~ Fiecare femeie este la plural ~

~ În nici o femeie nu e doar o singură femeie, ci mai multe

Și dacă am încerca să ne rezumăm la o frază, 20 de femei într-una.

Fiecare femeie este iubirea vieții cuiva, a ei însăși,

Doar ea decide care este cea mai bună culoare de păr sau coafură,

Doar cu oglinda negociază, să lase ce e mai frumos pentru a vedea alții.

Toate femeile sunt sexy, chiar și cele pioase. 

Absolut fiecare femeie are un aspect aparte care înseamnă mult pentru bărbatul care o iubește.

Fiecare femeie are instinctul matern, chiar și cele care nu au devenit mame, 

Ea are sentimente materne cu prietenii, cu iubiții, pacienții care au nevoie de îngrijire, cu un copil, cu un animal.

Fiecare femeie cântă când iubește și sclipește

Și când suferă plânge, se consumă în intimitate, apoi iese ca o învingătoare.

Fiecare femeie este super eroină zilnic, depășește temerile și insecuritatea de a fi mai aproape de ea, 

Fiecare femeie este un întreg portocaliu, un roz, un albastru, un verde, un adevărat curcubeu.

Fiecare femeie este o poetă atunci când suferă și în fiecare femeie există o exagerare.

Fiecare femeie este la plural

Și exact de asta nu există nici o modalitate de a îi prezice reacțiile ei,

Sau de a prevedea ce urmează să facă în clipa următoare, atunci când o crezi căzută,

Pentru că în fiecare din ele, trăiesc nu una, ci mai multe femei,

Care în timp ce una caută ceva, o alta fuge.

Fiecare femeie dezvăluie atunci când vrea să fie văzută și acoperă atunci când vrea să se ascundă,

"Cameleonul, nu are nimic de dezvăluit nimănui. La fel și o femeie.” ~

~ Odine ~

~ Alianța nu este un inel pe deget ~

~ Alianța este un inel, însă nu pe deget,

Este sensibilitate, este energia care ne face vulcani și briza mării. 

Alianța este înțelepciunea de a decide intensitatea atingerii,

Reciprocitatea intențiilor. 

Alianța este mirosul cafelei și sărutul de dimineață,

Alianța este inocența în a iubi oamenii

Și rezistența lor de a crede că e posibil să iubești așa.

Este dorința de a-ți cere scuze pentru ceva ce nu ai făcut

Și mâna puternică ce te ține și spune ”liniștește-te, singurătatea asta va dispare”.

Alianța e sigură că nu există balanța perfectă dintre diferențele și asemănările unui cuplu,

Este aceea în care părul tău se adaptează șamponului meu,

Plânsul de fericire din mijlocul nopții,

Atingerea ușoară a picioarelor și brațul pe spate așezat din timpul somnului.

Alianța e strigătul de teamă că supărarea nu va trece,

Chiar dacă ea trece și totul devine normal,

Continuitatea de a înota în marea iubirii și a neînțelegerilor,

Dansul în viață fără a ne păsa de ceea ce cred alții.

Alianța este dorința de a vedea lumea și nu este cumulată,

Este reînnoită în fiecare cântec pe care-l descoperim împreună,

Alianța este slăbiciunea care curge în lacrimi,

Deoarece nu are nici un motiv să se ascundă: se poartă în ochii deschiși.

Alianța este un inel, însă nu pe deget,

Este o alianță circulară, pentru că nu are nici început, nici sfârșit,

Și ceea ce unește, este sigur începutul unei iubiri eterne. ~

~ Odine ~

~ Fiecare femeie e un vulcan ~

      ~  Fiecare femeie este ca un vulcan. Singura diferență dintre noi este faptul că unele fac implozie, altele explodează. Dar în fiecare dintre noi trăiește o forță suprarealistă capabilă să depășească durerea, să supraviețuiască unei iubiri de gheață și să o topească cu propria ei căldură.

     Când va vedea pe cineva la pământ, femeia vulcan va exploda, nu pentru a distruge, ci a proteja. E capabilă să își consume tot combustibilul interior, până la a ajunge doar să fumege, însă nu se lasă până ce va construi un zid de protecție pentru cel slab. O mamă vulcan își va învăța copilul să fie exact la fel, să își expună propria părere cu orice preț, să lupte fără a da înapoi, ci să devină un învingător. Femeia care explodează, este femeia care îți va face cunoscut exact ceea ce vrea, ce îi place și ce nu, cea care nu se va feri niciodată să preia rolul bărbatului, să se pună chiar și în genunchi în fața acestuia și să îi propună căsătoria. Femeia explozivă, va fi prima în toate rândurile revoluțiilor, alături de bărbați pentru schimbare. Nimic nu o oprește, ea e leoaica ce vânează dreptatea.

       Femeia care face implozie, va exploda în interiorul ei, dar va crea. Va scoate artă din orice exprimare a inimii ei prea pline. Va fi delicată, romantică, se va refugia în trăirile interioare, se va lupta cu toți demonii din minte, dar prin porii ei va emana o frumusețe aparte, exact ca un trandafir care te atrage prin culoare și miros și care nu te rănește, cât timp îl lași să-și exprime frumusețea în felul său. Dacă vei încerca să îi faci rău, se va apăra cu toate resursele pe care le are în dotare. Ele sunt cele care fac revoluție prin creație, vor fi cele care conduc la luptă bărbații prin sprijinul care îl acordă sufletește. În iubire va lăsa bărbatul să se simtă bărbat, care va ști că are alături o femeie puternică numai prin felul său de a nu ceda.

     Asta este o forța pe care toate o avem, capabile de a revoluționa tot. Fără bannere sau steaguri, fără a ne duce în stradă, sau arăta în sânii goi mesaje să fim văzute. Femeia când vede o altă femeie vulcan, nu se simte amenințată. Când una explodează, ea aplaudă. Când alta face implozie nu o judecă, dar nici nu se simte vinovată și nici nu invidiază, deoarece vulcanii nu se distrug unii pe alții, dar împreună pot distruge cei mai mari dușmani, așa că rivalitatea ar fi inutilă. ~

~ Odine ~

~ Sper să nu existe măcar o secundă, în care să devii personajul secundar din poveste ~

~ Nu poți zâmbi așa, este interzis!

Nu poți să te uiți la mine și să crezi că în poezia mea ești un erou,

Când în realitate ești un eșec total. 

Nu poți veni să îmi schimbi cursul lucrurilor,

Pentru ca la sfârșitul zilei, să-ți reiei vechile obiceiuri.

Nu poți să mă îmbrățișezi și să spui că va fi bine,

Când pe mine mă sperie ce va urma să faci mâine.

Nu poți intra pe ușa din față în viața mea

Și când pleci, să sari pe fereastră.

Nu-mi poți invada viața pentru ca mai apoi,

Să mă lași să obosesc de atâta așteptare.

Nu-mi poți șopti la urechi cuvinte de dragoste

Și apoi să te sperii chiar tu, de ceea ce mi-ai zis.

Nu poți adormi așa pe coapsele mele, este interzis! 

S-ar amesteca cu trecutul și mi-aș da seama ce decizii stupide am luat,

Că lucrurile puteau fi diferite dacă aș fi acționat altfel.

Știi că nu ne mai putem întoarce înapoi în trecut,

Pentru că butonul de înapoi nu a existat niciodată.

E surprinzător cum lucrurile se întorc în mod constant,

Că atunci când am crezut că totul se încheie,

Apari spășit spunându-mi că știam de la început totul.

Este interzis să te tot învârtești gol de prejudecăți în mintea mea!

Îți interzic să-ți mai dai jos toate măștile pe care le pui în fața altora,

Să îmi arăți mie partea ta vulnerabilă.

Îți interzic să-mi mai zici ”te iubesc”,

Să oftezi când îți spun că nu vreau să mai aud nimic.

Vreau doar să trezesc sentimentele alea adormite în tine,

Să-ți fiu respirație în nopțile în care te îneci în melancolie,

Să fie altfel nu ca în trecut, pentru că ăla doare.

Îmi doresc să te lepezi de pielea trecutului și de omul nepăsător,

Fără a îți schimba pasiunea de a trăi viața cu intensitate,

Dar sper... să nu existe vreodată, măcar o secundă,

Să nu devii personajul secundar din povestea vieții mele! ~

~ Odine ~

~ Am fost confuzi, dar încă nu am pierdut lupta ~

~ Până astăzi am fost că generația care nu mai avea planuri,

Nu mai avea nici o scânteie în inimă care să fie aprinsă,

Nici o putere de a transforma peste noapte ceea ce trebuia schimbat. 

Până de curând renunțaserăm, nu avem nici o referință,

Munca noastră era lipsită de relevanță, iar calitatea vieții praf și pulbere. 

Ca să ne fi permis un apartament sau o casă în care să ne facem o familie părea ireal,

Sau să ajungem la vârsta pensionării și să așteptăm poștașul să ne aducă dreptul de bătrânețe.

S-a dat vina că suntem dependenți de smartphone-uri

Că internetul ne domină mintea și nu ne mai face să gândim logic.

Până de curând mergeam pe străzi pline de morți vii,

Sclavii maneliștilor care ne râdeau în față cu luxul lor

Și a politicienilor care nu știau decât grija pentru propriul lor buzunar.

Ne-am amăgit în trecut că viata noastră de adult va fi mai ușoară decât a părinților noștri,

Că vom avea libertatea pe care ei nu au avut-o, dar am trăit mai înlănțuiți ca ei,

Am trăit orbi, surzi, muți și conduși ca niște marionete,

Asta până când niște copii au trebuit să plătească pentru noi,

Pentru toată starea de nepăsare și orbecăială în care am tot trăit de 25 de ani,

Lăsând o mână de ”sataniști” la conducere, să saliveze zi de zi după șpagă.

A fost necesar să se mai plătească cu sângele unor copii nevinovați,

Ca noi, românii să ne trezim din somnul în care am dormitat atât amar de vreme

Și să ne pregătim de luptă... nu cu arme, 

Ci să ne luăm de mână și în ”Colectiv”,

Să arătăm moși-strămoșilor noștri că nu au vărsat sângele lor ca noi să ne vindem țara,

Și să dărâmăm un sistem corupt care nu ne mai reprezintă.

Am fost confuzi, dar încă nu am pierdut lupta

Acum știm ce vrem și asta înseamnă că avem jumătate de bătălie câștigată. ~

~ Odine ~

~ Am renunțat la coronița, mi s-au pus de prea multe ori coarne ~

~ Uneori femeia din tine merge cu capul plecat și mintea aiurea

Și auzi ca prin vis o voce care te întreabă:

” De ce mergi cu capul plecat prințesă, să-ți cadă coroana? ”

Nu te mai interesează de nimic, abia respiri

Și ceea ce odată te făcea să te simți o prințesă,

Acum nu-ți mai pasă de ce se întâmplă,

Chiar și de ar cădea coroana aia, cu spinii ei cu tot.

Nu ai o direcție anume și ai impresia că în stomacul tău,

E pumnul unui boxer profesionist.

Gâtul ți-e uscat, abia respiri, gura amuțită nu mai spune nici un cuvânt,

Iar pe interior ți se pare că inima îți sângerează.

Ai auzit foarte clar fisura care a avut loc în piept,

Atunci când s-a trezit din visul frumos.

Îți dai seama că nimic nu durează pentru totdeauna

Și că tot mai puțini oameni de valoare mai există.

Că în dragoste ca și în viață, nimic nu este ceea ce pare

Și că nici toată ciocolata din lume nu ți-ar putea îndulci zâmbetul.

Parcă nu mai ai respirație, nici puls, nu ți-e cald, nici rece,

Nu ți-e sete, nu ți-e foame, nu simți nimic, decât o amorțeală.

Nici măcar poftă de viață parcă nu mai ai,

Realizezi că prinții nu există... și nici prințesele.

Ca prin senin auzi din nou vocea aia și niște ochi ațintiți asupra ta,

Te privesc de parcă ar observa ceva greșit.

”Ce faci dacă va cădea coroana? Renunți la ea? ” 

Am renunțat deja.... nu mai am coroană,

De prea multe ori mi s-au pus coarne. ~

 ~ Odine ~

~ Dragostea nebună înseamnă să nu te sperie plictiseala de peste 20 de ani ~

    ~ Sunt o romantică și nu pot schimba asta. Noaptea îmi aruncă mereu idei la picioare și mă simt nevoită să le aleg aproape în ultimul moment, indiferent de întunericul din cameră, de somn, sau de obligațiile de a doua zi. Deși este ușor de imaginat, nu este atât de ușor de explicat, chiar dacă mie mi se pare că este evident. Mă arunc cu capul într-un râu de gânduri care mă fac să elucidez povești, planuri nebunești, prezentul, viitorul, iar ele se grăbesc în capul meu să intre în camera luminată difuză.

       Tu stai liniștit, fără zgomote și dormi, gândurile nu-ți vorbesc și a doua zi ești odihnit. Eu nu am liniștea asta și atunci mă concentrez pe gândurile tale și totul curge de la sine. Am ajuns să îmi fie mai ușor să intru în mintea ta, decât în a mea. Sunt un om atât de simplu, dar cu o minte atât de complicată și complexă, încât și mie îmi este greu să navighez acolo de multe ori.

     Mă așez cu laptopul în brațe, în mijlocul pustietății minții mele, singură, eu cu mine și scriu și scriu și scriu, fără să știu prea bine ce vreau să exprim. Și atunci mă gândesc la tine și începe magia. Inspirația întotdeauna întrece raționamentul, pentru că vine fără să mai gândesc în detaliu, ci sunt doar cuvinte înghesuite în fraze și paragrafe.

       Întotdeauna am citit regulile abia după ce le-am încălcat. Mă plictisesc regulile, dar sunt necesare în societatea de azi. Cui îi pasă, dacă tu te trezești că ai încălcat un contract, doar că nu ai avut răbdarea să-l citești literă cu literă, ci ai luat totul pe sărite? Doar că unele reguli nu sunt scrise, ci trebuie să le citești în oameni, pentru că și alți oameni le încalcă frumos și cu zâmbetul pe buze și cazi tocmai tu, cel care ai luat totul pe încredere.

        La fel și în dragoste, nu totul e pe încredere. Cel care vrea să ajungă pe culmile măreției dragostei, trebuie să fie pregătit să treacă și prin adâncurile disperării, așa se spune. Mie nu îmi plac jumătățile de măsură, poate de asta am ales inconștient mereu oameni complicați, cu relații complicate, sau ascunse, sau în mai multe relații, sau cum o mai fi. Am ales fără să știu asta și m-am trezit într-un haos care nu îmi aparține, da îi aparțin lui. Și atunci am încercat să scap de el.  Doar că acea încredere care o dădeam eu, nu o și primeam la rândul meu, din partea opusă.

      Da știu dacă te trezești într-o relație greșită, ia-ți papucii și fugi. Aiurea... fugi dar inima face stânga-împrejur. Cu ea ce faci? Ea ajunge să te facă să te dai cu capul de toții pereții care îi ai în jurul tău, să faci gaură prin ei, dar să te duci acolo unde vrea ea. Mintea comentează la toate, inima dă delete, iar dacă o enervează mintea, îi dă și ignore și o scoate și din lista de prieteni. Ele se ceartă și tu ești în dilemă. Ești jucăria lor de cârpă pe care se bat și ajungi să te facă franjuri.

      Pe tine ajunge să te doară din ce în ce mai tare, iar cel cu toate complicațiile din viață, parcă ți le transferă ție pe toate. El doarme liniștit și tu ai insomnii. El se gândește cum să își planifice timpul cu atâtea relații pe cap, tu nu ști cum să scapi de una care te dă peste cap. Sfaturi? Ohohoo primești de peste tot, toată lumea e plină de sfaturi și pilde inteligente. Câți le urmează? Numai cei care nu trăiesc prin inimă, sau cei care au inima doar pentru a le umple venele cu sânge. Când iubești cu inima, nu ai opțiunile astea.

         Vezi eu sunt simplă cu o minte complicată, tu ești complicat cu o minte simplă și odihnită. A devenit ceva atât de normal să stai în complicațiile astea, încât habar nu ai avea cum e să fii într-una simplă. Una în care peste 20 de ani să te plictisești în fața televizorului, iar femeia de lângă tine să facă murături și zacuscă. Pentru mine asta înseamnă dragoste nebună, să fii atât de nebun încât să nu te sperie plictiseala aia de peste 20 de ani, să te arunci acum orbește în ceva atât de simplu, dar atât de complicat de frumos. ~

P.S. Sper că nu v-am plictisit :)

~ Odine ~