celor mai bune sentimente
Născute în orice persoană...
O simți ca o adiere umedă pe față
Și nu moare niciodată din fleacuri, dacă e adevărată. ~
~ Odine ~




luni, 13 octombrie 2014

~ Când vei începe să iubești... ~

~ Când îți dai seama că brațele tale nu sunt atât de mari pentru a îmbrățișa?
Iar mâinile astea atât de mici nu se potrivesc împreună în palma ta?
Când îți dai seama că inima ta este prea mică pentru a se potrivi cu o iubire atât de mare?
Când vei recunoaște ca viața e atât de fragilă și să iubești necondiționat depinde numai de tine, căci abia atunci vei începe să trăiești cu adevărat.


Abia atunci viața va deveni mai usoară ...
Când îți vei permite să fii tu însăți indiferent de numărul de defecte care îl ai...
Când vei arunca la gunoi toate regulile care nu te ajuta la nimic, ci îți micșorează sentimentele... 
Când vei crede în puterea care există în tine, chiar dacă uneori ea va fi ascunsă într-un colț...
Când vei transporta în bagajul vieții doar ceea ce merită ... 
Când o să scapi de balastul trecutului, care cântărește enorm și te apasă pe umeri...
Când purtările tale toxice nu te vor mai ucide psihic....
Atunci îți vor ajunge brațele să îi ții pe toți pe care îi iubești, iar inima ta va fi mare cât o întreagă galaxie și vei găsi mereu un spațiu liber pentru fiecare persoana care va intra în viața ta. ~
~ Odine ~


joi, 9 octombrie 2014

~ Libertate ~

Revolta este vocea sufletului care a tăcut prea mult
Iar lacrimile sunt inutile în vremuri de revoltă.
Sufletul vrea să taie sârma ghimpată și să zboare ca păsările sălbatice
Să spargă geamurile ferestrei pentru că blochează aerul să intre.
Vreau să fiu acolo unde inima mea se simte liberă și să-mi liniștesc mintea
Vreau să mă trezesc în ciripitul păsărilor și să dorm sub mângâierea blândă a lunii,
Vreau să-mi spăl trupul în albia unui râu și să îmi curăț sufletul cu picături de rouă,
Să mă parfumez cu mirosul florilor colorate ca în visele mele
Vreau să mă întind pe iarbă și să mă întâlnesc cu stelele,
Să-mi sărute obrajii razele de soare, iar vântul să-mi mângâie chipul,
Să-mi deschid brațele larg și să simt că pot îmbrățișa lumea
Să simt că trăiesc acolo unde exista viață! ~
~ Odine ~

miercuri, 8 octombrie 2014

~ Dacă aș fi... ~

~ Dacă aș fi vântul
Tandră dar și puternică
Dulce dar și de temut,

Te-aș săruta și îmbrățișa
Uneori dureros și insensibil.
Dacă aș fi vântul
Aș alerga pe stradă suflând simfonii
Și fără rușine ți-aș atinge trupul gol,
Sărutându-l până la durere
Fără menajamente.
Dacă aș fi vântul
Ți-aș usca sufletul să nu mai știi ce să faci cu atâta dor,
Ți-aș bate în aripi
Și te-aș face să zbori doar către mine.

Dacă aș fi ploaia
Ți-aș cade pe față în timp ce ai merge pe stradă,
Ți-aș spăla sufletul plin de păcate
Și aș sterge calea vieții tale de praful care s-a așternut.
Dacă aș fi ploaia
Aș stinge focul care îți arde mintea
Aș mușca din buzele care promit atâtea.
Dacă aș fi ploaia
Aș șterge trecutul cuvânt cu cuvânt,
Cu toate picăturile
Aș spăla amintirile și le-aș lăsa imaculate,
M-aș transforma în val
Și aș lovi de atâtea ori în stânca vieții
Până aș modela-o în chipurile îngerilor din Capela Sixtină.
Din simfonia vântului și din perle de ploaie,
Aș limpezii foile vieții și aș rescrie destinul. ~
~ Odine ~

miercuri, 24 septembrie 2014

~ Ești celălalt eu al meu. ~

În unele zile am nevoie doar să pun capul pe pieptul tău
Și să-ți simt mâna mângâindu-mi părul.
În alte zile am nevoie de doar o îmbrățișăre și să mă ghemuiesc,
În brațele care mă protejează și care îmi hrănesc sufletul.
Sunt zile în care un simplu zâmbet este deajuns să-mi aducă bucurie
Și să fii prietenul și compania cea mai bună,
Dar în altele doar prezența ta e suficientă pentru a mă face fericită.  

Ochii mei îți arată secretele pe care gura nu mai îndrăznește să le spună,
Pentru că ei vorbesc de sentimentele pe care inima insistă să evite să le exprime
Ochii mei spun totul, nu ai nevoie să auzi ...
Tu îmi ești mult mai mult ...
Ești marca ce mă reprezintă și care îmi dă valoare
Ești mult mai mult ...
Ești chipul curat și nemachiat și trupul fără defecte
Tu ești ...
Tot ceea ce port în interior!
Modul meu de a fi
Tot conținutul pe care îl am în minte,
Bucuria de a trai.
Tu ești ...
Iubirea necondiționată
Liniștea care se reflectă în afara mea
Frumusetea sufletului care încântă
Partea care mă definește,
Cea mai frumoasă pagină din cartea vieții mele,
Ești celălalt eu al meu. ~

~ Odine ~


joi, 18 septembrie 2014

~ Puțini au curajul de a trăi o iubire ~

Nu încerca să înțelegi ce se petrece în mintea mea ...
Ea îmi domină corpul și asta se datorează faptului că îți aparține.
Uneori îmi doresc o altă dragoste...
Uneori îmi doresc un alt corp...

Sau o altă minte care să ia cerul și să îmi arate stelele.
Un alt corp care să fie independent de capriciile tale,
O multitudine de dorințe care să preia conducerea minții mele,
Care îmi sperie trupul, îmi ia somnul și judecata,
Iar dorința e atât de intensă, încât chiar și în tăcerea mea aud țipetele tale.

Nu sunt genul care iubește puțin și nu am fost făcută să evadez din iubire!
A-mi fi teamă de iubire este un cuvânt care nu există în vocabularul meu 
Și nu promit că te voi iubi pentru totdeauna,
Dar cât timp dragostea este atât de intensă
Și cu tot adevărul care există în mine,
Voi ajunge să iubesc obsesiv, ceva ce nu voi putea controla
Și ăsta este felul meu de a mă preda și a iubi.  



Îmi încui inima pentru tine și apoi o să arunc cheia,
Pentru că iubirea și libertatea trebuie să meargă împreună ...
De asta îmi doresc să rămân! Rămân, pentru că știu cum să iubesc,
Și puțini au curajul de a trăi o iubire ca asta! 

~ Odine ~