~ Lasă-mă să-ți spun ceva, oamenii nu sunt cu siguranță perfecți. Nu
se nasc perfecți și imperfecți continuă să fie până la sfârșitul vieții lor. Ar
fi ceva cumplit să fim o lume plină de oameni perfecți, care nu se schimbă cu
nimic toată viața lor, așa că trăiască imperfecțiunea noastră.
Suntem născuți să învățăm împreună toată viața, să facem
greșeli, să le îndreptăm, să redirecționăm poteci, să inventăm altele, să
aducem ceva nou. Scriem și ștergem mereu, lipim din nou și din nou, ne pierdem
în imensitatea greșelilor noastre, dar așa tindem spre perfecțiune, asta e
calitatea cea mai mare a unui om.
Dacă vei face mereu numai lucruri extraordinare, nu vei
primi aplauze. Când greșești ești criticat poate, dar când te îndrepți primești
toate aplauzele. Dar când insiști să dai mereu cu oiștea în gard și să sari din
greșeală în greșeală, e altă problemă. Nu mai e vorba de imperfecțiune, ci de
prostie. Asta înseamnă că tot de vrei de la viață este să înveți cum să tot
greșești, în nici un caz să îndrepți greșelile și atunci nu faci decât să îți
pierzi timpul ție însăți. Să mergi mai departe este să fii deschis la noi
modalități de învățare și îmbunătățire, nu tâmpire.
Cea mai rea parte a vieții este cea în care simți că nu trăiești
suficient de intens sau în debordant, că ești pe partea superficială a plajei,
unde apa mării atinge doar picioarele de teama de înec sau neștiind cum să
înoți. Dar viața, de asemenea, este o mare deschisă fără sfârșit. Și dacă
nu riști să devii mai bun, nu vei rămâne decât cineva superficial, nu complet.
Nu tot ceea ce faci trebuie să fie perfect, dar ai șansa să
trăiești lucruri care nu ți le-ai imaginat vreodată că le poți trăi și asta
înseamnă de a le trăi fără a avea mereu cucuiele greșelilor. Te lovești cu
capul o dată, dar dacă te vei lovi continuu, o să pierzi harul învățării. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu