~ Nimeni nu înțelege iubirea asta ~

~ Îmi cunoști doar iubirea intermitentă,
Mă vezi clar ca lumina zilei

Dar mă deformezi în oglinzile paralele ale minții tale.

Îmi extinzi curajul în patul nostru,

Dar îmi ștrangulezi cuvintele cu propriile-mi vene,

Apoi înjunghii temerile noastre,

Printre norii grei și împrăștii furtuna.
Și ne înecăm și înviem și înotăm și murim în fiecare noapte,

Împreună. Anesteziați.

Îmbătați de Yin. Și tot Yang.
Suntem doi deranjați egoiști.

Două sensuri altruiste. 

De asta suntem forme imposibile. 

Nu putem fi legați și nici puși în lesă.
Ne rotim unul în jurul celuilalt ca insectele speriate spre lumină... 

Suntem droguri pure, nu tăiate, nu neamestecate,

Suntem dependenți, cu nevoia de viciu, eu de tine, tu de altele.

Suntem foc, vânt și cenușă vie.

Mă vezi ca pe ceva luminos, cu toate că nu strălucesc,

Mă vrei necondițonat, deși tu ești condiționat,

Eu îți uit greșelile, tu vrei să fiu credulă la cuvintele tale.

Nu vedem pe întuneric,

Trăim între lumină și umbră,

Sau între râs și lacrimi.
Suntem linii paralele,

Sau prototipe model.

Suntem apă potabilă, spumă și picături de nimic.

Dar nu voi putea trăi povestea ta perfectă,

Pentru că eu nu caut niciodată o alta perfectă,

Am spintecat toate zânele în propriile mele spânzurători,

Poate pentru că sunt masochistă și îți permit o dată viitoare.

Știu că în adâncul sufletului tău mă cauți în toate poveștile noi,

Dar te ascunzi în fața mea,

Pentru că am ucis timpul inventat cu numele tău.

Iar dacă nu  înțelegi nimic,

Nu te agita,

Că nici eu nu știu încă pe nimeni

Care înțelege iubirea asta. ~

~ Odine ~

~ Demnitatea de a fi femeie! ~

~ Niciodată nu permite oricărui om să te subjuge

Te-ai născut liberă să iubești, nu să fii sclavă.

Nu lăsa niciodată inima să sufere în numele iubirii,

Dragostea e un act de fericire, de ce să suferi?

Nu lăsa ochii tăi să verse lacrimi pentru cineva,

Care nu te face să zâmbești.

Niciodată nu îngădui nimănui să se folosească de trupul tău,

El e lăcașul spiritului tău, de ce să îl transformi în închisoare?

Nu dărui secunde, ore, zile, ani în șir așteptând un om,

Care nu va veni niciodată, în ciuda faptului că a promis.

Nu pronunța prea mult numele unui om,

Care nici măcar nu mai știe dacă exiști sau nu.

Nu irosi timp pentru cineva,

Care nu își va face niciodată timp pentru tine.

Nu permite niciodată unei pasiuni,

Să te ducă dintr-o lume reală, într-una care nu există.

Nu permite viselor tale să se oprească,

Dând voie unui coșmar să se ridice.

Nu crede ca cineva care nu a venit prima oară,

S-a schimbat și va veni înapoi pentru totdeauna.

Nu trăi niciodată cu responsabilitatea de a susține sufletește un om

Care s-a născut incapabil să iubească.

Niciodată să nu accepți să trăiești devenind dependentă de cineva,

Ca și cum te-ai fi născut invalidă.

Nu lăsa pe cineva cu suflet minunat să te aștepte,

În timp ce tu îți îndrepți atenția către o altă persoană care nu are ochi pentru tine.

Nu admite niciodată ca: durerea tristețea, singurătatea, ura, gelozia, remușcările

Să îți comande viața și să uiți de puterea care există în tine! 

Și mai presus de toate, 

Nu îți permite să pierzi demnitatea de a fi FEMEIE !!! ~

~ Odine ~

~ Oamenii nu iubesc suflete ~

~ Oamenii nu mai iubesc suflete.

Iubesc trupuri, iubesc case, mașini, bani,

Dar nu mai iubesc suflete.

Trupurile au miros de transpirație amestecată cu parfum,

Casele miros a mobilă, a pâine caldă,

Mașinile miros a piele, a pin și lămâie din brăduții atârnați,

Banii miros a lux, a trădare, a minciună, a mizerie,

Pe când sufletele.... sufletele nu au miros.

Pe ele să le simți ai nevoie la rândul tău de suflet,

Ai nevoie să miroși prin propriu-ți suflet,

Să te topești odată cu el, să te transpui și să te transformi,

Devenind un nor invizibil care înlănțuiește alt suflet.

Aș fi vrut să îți poți mirosi propriul suflet,

Să îți dai seama că mirosul lui e atât de acru,

Precum un vin bun depozitat prost.

Aș fi vrut să poți intra prin nările sufletului meu

Și să te miroși pe tine.

Ți-ai fi sufocat plămânii minții de aciditatea care se află ambalată,

În sticlă marmorată și cu etichetă de ”stil”.

Oare ai iubit vreodată un suflet,

Fie el la fel de acru precum ești tu?

Ți-ai trecut oare sufletul pe lângă alt suflet și să te topești cu el,

Să te amesteci și din ele să se nască un miros de praf de stele?

Sunt doar întrebări ale mele,

Pe lângă alte câteva mii.

Tu iubești trupuri, iubești case, mașini, bani,

Iubești orice altceva în afară de suflete,

Căci de ele ți-e teamă, te pun pe goană,

Te fac să te simți ca la judecata de apoi.

Tocmai de asta îmi iau sufletul și te las,

Căci sufletul meu nu poate fi depozitat în același loc cu al tău,

Mi l-ai strica de-atâta iubire de orice altceva, în afară de suflet. ~

~ Odine ~

~ Am ales ~

~ Nu mai întorc capul după vechi

Pentru că nu îmi place nimic de proastă calitate.

Mi-am făcut curaj și curat în ultimul timp

De tot ceea ce nu îmi face bine.

Nu mai pot șterge ceva ceea ce a fost scris în minte și suflet,

Nu mai pot lipi o cană spartă să arate ca nouă.

Nu pot ierta la infinit că nici Dumnezeu nu are răbdarea asta,

Sau dacă o are așteaptă schimbarea ta ca om,

Dar cât timp schimbarea vine cum vrei tu, nu merge.

Nu poți sparge ușa de fiecare dată când ești lăsat pe dinafară,

Iar când ești chemat pleci în fugă

Și ușa rămâne trântită de pereți cu balamalele rupte.

Ești ca o boală uneori,

Mă înconjori și nu îmi dai pace,

Îmi dai când frisoane, când febră

Și nu există medicament care să mă vindece de tine.

Nu pot să trăiesc anulându-mă pe mine la infinit,

Să nu am nici o urmă de egoism, ca să hrănesc egoismul tău,

Nu pot trăi privind cum tu trăiești, în timp ce eu sunt în comă

Să mă abandonez pe mine ca tu să te găsești, dacă te vei găsi vreodată,

Toate astea nu le mai vreau, că nu le mai pot dori.

Da, încep în viața oricui momente când totul se răstoarnă,

Când trebuie să te îndrepți spre ceea ce te definește

Și să pui punct acolo unde nu te mai regăsești,

De asta nu mai privesc în spate

Pentru că nu mai am răbdarea asta,

Nu mai pot pretinde mergând prin furtuni să spun că e soare,

Pentru că de fiecare dată mă trezesc udă până la piele... de lacrimile mele,

Nu mai pot trăi în ”nu știu” al tău, sau ”deocamdată nu am ales”,

Pentru că eu, femeia de astăzi ”știu”, căci de astăzi ” am ales”. ~

~ Odine ~

~ Te iubesc ~

~ Te iubesc înseamnă a îți pierde limitele gândirii

A naviga cu vântul în față...

Te iubesc înseamnă să creezi un joc de seducție

În care îți simți bătăile inimii

În care te îmbeți cu mirosul pielii , cu moliciunea ei...

Te iubesc înseamnă să devii cunoscut unui necunoscut,

Să fii nebun când alții te vor normal...

Te iubesc înseamnă să iubești și să nu te saturi,

Să te hrănești cu ea și să nu îți ajungă,

Să trăiești la o asemenea intensitate,

Încât simțul tău să ajungă pentru doi...

Te iubesc înseamnă să te lași sedus de mângâieri,

Înconjurat de dorințe impulsive,

Să îți aliniezi perfect corpul, mintea și inima

Precum planetele și să te bucuri

Întotdeauna de plăceri noi...

Te iubesc înseamnă să îți golești sufletul

Cu calm și de multe ori conștient

Să te arunci cu capul înainte

În delicii erotice și pasiuni frenetice...

Te iubesc înseamnă să ți se dea o mie de oportunități și să alegi una,

Chiar dacă ea nu se potrivește cu principiile tale,

Să ți se spună că este cel mai rău păcat cu cele mai grave consecințe

Și totuși să alegi în continuare ”te iubesc”. ~

~ Odine ~

~ Sărută-mă ~

~ Sărută-mă

Și ține-mi inima în palme,

Căci atunci când pleci

Ea bate mai repede.

Sărută-mă

Și vei simți cum tremur

Ce se prelinge pe coloana vertebrală,

Căci atunci când mă privești,

Ochii tăi mă ating pe suflet.

Sărută-mă

Și ține-mi mâinile în mâinile tale

Să formăm împreună două aripi

Ce-și doresc să zboare spre cer.

Sărută-mă

Și când te vei duce în lumea ta

O să îți amintești cum e în brațele mele,

Că sunt spațiul acolo unde când suferi,

Ea se topește precum gheața la soare.

Sărută-mă

Și buzele mele care grăiesc

Nu vor mai avea îndoieli

Vor fi liniștite,

Iar cala buzelor mele vor înflori

Și vor rosti tandru ”te iubesc”. ~

~ Odine ~

~ Vocea în surdină ~

~ Nu știu cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce,

Ești enigma ce o iubesc,

Mă atrage și mă intimidează în același timp.

În ritmul melodiei de dragoste rănită,

Se aude o voce în surdină,

Care îmi ciufulește auzul,

Dar vine parcă dintr-o altă parte de viață. 

” Ignoră cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce ... 

Spune-mi tot,

Mai mult mintea poate exprima,

Teama care te invadează, 

Durerile care te consumă

Și fă ceea ce vrea sufletul. ”

Ignor cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce...

Vreau doar să devii un necunoscut

Să nu mă mai deranjeze cuvântul tău în urechea mea, 

Iar mintea să nu mai aprindă beculețe la a ta voce! 

Nu știu cine ești, 

De unde vii, 

Sau unde te vei duce, 

Vocea ta e o iluzie care îmi aduce minciună,

O minciună în care eu încerc să cred

Și care mi-a fost adusă la îndemnul unui vis! ~

~ Odine ~