~ Am renunțat la coronița, mi s-au pus de prea multe ori coarne ~

~ Uneori femeia din tine merge cu capul plecat și mintea aiurea

Și auzi ca prin vis o voce care te întreabă:

” De ce mergi cu capul plecat prințesă, să-ți cadă coroana? ”

Nu te mai interesează de nimic, abia respiri

Și ceea ce odată te făcea să te simți o prințesă,

Acum nu-ți mai pasă de ce se întâmplă,

Chiar și de ar cădea coroana aia, cu spinii ei cu tot.

Nu ai o direcție anume și ai impresia că în stomacul tău,

E pumnul unui boxer profesionist.

Gâtul ți-e uscat, abia respiri, gura amuțită nu mai spune nici un cuvânt,

Iar pe interior ți se pare că inima îți sângerează.

Ai auzit foarte clar fisura care a avut loc în piept,

Atunci când s-a trezit din visul frumos.

Îți dai seama că nimic nu durează pentru totdeauna

Și că tot mai puțini oameni de valoare mai există.

Că în dragoste ca și în viață, nimic nu este ceea ce pare

Și că nici toată ciocolata din lume nu ți-ar putea îndulci zâmbetul.

Parcă nu mai ai respirație, nici puls, nu ți-e cald, nici rece,

Nu ți-e sete, nu ți-e foame, nu simți nimic, decât o amorțeală.

Nici măcar poftă de viață parcă nu mai ai,

Realizezi că prinții nu există... și nici prințesele.

Ca prin senin auzi din nou vocea aia și niște ochi ațintiți asupra ta,

Te privesc de parcă ar observa ceva greșit.

”Ce faci dacă va cădea coroana? Renunți la ea? ” 

Am renunțat deja.... nu mai am coroană,

De prea multe ori mi s-au pus coarne. ~

 ~ Odine ~