~ Am o inima in maini ~

    ~ Suntem oameni dar atatea greseli facem. Ne cautam scame pe hainele vietii, cand ele se curata singure cu iubire.

     Ne aruncam inimile, de parca ar fi niste mingi de baschet si incercam sa nimerim cu ele cosul, dar cel de gunoi.

     Suntem oameni si credem ca avem vieti multiple, cand nu avem decat una singura, dar mai multe incercari in care murim neingropati, suntem omorati si ramanem in stare de putrefactie pe pamant imbalsamandu-ne cu parfum din iubirea celor ce ne iubesc.

    Am avut incercari cat noua vieti precum pisica, dar o singura inima.

    Am o inima in maini si m-am trezit cu ea scoasa din mine dar nu stiu cum sa o pun inapoi.

   O privesc si fiecare strop de aer ii strica muschiul cusut de atatea vieti in care a tot murit si o descompune.

   Am inima in maini pentru ca mi-a fost aruncata inapoi la picioare. O sa mi-o lipesc cu un leucoplast de trup si asa poate singura se va intoarce intr-o zi din locul de unde a fost luata. ~

                               ~ Odine ~

~ Melcii ~

Sunt ca un pamant pe care se sprijina sufletele celor care au trecut prin viata mea. Pe el au calcat cu totii si au mers mai departe. Pe el si-au construit si daramat vieti si odata cu ele si in carnea mea au lasat dare.

    Car in spate casele celor ce si-au cladit fericirea pe umerii mei.

    De atatia ani am ridicat case, in care nu am locuit niciodata.

    Am sapat la fundatia fiecarei camere in care se odihnesc alte suflete.

    Fiecare zid al fiecarei case se sprijina pe coastele mele.

     Daca eu m-as prabusi odata cu mine si ele ar cadea.

    De asta merg in genunchi si cu spatele cocosat.

    Nu indraznesc sa ma ridic de teama de sa nu alunece de pe pielea umeda.

   Raman ingenunchiata in semn de rugaciune si las melcii cu casele lor sa mearga pe trup si odata cu ei vietile lor.

   I-am crescut in spatele meu si in spatele meu vor ramane, pana ce oasele vor imbatrani si vor subrezi de atata greutate.

  Si ii voi lua cu mine intr-un alt pamant, intr-o alta lume.

~ Odine ~

~ Pielea mea un pian ~

    ~ Imi vezi trupul? Fiecare particica din mine are alta culoare. Pielea mea e facuta din alb si negru.

     Am pielea tatuata ca si clapele unui pian de cand m-ai atins. Tot trupul imi canta si cand e liniste, iar cantecul e un cantec de dor.

    Corzile sunt acordate pana la durerea maxima si ea duce pana in inima si ajung in cristalele ochilor, iar ele scot diamante ce se topesc si se fac lacrimi.

     Fiecare clapa a trupului sangereaza, are nevoie sa cante, sa urle, iar sunetul sa se duca pe undele apei sa se propage in intregul univers.

   Pielea mea e un pian invechit, iar cantecul ei e iubire. Doar tu sti sa cante prin atingerea magica a ta, doar tu poti sa le apesi pentru ca sunt facute exact dupa marimea degetelor tale.

   Pianul din mine nu poate canta pentru nimeni, caci Dumnezeu l-a creat ca fiind unic doar pentru tine, magicianule de cuvinte, altfel e mut, degeaba e atins caci sunetele lui nu se aud.

Te intoarce stapane si canta,

La clapele trupului meu invechit,

Cant de iubire din cartea sfanta,

Pe care am pastrat-o-n altarul de granit. ~

                           ~ Odine ~

~ Mainile ~

Mainile sunt cele ce stiu cel mai bine sa se indragosteasca.

Mainile sunt cele care din prima clipa a vietii se agata de aer pentru a il prinde si a se ridica.

Mainile sunt cele care prind prima faptura draga din viata, mama.

~ Mainile ating pamantul atunci cand genunchii nu mai pot tine trupul.

Mainile sunt cele care prind si sustin viata mai mult ca orice.

Mainile imbratiseaza si sterg lacrimile.

Mainile mangaie chipurile acolo unde ochii nu o mai pot face.

Mainile calatoresc distante pentru a se vrea sarutate.

Mainile saruta asemeni buzelor.

Mainile fac dragoste cu cel drag.

Mainile hranesc gura flamanda, ce se cere iubita.

Mainile se ridica spre imensitate si cer indurare.

Mainile se impreuna in rugaciuni.

Mainile imbatranesc si mor odata cu noi, dar intotdeauna ele vor da mai multa iubire, decat orice alta parte a corpului. 

Oare mainile mele cum au trait inainte de a te mangaia? ~

                                   ~ Odine ~

~ Daca te iubesc, uita-ma ~

     ~ Mereu avem de invatat in viata. As vrea sa intreb daca ar veni o vreme in viata, cand ti se spune ca ai de ales intre viata ta sau calea pe care ai ales sa o urmezi, ce faci ? Alegi viata ? Dar oare ce inseamna viata daca drumul pe care mergi nu e cel ales de tine ? Daca mergi pe drumul ala doar de dragul de a merge, iar inima ramane acolo unde ai fi vrut sa mergi si esti doar un calator care nu isi gaseste casa. Atunci ce faci, continui ?

     Se spune ca durerea naste poeti. Poate. Sau poate ca ajung la intelepciunea care ii poate face sa isi exprime sentimele in cuvinte. Poate ca ajung sa devina acei ce tin lumanarea in mana si calauzesc drumul intunecat celor ce vor sa vina dupa ei. Sau poate ca ei sunt cei care sunt sacrificati pentru a da nastere unor cuvinte frumoase, acele metafore pe care indragostitii si le vor rosti unul altuia atunci cand se vor privi in ochi, sau se vor hrani cu ele atunci cand sufera de dorul jumatatii de inima.

       Intotdeauna poetii au fost acei nebuni frumosi pe care toti i-au invidiat dar nimeni nu a vrut sa traiasca in pielea lor si alaturi de ei, pentru ca nu ii pot intelege. Ei aleg intotdeauna calea nebatatorita, pentru ca cei din urma sa poata sa calce mai departe catre viitor. Ce ne-am fi facut oare fara ‘’Romeo si Julieta’’a lui Shakespeare, sau  ‘’Luceafarul ‘’ lui Eminescu ?

       Tuturor ne e teama de intuneric, pentru ca nu ne vedem lumina din noi si asta ne inspaimanta. Ne e teama de singuratate si cautam mereu ceva ce nu putem avea pentru ca nu suntem capabili sa privim cu adevarat in sufletul nostru si sa intelegem ceea ce avem nevoie cu adevarat.

       Traiesti fiindca iubesti! Iubesti fiindca traiesti. Iubeste inainte de a fi iubit si nu astepta ca cei din jurul tau sa iti raspunda, pentru ca daca te iubesc iti vor raspunde, daca nu, inseamna ca nu te iubesc. Iubirea e stropul de lumina, stropul de gheata si poezie al inimii, care se topeste odata ce incepi sa te indragostesti. Nici macar Raiul nu mai e vesnicie, iar Iadul e gheata fara iubire.

      Cartea ta de iubire a fost scrisa inainte de a te naste, tu ramane doar sa ii completezi cu fapte literele sale. Cu fiecare cuvant pe care il rostesti si dovada de iubire pe care o arati, mai scrii o pagina frumoasa, impodobita cu slove aurite in inima ta. Citeste iubirea de dincolo de stele si strange-o in brate ca si cum nu ai vrea sa ii dai drumul niciodata. Nu conteaza atat de mult viata ta, cat conteaza ce ai strans in inima ta si cat de mult ai aratat celor pe care ii iubesti, cat de multi ii iubesti prin fiecare gest si fiecare lacrima pe care le-ai sters-o de pe fata lor. Asa vei pleca multumit intr-o alta lume, intr-o alta viata si vei rasufla usurat spunand zambind : daca am gresit iarta-ma, daca te iubesc, uita-ma. Insa cel ce te iubeste cu adevarat nu te poate uita niciodata. ~

~ Odine ~

~ Cioturi ~

~ Ma dor cioturile aripilor din spate.

Ma dor urmele in care a fost infipte cutitele cu cuvinte cu tot.

Dor picioarele amortite de atata tarat ca o rama.

Dor urmele pamantului de zgaraiat cu unghiile.

Ingerii nu mai stiu sa zboare ci sa se tarasca.

Cand ajung pe pamant singuri isi rup aripile de dragul de a fi muritor, fara sa realizeze ca diavolii stau la panda sa le fure.

Ingeri sedati de prafurile albe, umbla bezmeteci precum mortii inviati, crezand ca ei sunt cei ce vor mantui pamantul. Nimeni nu mai vrea aripi, toti vor cutite sa arunce in tinte vii. Vor cutite sa taie aripile celor ce nu vor sa si le rupa.

Vor cutite sa puna la gatul celor ce au in suflet cartile sfinte.Ingerii nu mai stau in picioare, ci numai ingenunchiati. 

Nu vreau Idoli, nu vreau chipuri cioplite, vreau Iubire.

Vad pe drumuri pline de praf numai ingeri cu lacrimile rupte, ingeri cazuri si pierduti din Rai.

Vai de cei ce nu-si regreta casa de unde au plecat.

Vai de cei ce nu mai stiu cine le-au dat aripile.

Vai de cei ce nu mai vor sa revina Acasa. ~

~ Fotograful ~

      ~ Eu sunt fotograful tau. Eu te creionez cu obiectivul asa cum nimeni nu o poate face. Obiectivul meu sunt ochii si mintea. Iti voi creiona o fotografie in alb si negru, cu cel mai fin creion al mintii mele. Iti voi scoate in evidenta ca o oglinda fidela, imaginea ta si stralucirea ochilor tai, dar iti voi sterge acele umbre de sub ochi de nesomn.

      Iubirea mea e fotografia frumoasa, e imaginea ta in care e culoare, dar se transforma in alb si negru, ochii albastrii sunt mai luminosi, norii sunt mai pufosi si albi chiar si asa lipsiti de picatura de cerneala.

      Fotograful inchide un ochi si griurile prind viata mai ceva ca visele implinite. El imortalizeaza clipe, vise, iubiri, uitari si regrete. Le aseaza pe toate pe un film alb-negru pentru ca toate fac parte din trecut, imagini fara viitor. Doar prezentul il lasa sa fie color precum zambetul. ~