~ Fiecare femeie e un vulcan ~

      ~  Fiecare femeie este ca un vulcan. Singura diferență dintre noi este faptul că unele fac implozie, altele explodează. Dar în fiecare dintre noi trăiește o forță suprarealistă capabilă să depășească durerea, să supraviețuiască unei iubiri de gheață și să o topească cu propria ei căldură.

     Când va vedea pe cineva la pământ, femeia vulcan va exploda, nu pentru a distruge, ci a proteja. E capabilă să își consume tot combustibilul interior, până la a ajunge doar să fumege, însă nu se lasă până ce va construi un zid de protecție pentru cel slab. O mamă vulcan își va învăța copilul să fie exact la fel, să își expună propria părere cu orice preț, să lupte fără a da înapoi, ci să devină un învingător. Femeia care explodează, este femeia care îți va face cunoscut exact ceea ce vrea, ce îi place și ce nu, cea care nu se va feri niciodată să preia rolul bărbatului, să se pună chiar și în genunchi în fața acestuia și să îi propună căsătoria. Femeia explozivă, va fi prima în toate rândurile revoluțiilor, alături de bărbați pentru schimbare. Nimic nu o oprește, ea e leoaica ce vânează dreptatea.

       Femeia care face implozie, va exploda în interiorul ei, dar va crea. Va scoate artă din orice exprimare a inimii ei prea pline. Va fi delicată, romantică, se va refugia în trăirile interioare, se va lupta cu toți demonii din minte, dar prin porii ei va emana o frumusețe aparte, exact ca un trandafir care te atrage prin culoare și miros și care nu te rănește, cât timp îl lași să-și exprime frumusețea în felul său. Dacă vei încerca să îi faci rău, se va apăra cu toate resursele pe care le are în dotare. Ele sunt cele care fac revoluție prin creație, vor fi cele care conduc la luptă bărbații prin sprijinul care îl acordă sufletește. În iubire va lăsa bărbatul să se simtă bărbat, care va ști că are alături o femeie puternică numai prin felul său de a nu ceda.

     Asta este o forța pe care toate o avem, capabile de a revoluționa tot. Fără bannere sau steaguri, fără a ne duce în stradă, sau arăta în sânii goi mesaje să fim văzute. Femeia când vede o altă femeie vulcan, nu se simte amenințată. Când una explodează, ea aplaudă. Când alta face implozie nu o judecă, dar nici nu se simte vinovată și nici nu invidiază, deoarece vulcanii nu se distrug unii pe alții, dar împreună pot distruge cei mai mari dușmani, așa că rivalitatea ar fi inutilă. ~

~ Odine ~

~ Sper să nu existe măcar o secundă, în care să devii personajul secundar din poveste ~

~ Nu poți zâmbi așa, este interzis!

Nu poți să te uiți la mine și să crezi că în poezia mea ești un erou,

Când în realitate ești un eșec total. 

Nu poți veni să îmi schimbi cursul lucrurilor,

Pentru ca la sfârșitul zilei, să-ți reiei vechile obiceiuri.

Nu poți să mă îmbrățișezi și să spui că va fi bine,

Când pe mine mă sperie ce va urma să faci mâine.

Nu poți intra pe ușa din față în viața mea

Și când pleci, să sari pe fereastră.

Nu-mi poți invada viața pentru ca mai apoi,

Să mă lași să obosesc de atâta așteptare.

Nu-mi poți șopti la urechi cuvinte de dragoste

Și apoi să te sperii chiar tu, de ceea ce mi-ai zis.

Nu poți adormi așa pe coapsele mele, este interzis! 

S-ar amesteca cu trecutul și mi-aș da seama ce decizii stupide am luat,

Că lucrurile puteau fi diferite dacă aș fi acționat altfel.

Știi că nu ne mai putem întoarce înapoi în trecut,

Pentru că butonul de înapoi nu a existat niciodată.

E surprinzător cum lucrurile se întorc în mod constant,

Că atunci când am crezut că totul se încheie,

Apari spășit spunându-mi că știam de la început totul.

Este interzis să te tot învârtești gol de prejudecăți în mintea mea!

Îți interzic să-ți mai dai jos toate măștile pe care le pui în fața altora,

Să îmi arăți mie partea ta vulnerabilă.

Îți interzic să-mi mai zici ”te iubesc”,

Să oftezi când îți spun că nu vreau să mai aud nimic.

Vreau doar să trezesc sentimentele alea adormite în tine,

Să-ți fiu respirație în nopțile în care te îneci în melancolie,

Să fie altfel nu ca în trecut, pentru că ăla doare.

Îmi doresc să te lepezi de pielea trecutului și de omul nepăsător,

Fără a îți schimba pasiunea de a trăi viața cu intensitate,

Dar sper... să nu existe vreodată, măcar o secundă,

Să nu devii personajul secundar din povestea vieții mele! ~

~ Odine ~

~ Am fost confuzi, dar încă nu am pierdut lupta ~

~ Până astăzi am fost că generația care nu mai avea planuri,

Nu mai avea nici o scânteie în inimă care să fie aprinsă,

Nici o putere de a transforma peste noapte ceea ce trebuia schimbat. 

Până de curând renunțaserăm, nu avem nici o referință,

Munca noastră era lipsită de relevanță, iar calitatea vieții praf și pulbere. 

Ca să ne fi permis un apartament sau o casă în care să ne facem o familie părea ireal,

Sau să ajungem la vârsta pensionării și să așteptăm poștașul să ne aducă dreptul de bătrânețe.

S-a dat vina că suntem dependenți de smartphone-uri

Că internetul ne domină mintea și nu ne mai face să gândim logic.

Până de curând mergeam pe străzi pline de morți vii,

Sclavii maneliștilor care ne râdeau în față cu luxul lor

Și a politicienilor care nu știau decât grija pentru propriul lor buzunar.

Ne-am amăgit în trecut că viata noastră de adult va fi mai ușoară decât a părinților noștri,

Că vom avea libertatea pe care ei nu au avut-o, dar am trăit mai înlănțuiți ca ei,

Am trăit orbi, surzi, muți și conduși ca niște marionete,

Asta până când niște copii au trebuit să plătească pentru noi,

Pentru toată starea de nepăsare și orbecăială în care am tot trăit de 25 de ani,

Lăsând o mână de ”sataniști” la conducere, să saliveze zi de zi după șpagă.

A fost necesar să se mai plătească cu sângele unor copii nevinovați,

Ca noi, românii să ne trezim din somnul în care am dormitat atât amar de vreme

Și să ne pregătim de luptă... nu cu arme, 

Ci să ne luăm de mână și în ”Colectiv”,

Să arătăm moși-strămoșilor noștri că nu au vărsat sângele lor ca noi să ne vindem țara,

Și să dărâmăm un sistem corupt care nu ne mai reprezintă.

Am fost confuzi, dar încă nu am pierdut lupta

Acum știm ce vrem și asta înseamnă că avem jumătate de bătălie câștigată. ~

~ Odine ~

~ Am renunțat la coronița, mi s-au pus de prea multe ori coarne ~

~ Uneori femeia din tine merge cu capul plecat și mintea aiurea

Și auzi ca prin vis o voce care te întreabă:

” De ce mergi cu capul plecat prințesă, să-ți cadă coroana? ”

Nu te mai interesează de nimic, abia respiri

Și ceea ce odată te făcea să te simți o prințesă,

Acum nu-ți mai pasă de ce se întâmplă,

Chiar și de ar cădea coroana aia, cu spinii ei cu tot.

Nu ai o direcție anume și ai impresia că în stomacul tău,

E pumnul unui boxer profesionist.

Gâtul ți-e uscat, abia respiri, gura amuțită nu mai spune nici un cuvânt,

Iar pe interior ți se pare că inima îți sângerează.

Ai auzit foarte clar fisura care a avut loc în piept,

Atunci când s-a trezit din visul frumos.

Îți dai seama că nimic nu durează pentru totdeauna

Și că tot mai puțini oameni de valoare mai există.

Că în dragoste ca și în viață, nimic nu este ceea ce pare

Și că nici toată ciocolata din lume nu ți-ar putea îndulci zâmbetul.

Parcă nu mai ai respirație, nici puls, nu ți-e cald, nici rece,

Nu ți-e sete, nu ți-e foame, nu simți nimic, decât o amorțeală.

Nici măcar poftă de viață parcă nu mai ai,

Realizezi că prinții nu există... și nici prințesele.

Ca prin senin auzi din nou vocea aia și niște ochi ațintiți asupra ta,

Te privesc de parcă ar observa ceva greșit.

”Ce faci dacă va cădea coroana? Renunți la ea? ” 

Am renunțat deja.... nu mai am coroană,

De prea multe ori mi s-au pus coarne. ~

 ~ Odine ~

~ Dragostea nebună înseamnă să nu te sperie plictiseala de peste 20 de ani ~

    ~ Sunt o romantică și nu pot schimba asta. Noaptea îmi aruncă mereu idei la picioare și mă simt nevoită să le aleg aproape în ultimul moment, indiferent de întunericul din cameră, de somn, sau de obligațiile de a doua zi. Deși este ușor de imaginat, nu este atât de ușor de explicat, chiar dacă mie mi se pare că este evident. Mă arunc cu capul într-un râu de gânduri care mă fac să elucidez povești, planuri nebunești, prezentul, viitorul, iar ele se grăbesc în capul meu să intre în camera luminată difuză.

       Tu stai liniștit, fără zgomote și dormi, gândurile nu-ți vorbesc și a doua zi ești odihnit. Eu nu am liniștea asta și atunci mă concentrez pe gândurile tale și totul curge de la sine. Am ajuns să îmi fie mai ușor să intru în mintea ta, decât în a mea. Sunt un om atât de simplu, dar cu o minte atât de complicată și complexă, încât și mie îmi este greu să navighez acolo de multe ori.

     Mă așez cu laptopul în brațe, în mijlocul pustietății minții mele, singură, eu cu mine și scriu și scriu și scriu, fără să știu prea bine ce vreau să exprim. Și atunci mă gândesc la tine și începe magia. Inspirația întotdeauna întrece raționamentul, pentru că vine fără să mai gândesc în detaliu, ci sunt doar cuvinte înghesuite în fraze și paragrafe.

       Întotdeauna am citit regulile abia după ce le-am încălcat. Mă plictisesc regulile, dar sunt necesare în societatea de azi. Cui îi pasă, dacă tu te trezești că ai încălcat un contract, doar că nu ai avut răbdarea să-l citești literă cu literă, ci ai luat totul pe sărite? Doar că unele reguli nu sunt scrise, ci trebuie să le citești în oameni, pentru că și alți oameni le încalcă frumos și cu zâmbetul pe buze și cazi tocmai tu, cel care ai luat totul pe încredere.

        La fel și în dragoste, nu totul e pe încredere. Cel care vrea să ajungă pe culmile măreției dragostei, trebuie să fie pregătit să treacă și prin adâncurile disperării, așa se spune. Mie nu îmi plac jumătățile de măsură, poate de asta am ales inconștient mereu oameni complicați, cu relații complicate, sau ascunse, sau în mai multe relații, sau cum o mai fi. Am ales fără să știu asta și m-am trezit într-un haos care nu îmi aparține, da îi aparțin lui. Și atunci am încercat să scap de el.  Doar că acea încredere care o dădeam eu, nu o și primeam la rândul meu, din partea opusă.

      Da știu dacă te trezești într-o relație greșită, ia-ți papucii și fugi. Aiurea... fugi dar inima face stânga-împrejur. Cu ea ce faci? Ea ajunge să te facă să te dai cu capul de toții pereții care îi ai în jurul tău, să faci gaură prin ei, dar să te duci acolo unde vrea ea. Mintea comentează la toate, inima dă delete, iar dacă o enervează mintea, îi dă și ignore și o scoate și din lista de prieteni. Ele se ceartă și tu ești în dilemă. Ești jucăria lor de cârpă pe care se bat și ajungi să te facă franjuri.

      Pe tine ajunge să te doară din ce în ce mai tare, iar cel cu toate complicațiile din viață, parcă ți le transferă ție pe toate. El doarme liniștit și tu ai insomnii. El se gândește cum să își planifice timpul cu atâtea relații pe cap, tu nu ști cum să scapi de una care te dă peste cap. Sfaturi? Ohohoo primești de peste tot, toată lumea e plină de sfaturi și pilde inteligente. Câți le urmează? Numai cei care nu trăiesc prin inimă, sau cei care au inima doar pentru a le umple venele cu sânge. Când iubești cu inima, nu ai opțiunile astea.

         Vezi eu sunt simplă cu o minte complicată, tu ești complicat cu o minte simplă și odihnită. A devenit ceva atât de normal să stai în complicațiile astea, încât habar nu ai avea cum e să fii într-una simplă. Una în care peste 20 de ani să te plictisești în fața televizorului, iar femeia de lângă tine să facă murături și zacuscă. Pentru mine asta înseamnă dragoste nebună, să fii atât de nebun încât să nu te sperie plictiseala aia de peste 20 de ani, să te arunci acum orbește în ceva atât de simplu, dar atât de complicat de frumos. ~

P.S. Sper că nu v-am plictisit :)

~ Odine ~

~ Dragostea pentru mine este un bărbat, al cărui timp ești ”tu” ~

      ~ Am învățat să văd mai bine realitatea. Să-mi echilibrez viața în comparație cu visele, să-mi organizez stelele norocoase ca să știu ce mă așteaptă. Perioada în care trăim este astăzi. Nu are nici o importanță să tânjesc după un viitor definit cu mii de "dacă". Acum învăț să apreciez ceea ce cred, ceea ce simt, ce îmi place, ce mă doare, sau ceea ce a fost vreodată. Omul responsabil vrea să construiască propria sa lume cu alegerile corecte, ghidate de dragoste și bunătate în inimă.

      Mă uit pe geam cum plouă și văd cum stropii de ploaie se preling pe sticla aburită și mă gândesc la  anul trecut și la oamenii dragi care i-am pierdut din lumea asta. Am înțeles atâtea, că nu poți fugi de ploaie, dar cu dragoste poți supraviețui în orice furtună, oricât de puternică ar fi.

      Dragostea pentru mine este un bărbat, al cărui timp ești ”tu”. Și abia acum am înțeles ce înseamnă. Am dat totul vieții și tot ceea ce mi-a lăsat ea la schimb, e doar nostalgie. Chiar mă întreb dacă toate astea au fost parte din planul ei. Ca distanța să devină și mai departe, barierele și mai mari, să facă totul cât mai imposibil și timpul care își joacă rolul său, să fie contra mea.

      Încerc să-mi dau seama unde am acționat bine, unde nu, dacă am fost prea naivă, copilă sau ambele. Poate, cine știe, în cele din urmă nu sunt vinovați. Poate lucrurile s-au întâmplat că așa a trebuit să se întâmple. Poate ai fost unul din acei oameni, care vin în viața noastră pentru a ne învăța ceva și să își pună amprenta pe suflet.

      Numai cei care au trăit dragostea asta interzisă înțeleg că gustul este diferit, totul este mai interesant, pasiunea mai pură, inima bate mai repede, multă magie, emoție și un amestec de frică și pasiune. Întreaga lume se învârtește mult mai puternic. Oh și ce delicioase și fără explicații sunt sentimentele.

      Foarte frumoasă dragostea asta, dar în același timp și foarte dificil de trăit. Iubești atât de mult și totuși nu poți explica de ce o faci. Faci din omul ăla piesa cea mai importantă a sufletului tău. Este trist dar îți și place. Tot ceea ce vrei, este să trăiești modul ăla de a iubi ca și cum nu se va termina niciodată! ~

~ Odine ~

~ Dependența mea ~

~ Dragostea mea pentru tine este o poezie încurcată, uimitor de sinistră

Crește din ce în ce mai mult și sufocă, precum niște gheare,

Dar care-mi surâd sălbatic și cer sânge.

Dragostea mea pentru tine este o întreagă grădină de spini

Ce cresc prin inima mea și se întortochează ca niște paraziți

Apoi zboară ca niște păsări răpitoare și devorează

Fluturii care au fost crescuți pentru a fi sacrificați.

Dragostea mea pentru tine este o poezie impură

Care cu cât mai mult visează, cu atât nodul în gât se agravează,

Este ca o boala cronică, ce-mi deshidratează gândurile.

Dragostea mea pentru tine este o poezie necurată,

O sinucidere a visurilor mele, o funie, un dispreț.

Dragostea mea pentru tine, este amară, dependentă, incorectă

Care m-a aruncat încet în lumea ta goală să mă sufoc,

O greșeală pentru lumea mea, un epitaf scris pe crucea gândurilor.

Am încercat să scap de tine, să tai cablul care ne leagă și visele și fanteziile,

Să mototolesc dorințele astea pentru tine și să le arunc pe fereastră,

Greșeala mea... că ai devenit dependența mea, că fiecare amintire nu a murit ci a fost tatuată în mine

Și nu poate fi ștearsă cu nimic, ci doar acoperită cu iubire. ~

~ Odine ~