~ ”Cap”- ești al meu, ”pajură” sunt a ta ~

~ Azi refuz să merg la pas cu ce e normal, vreau să dai iubirea cu banul

Nu vreau să știu nimic, ci să simt poezia, cu valori sau reguli.

Pentru mine poezia atinge sufletul, acolo unde naște bătaia inimii.

Azi îmi ești poet, crează o lume capabilă să întâlnească timpuri apocaliptice,

Scrie-mă atemporal, reinventează-mi ideea de adevăr, de frumusețe.

Adu-mi lumină în lumea întunecată a minții mele,

Ascultă-mi buzele ca niște frunze în foșnetul ploii,

Pune-ți urechea pe pământul pieptului și reține ticăitul interior,

Înțelege dragostea înaintea poftelor carnale,

Fii cântărețul sălbatic care devine mâna dreaptă a clapelor sufletului,

Treci dincolo de bariere și descrie granițele șoaptelor în dorințele trupului.

Îți simt degetele cum îmi cartografiază pielea,

Îți simt degetele cum citesc dorințe, care sfidează voia mea,

Îți simt degetele calde care aleargă nebune

Și ard tot ce ating și sfințesc iubirea spălând-o de păcate.

Mă simt ca un fulg de zăpadă care se topește la orice gest al tău,

Dar care nu moare ci devine apă fierbinte.

Mâna ta ca o pană se oferă ca un sacrificiu pielii mele,

Comunică cu ea în limbaje nenumărate, cu subtitrare, precise,

Îmi câștigi sufletul prin simțuri, ești alchimistul perfect.

Suntem două flăcări vii, îndrăgostite care ard

Și care-și consumă focul prin foc, două suflete luminate de pasiune,

Care transformă noaptea în versuri de dragoste și fac dragoste prin poezie,

Inima ta în pieptul meu, inima mea în pieptul tău,

Ne invadăm contopindu-ne și ne ocupăm spațiile goale,

Cu tot ceea ce ești, cu tot ceea ce sunt,

Cu toate simțurile în alertă, gust, miros, auz, văz

Și te ating și mă atingi.

Sunt femeia cu toate visele secrete din lume,

Care vrea să te înconjoare și să te învăluie,

Vreau doar să te trăiesc, să te respir, să te simt,

Să te miros, să te privesc și să ne jucăm împreună.

În noaptea asta hai să dăm cu banul. ”Cap” ești al meu, ”pajură” sunt a ta. ~

~ Odine ~

~ Cine te crezi? ~

       ~ Încă o dată istoria se repetă. Vechiul cerc vicios: atunci când în cele din urmă îți arăt interes și dragoste,  începe ignoranța. Tortura se întoarce, în ceva ce era dorință. Facebook-ul te asaltează cu mesaje care te fac fericit că ți se dă atenție, când în realitate este o formă patetică de mentenanță, pentru că oamenii au tendința de a crede că speranța și voința de a te face să trăiești ceva ceea ce este o formă de întreținere patetică a unei fericiri inexistente.

       Asta este ceea ce faci tu, insiști, persistând în greșeală și sperând că deznodământul e altul. Dacă nu sunt suficient de bună pentru tine, asta e, ești liber, însă nu arunca în cârca mea vina, cât timp eu port povara, nu tu. Dacă o alta crezi că e mai bună ca mine, iarăși ești liber, dar mă tem că ochii tăi sunt legați de pasiuni rătăcite. Nu te-a ținut nimeni legat și nici nu o voi face eu. Dar cine te crezi tu, să mă găsești neatractivă, când nici măcar nu m-ai privit cu sufletul ci doar cu ochii? Cine te crezi să îmi spui să îți înțeleg mizeriile în care te scalzi și să îmi ceri mie să mă scald în ea?

        Cine te crezi că mai bine mă lași să vorbesc cu mine însămi, să fac față dorului, a durerii și să mă lupt singură cu ea, când știi că totul se trage de la tine? Știi ce înseamnă disconfortul de a fi respins? Să aprinzi inima unui om de dragoste, apoi să îl lași să se descurce singur cu ea? La urma urmei, cine te crezi?

        Ce crezi tu despre tine, când tot ceea ce am visat vreodată îți ofer ție mereu? Și încercarea de a salva de la moarte o relație pentru care tu nu ai făcut niciodată nimic? Iar tu să insiști în întâlniri cu persoane doar atunci când ție ti se pare confortabil?

        Ceea ce vezi tu frumos în interior nu e ceea ce vezi cu adevărat. Nu cere să fii tratat așa cum ai vrea să fii tratat, ci așa cum meriți. Încetează să mai crezi că ți se cuvine să primești șanse, când tu nu apuci șansa aia. A vorbi e ușor, știu, dar practica te omoară. Da, vei găsi mereu persoane care să creadă în tine și în fața aparent blândă, a lupului din spate. Dar la final toți vom avea oamenii care îi merităm să îi avem de partea noastră.

        Nostalgia te va lovi și pe tine din când în când, dar o să te obișnuiești cu ea, cum și eu m-am obișnuit. Acum ești pe val, îți permiți să alegi ca o găină într-un depozit de boabe, te lăfăi și guști, apoi scuipi. Te umfli în pene și ai impresia că totul ți se cuvine, lovești și te faci că nu vezi, te identifici cu o persoană care în realitate nu există. Până într-o zi, când vei realiza că nu mai contează cine crezi tu că ești, ci ce vor crede alții despre tine că ești. ~

~ Odine ~

~ O dragoste care să nu mai plece ~

      ~ Ți-am spus că eu nu mai accept faptul că îți face plăcere să te plimbi din pat în pat și te-am lăsat liber. Nu pot să sechestrez oameni, pentru că nu m-ar ajuta cu nimic să țin pe cineva pe pământ, când tot ce vrea este să zboare. Dar să nu te mai întorci la același cuib de pe pământ, pentru că o să îl voi destrăma. Fir cu fir, pai cu pai, sârmă cu sârmă, din tot ce a fost clădit.

      O să îți dau un sfat, dragul meu. Știu că unele filosofii de viață ale mele sunt cam strâmbe și bla bla-urile astea te plictisesc, dar nu poți trata oamenii ca pe niște portofele ticsite de bani, de unde te servești după bunul plac, pe simplul motiv că nu îți aparțin, banii ăia de acolo nu i-ai muncit tu.

       Ca să îți obții dreptul de a te servi ca din propriul portofel trebuie să pui acolo. Sentimente, muncă, lacrimi, dragoste, dar reală, nu ”te iubesc-uri” false și chiar și atunci, nu poți lua totul ci o mică părticică, restul lași. Dar trebuie să pui și înapoi, pentru că nici ție nu îți convine când cineva vine și își bagă nasul în portofelul tău. Sari ca ars, pentru că îți deranjează dezordinea din mintea ta. Însă tu o faci, fără să-ți pese că ceea ce rămâne în urma ta, e un portofel gol de absolut orice.

       De atâtea ori ți-am repetat că nu te voi întoarce din drum și nici nu te voi opri cu un strigăt. Dar nici să mai vin să curăț mizeria pe care alte chiriașe au lăsat-o acolo. Nu voi mai curăța molozul, uleiul candelelor arse prost. Nici geamurile nu le voi mai șterge, pentru a îți lăsa lumina soarelui să pătrundă în colțurile întunecate ale camerei sufletului tău. Pentru că nu îmi mai ești de folos. Nu poți să mă inviți în aceiași cameră unde nu e decât durerea unor relații moarte. Am făcut de mult prea multe ori curat, pentru că am vrut să rămân acolo. Dar ești atât de frustrat de neîmplinirile vieții încât pleci de fiecare dată în altă direcție, iar eu rămân acolo într-o cameră plină de fantome, care mă întreabă pe mine ”de ce le-ai ucis?”. Oamenii nu sunt lucruri pe care să le înghesui într-o geantă. Încheie cu trecutul și apoi caută-mă.

       Nu poți căuta fericirea în același loc unde ai pierdut-o. Ca o iubire să funcționeze e nevoie să nu mai amesteci oalele sparte cu cele bune. Alea trebuie aruncate definitiv, cu tot cu trecut. Pentru că dragul meu, în viață nu ai nevoie de cineva care să vrea să rămână acolo pentru totdeauna, ci de cineva care să nu vrea să mai plece niciodată. ~

~ Odine ~

~ Mărturisesc că mi-e dor ~

       ~ Nu pot spune că nu te-am văzut. În unele zile îmi dau seama că ești peste tot. Chiar ieri, acasă după o zi plină, ți-am simțit din senin parfumul, pesemne că mintea îmi joacă feste. Chiar și nicotina, îmi calmează anxietatea. E ca și cum aș trăi în fiecare zi, re-trăind fiecare zi.  Și cu toate că unele dintre amintirile tale sunt prea grele pentru pieptul meu slab, nu pot să scap. Ești ceva de neatins în mine. O parte a unui întreg, orice ar fi. Ești parte din viața mea, chiar și atunci când mă uit în oglindă și mă văd. 

       Uneori mi te aduc aminte, fără durere, vinovăție, dor sau pasiune. Aș vrea să-ți spun, ia amintirile și du-te. Nu vreau nimic, nu am nevoie de nimic, doar pleacă. Ca inima mea după atâta timp să respire libertatea. Să deschid aripile și să mă îndrept spre alte cuiburi. Dar îmi deschid pieptul și întotdeauna te găsesc acolo. Nu te condamn, nu dau vina pe nimeni, doar că mă năpădesc amintirile.

     Mărturisesc că mi-e dor. Întotdeauna a trebuit să muncesc eu să te țin aproape de mine. De la prima oră a dimineții, până la prânz și mai apoi seara a trebuit să-ți șterg praful trecutului care se așternea de fiecare dată, cu fiecare ocazie pe noi. Apoi gândurile negre noaptea mă dărâmau cumplit, iar a doua zi eram obosită dar o luam de la capăt. Până în clipa în care ți-am cedat frâiele relației ție. Atunci a început să se scufunde puțin câte puțin bărcuța aia care ne ținea deasupra apei, asta pentru că ție nu ți-a plăcut niciodată să depui efort și ai fost învățat să fii acolo în umbră cu vorbele, dar alții să o facă în locul tău.

       Nu știu ce am văzut în tine, sau ce am vrut să văd în omul din tine. Cred că mai degrabă a fost o proiecție a ceea ce am simțit, cât am putut vedea în tine și astea m-au fascinat. Am vrut doar să fie pace între noi, dar tu ai vrut să îți fie dată pace. Am învățat că trebuie să te las în dorința ta de căutări și aventuri. Dar amândoi știm că ai nevoie de un umăr pe care să îți plângi dezamăgirile, după fiecare regăsire. Și că din când în când ai nevoie de anumite favoruri, iar atunci pleci după ce îți încarci bateriile. 

      Nici eu și nici tu nu ne-am schimbat. Eu locuiesc în același loc, am același număr de telefon, ceașca mea de cafea. La fel și tu, ești același și același vei rămâne, pentru că îți e greu să te smulgi din viața rătăcită pe care o duci. Îți e destul de comodă, mai ales că se găsesc amatoare să facă pentru tine, ceea ce ar trebui să faci tu. Mi-aș dori să te schimbi, așa cum îmi spui mereu, că mai ai nevoie un timp, apoi se vor liniști toate apele. Dar eu nu mai cred asta, pentru că odată ce ai învățat să vâslești în furtună, nu poți trăi în ape liniștite. Atât.... doar că.... vreau să îți mărturisesc.... că mi-e dor. ~

~ Odine ~

~ Pentru că te-am iubit și te voi iubi pentru totdeauna ~

       ~  De la prima vedere a ta inima mea a bătut pentru prima oară altfel, mult mai puternic, mai aritmic și am știut de atunci că e altceva ce fusese până în acea clipă. Ai fost prima iubire, chiar dacă nu a fost mereu cu pasiune, dar a fost o dragoste nebună. De prima oară când te-am întâlnit, am știut că te-am iubit dintotdeauna, dinainte de a te cunoaște, înainte de primul sărut, înainte de tot.

       Am recunoscut acea privire care m-a captivat, acel parfum ce l-am avut în minte m-a învăluit ca o vrajă. La fel de ușor a fost si cu conversațiile noastre, zâmbetele și râsetele aparent fără motiv. O iubire ca un torent, care a zguduit toate măruntaiele. Am luat promisiunile tale, fără pauză, dar mi-au solicitat inima prea mult.

        Chiar și așa, când am simțit că mor din dragoste pentru tine, ai plecat speriat oarecum și mi-ai spus să înțeleg că ai nevoie de acea plecare. Și te-am lăsat să pleci, să te separ de mine, dar niciodată din inimă. A trebuit să învăț să trăiesc fără tine, fără a te avea la cină, fără să fii acolo când am nevoie de tine, dar nu am putut lăsa amintirea ta din gândurile mele, sau mirosul tău din mintea mea. Ești în afara corpului meu, dar mereu prezent în visele mele.

        Am învățat că dacă vreau să te găsesc, trebuie doar să închid ochii și ești acolo, dar din păcate fără a fi palpabil. Dar dincolo de toate nenorocirile trăirilor mele interioare, există un vis, un moment real dintre mine și tine și cine știe, un astfel de moment pentru eternitate. Pentru că te-am iubit și te voi iubi pentru totdeauna. ~

~ Odine ~

~ Dragul meu pod către inimă, ~

~ Astăzi, trebuie să te vorbesc de rău.

Toată lumea îmi spune că ești putred și că ar fi cazul să te dărâm

Și să construiesc altul în locul tău,

Unul mai modern, mai trainic și chiar mai frumos.

Într-o mare măsură sunt de acord,

Dar nu cred că ești putred, ci doar slăbit

Și accept să schimb toate bucățile slabe din tine,

Să te întăresc și să te fac puternic.

Pertinent ar fi să încep cu cei care te-au făcut slab,

Cei care au falsificat medicamentele și te-au diagnosticat greșit,

Cei care te-au construit cu sentimente false

Și te-au făcut să crezi că poate fi sigură trecerea pe tine,

Pentru că de plătit, să știi că am plătit enorm,

Pentru construcția ta și am vrut să fii cel mai măreț și trainic pod din lume.

Mi-a spus că ”el” este cel mai bun arhitect din lume,

Cel mai bun tehnician și constructor al unui pod de iubire.

Mi-a promis că un alt pod mai minunat ca tine,

Nu va mai exista vreodată, dar m-a înșelat.

Între timp mi-am rupt genunchii pentru noi,

Să te țin funcțional și să nu te distrugi de tot,

Am cerut verificări și controale dar nici unul nu ți-a știut valoarea...

Te-am vrut înapoi, întreg, ca la început, 

Problema este că nici un maestru nu te-ar mai face ca atunci,

De atunci s-au infliltrat și ucenici care ți-au făcut mai mult rău,

Au profitat de tine și ți-au aplicat cele mai dureroase tehnici,

Ți-au tăiat tendoanele cu minciuni, ți-au spintecat pieptul fără milă,

Spunându-ți că le vor coase mai târziu.

De fiecare dată, ”el” venea, controla dacă se mai poate trece,

Mai punea câteva speranțe și iar pleca,

Dar nu te făcea mai zdravăn, față de cum erai.

Încep să cred că a fost greșit de la bun început,

Să îi permit să ne viziteze atâta timp.

A fost atât de trist când am văzut starea ta reală,

M-a dezorientat total și am sperat că medicamentele te vor ajuta.

Am încercat tratament după tratament,

Zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună,

Dar toate au fost tratamente nepotrivite pentru tine

Și erau menite parcă, să te distrugă și mai rău.

Am optat pentru o măsură provizorie,

Niște vopsea pentru suflet și lumini pentru minte,

Iar marele artist să te cârpească cu alte bucăți de carne,

Să aducă alte picioare, care să te tot calce și să te murdărească.

Adevărul este că nu avea timp de tine,

Tot încerca să construiască alte poduri, prin alte locuri,

Toate la fel de șubrede ca tine, sau și mai șubrede,

Care la prima vizită a unui râu învolburat se vor dărâma.

Dar ce contează asta pentru el? El și-a luat banii,

Așa că, ce ar urma după el, potopul, nu l-ar afecta.

Pentru asta sunt de acord să preiau eu controlul asupra ta,

Să interzic tuturor să mai treacă pe tine până nu vei fi intact,

Să încerc să te repar așa cum pot, bucată cu bucată,

Iar dacă vom cădea, vom cădea împreună. ~

~ Odine ~ 

~ Suferința este cea care ne dă putere și ne face să creștem ~

       ~ Astăzi am decis să nu mai sufăr pentru tine. E nedrept să sufăr numai eu, în timp ce tu ești cel care greșește mereu. Voi continua să spun adevărul chiar și când nu îl vei cere, pentru că nu am de gând să te mai protejez cu nimic. Nu intenționez să îți spun despre luptele mele care se dau în mintea mea, pentru că nu le-ai putea înțelege. Și nu e vorba de complexitatea gândurilor mele, dualitate mea sau îndoielile cu privire la orice sentiment din lume. 

       N-am să vorbesc despre slăbiciunile mele și nesiguranța mea. Poate o să-ți spun de câteva ori despre tristețea mea, dar nu pentru a câștiga un pic de afecțiune. Nu este nevoie să știi că pentru mine ești o lume întreagă, pentru că ar fi stupid dacă în atâția ani încă nu ai înțeles asta. Tu nu vei înțelege niciodată înclinația mea pentru mine de a te expune în cuvinte scrise tot timpul, oriunde. Mult mai puțin că scriu despre tine acum. Și nu cred că e lipsă de considerație faptul că am împărțit asta cu atâția oameni.

         N-am să-ți spun că ocupi toate colțurile patului, că pătura e mult prea mică, pernele prea puține și spațiu este infinit. Îmi ocupi mintea în fiecare secundă din zi. Acum, nu accept mai mult. Nu mai pot accepta nimic pe jumătate și incomplet, deoarece toate jumătățile astea nu îmi permit să merg mai departe. Nu pot accepta că până și somnul îmi este aproape un protest și că vine numai dacă are chef.

         Pe cât ești de liber cu viața ta, pe atât de posesiv ești cu gândurile mele. Când vreau să te scot de acolo, inima bate din picioare nervoasă și încăpățânată vrea să aibe ultimul cuvânt. Cred că voi doi ați făcut un fel de pact al diavolului și asta e vina mea că ți-am dat-o fără nici un drept de a o mai controla.

        Acum am crescut. Nu mai sunt cea pe care ai cunoscut-o acum câțiva ani. Nu te voi opri din nimic din ce vrei să faci și nici să pleci. Nu voi plânge pentru ce a fost și nici nu îmi mai fac probleme pentru ceea ce va fi. Timpul care mi-a mai rămas, este ceea ce îmi va da Dumnezeu. E adevărat că de-a lungul anilor inima mea a suferit pentru orice pierdere, dar o inimă care este perfectă, intactă este o inimă care nu a trăit bucuria de a fi imperfectă. Suferința este cea care ne dă putere și ne face să creștem. ~

 ~ Odine ~