~ O noua viata ~

      ~ Am adormit in lanul de grau privind avioanele din hartie. Mi-am imbarcat fiecare gand in ele si le-am lasat sa zboare singure, iar eu sa stau in linistea aerului. Spicele se zbat langa mine si ma mangaie pe crestet ca un parinte iubitor.

     Azi vreau sa uit de tot si sa fiu copilul naturii, sa o las pe ea sa ma rasfete. Va lua cu mana supararea si va aduce alinare. Acum abandonez lumea nebunilor in care am fost tinuta captiva si ma abandonez in fata noii vieti.

      Nu trebuie sa crezi ca esti fericit ducandu-ti viata in alte parti ale lumii, pentru ca intr-o zi va veni clipa in care vei realiza ca nu e fericire. Pentru ca acolo unde te duci, te duci si pe tine cu tine, cu tot cu ceea ce fugi, cu tot cu dureri, cu tot cu apasari.

       Trebuie sa le accepti pe toate ca facand parte din tine, sa le iubesti si sa faci pace cu ele, sa pleci pe puntea stramta din fata ta si sa dai mana cu cei care au gresit fata de tine si tu fata de ei. Si atunci vei fi cu adevarat fericit.
      Si acum trebuie sa plec. Sa plec mai departe pe drumul ingust uneori, alteori plin de gropi, sau munti pe care trebuie sa ii escaladez si sa las marea galbena si linistitoare. Sa plec cu sufletul usurat, sa ma iau pe mine cu mine si sa ma iubesc asa cum sunt. Pentru ca asta sunt eu. ~
                                ~ Odine ~

~ Ochii ce ştiau să râdă ~

~ Ochii ce ştiau să râdă,

Sunt veşnic înlăcrimaţi,

Privesc în faţă pe stradă,

Oamenii însinguraţi.

Acei ochi ce visau viaţa,

Cu plăcere şi elan,

Acum şi-au pierdut speranţa,

Într-o iubire de porţelan.

Şi sunt trişti şi amăgiţi,

De ce-n faţă li se arată,

Nu mai sunt îndrăgostiţi,

Şi-au privirea împovărată.

Două lacrimi se preling,

Şi aleargă-n jos în grabă,

Sărutându-se se-ating,

Transformându-se într-o boabă.

Şi închişi în rugăciune,

Se scurg lacrimi în cascadă,

Şi plâng de amărăciune,

Ochii ce ştiau să râdă. ~

~ Odine ~

~ Camera sufletului ~

     ~ Ce fac ingerii cazuti cand ajung pe pamant? Aterizeaza in camerele arse in explozia de sentimente in vietile distruse, legati la maini si incearca sa faca curatenie. Podeaua distrusa nu mai poate tine echilibrul scaunului si parca totul e menit sa nu mai aibe gravitatie.

       Oricat ar incerca sa se desprinda din camasa de forta in care au fost legati de doctorii nebuni, e doar o incercare esuata pentru ca orice miscare nu face decat sa le trepideze scaunul de sub picioare ca un cutremur si sa le rupa gatul in streang.

       Doar aripile le mentin directia dreapta altfel ar fi fost demult sub pamant. Aripile si lacrimile durerii ca au plecat din raiul iubit. Ca au pierdut dragostea si aici pe pamant nu vor mai avea parte de acea dragoste inocenta ca cea din Paradis.

    Camera sufletului nu are nevoie de mizeria ce o lasa in urma dureri nespuse si arse in interior. Nu are nevoie sa apara ingerii sa le curete, e ceva ce fiecare trebuie sa curete dupa ce s-a asternut mizeria. Cei doi atrii si ventriculi au nevoie sa fie curati pentru ca sangele sa fie pompat in intreaga inima iar viata sa existe.

     Aerisiti camerele sufletului imbibate in mucegaiul lasat de umezeala lacrimilor, lasati aripile deschise, eliberati ingerii din stransoarea camasii de forta in care ii tineti si dati drumul sangelui sa circule in fiecare vena din trup. Asa viata va merge mai departe.

      Nici o pasare nu poate zbura in colivie, nici un peste nu poate inota intr-un pahar cu apa, nu e decat o zbatere ce va duce la pieire. Viata are nevoie de libertate, de zbor si de curaj pentru a te arunca in zborul ei. ~

                               ~ Odine ~

~ Când se naște o iubire ~

~ Când casa vieții tale se va fi prăbușit

Și un perete va rămâne în picioare,

Să nu uiți nici o clipă sau minut,

Să-ți faci pe el fereastră către Soare.

Așa nu vei putea ca să renunți

La speranța de dincolo de zare,

În favoarea unei iubiri de arginți,

Și nici nu îți vei pierde dorința arzătoare.

Și vei începe încetul cu încetul

Să pui la baza vieții tale,

Piatră pe piatră, să-ți aduni sufletul

Din toate punctele cardinale.

Când va fi ridicată pân’ la ceruri,

Va fi cea mai frumoasă pe pământ,

Te vei bucura în mii și mii de feluri,

Căci va fi o casă, nu mormânt.

Iar ușa casei tale va fi deschisă să aline,

Oamenii ce vor să intre cu credință,

În fața altarului să se închine

Să-și spele de păcate întreaga ființă.

Și va veni ziua când iubirea se va naște

Iar sentimentele vor da de știre,

Că din iubirea a două suflete curate

Se va înălța falnic, o mănăstire. ~

~ Odine ~

~ Cat valoreaza sufletul? ~

   ~ Adormim cu mintile departe si ne trezim de multe ori pentru ca piticii dementi isi dau luptele in capul nostru in timpul visului. E o batalie pe viata si pe moarte si cel care ramane plin de sange e mintea noastra. Se termina cosmarul din somn, dar incepe cel din realitate si nu mai stim cum sa traim in starea de veghe.

     Stam cand in genunchi cand in picioare si ne intrebam cum ar trebui sa ne pastram echilibrul. Suntem ca niste copii, care acum incep sa faca primii pasi, cand credem ca de data asta nu vom mai pica, cum cadem din nou.

        Ne vindem si vindem sufletele celor pe care spunem ca ii iubim, pe cativa banuti. Ne transformam in Iuda si asteptam ca celalalt sa fie precum Iisus, sa ne sarute pe obraz, iertandu-ne. Suntem oameni nu sfinti si inca nu am invatat lectia iertarii supreme, asta pentru ca inca nu ne-am desprins de conditia de om, de simplu muritor.

       Oare cat valoareaza sufletul unui om? Nu are valoare si daca ar avea, nimeni nu are dreptul sa vanda ceva ceea ce nu ii apartine. Sufletele sunt partile sfinte ale oamenilor, pentru care nu a fost lasata moneda spre a vinde sau cumpara,  ci trebuiesc respectate asemeni unui lacas de cult in fata caruia te inchini si pleci impacat mai departe. Asa cum nu poti cumpara o noapte instelata, sau un rasarit de soare, nici un suflet nu poti vinde, pentru ca el reprezinta viata, o pictura vie in miscare.

      Sufletul e flacara care ramane aprinsa si trece prin toate furtunile, oricat de puternice ar fi. El este cel care arde pana cand ultimul strop de apa al vietii, il va face sa se stinga pentru totdeauna. Pana atunci, el trebuie pastrat cu sfintenie si curatenie, pentru ca el reprezinta cheia portii catre Paradis. El este singura cetate ce nu poate fi cucerita cu bani ci cu dragoste. ~

                                ~ Odine ~

~ Sa ne iubim in mare ~

~ Marea fost cea care ne-a unit

Si departarea a facut sa doara,

Valurile pe amandoi ne-a iubit,

Acolo pentru prima oara.

Ia-ma de mana si sa ne iubim in valuri,

Sa simtim adorarea marii,

Sa ne umplem amandoi de haruri,

Sa ne imbratiseze ingerii.

Sa ne contopim cu zarea,

Unde-i luna aparuta,

Unde ajunge numai marea

Si cu cerul se saruta.

Stelele sa ne fie martori,

La nunta iubirii dintre noi,

Sa fie micii nostri ctitori,

A ce suntem amandoi.

Dragul meu sa ne iubim in mare

Fiindca vara e aproape,

Sa ne desfatam in soare,

Si sa ne alintam in ape.

Si intr-o lume uracioasa,

Plina de nefericire,

Sa o facem mai frumoasa,

Intr-o mare de iubire. ~

~ Odine ~

~ Copacul vietii ~

   ~ Viata mea e ca un copacel pe care l-am crescut mereu departe de tot ceea ce a fost poluat cu rautate, minciuna si toate relele care au iesit din cutia Pandorei. Mi l-am ferit si l-am udat cu dragoste si bunatate. Pana in clipa in care el a crescut mai mare decat borcanul de sticla si atunci a inceput sa fie poluat cu tot ceea ce e rau in jur.

      Uneori imi e atat de greu sa il tin in viata oricata grija as avea, pentru ca ceea ce eu reusesc sa ingrijesc, cei din afara arunca toate gandurile toxice si il usuca din ce in ce mai mult pe interior. Departe s-ar usca de dor, aproape ar muri de rautatea celor din jur. Si atunci cum sa fac cu el?

     Ti-am pus copacul meu in maini si nu ai stiut ce sa faci cu el. L-ai pus in coltul intunecat al camerei si l-ai lasat acolo, fara apa, lumina dar in primul rand fara dragoste. A asteptat acolo cuminte sa apari. Si ai aparut, te-ai invartit in jurul lui, l-ai privit inflorit si ai plecat mai departe, fara sa ii arunci macar un strop de apa in fuga vietii tale.

     De atunci l-am luat inapoi si incerc incet incet sa il fac sa traiasca. Mi-l ingrijesc sa poata intr-o zi sa mai infloreasca inca o data. Dar tu nu ii vei mai vedea niciodata florile si nici cum va creste. Intotdeauna nu am facut decat sa am grija de copacii uscati de lipsa de iubire, sa ii ingrijesc si sa le redau seva vietii, sa creasca si sa infloreasca. M-am hranit din florile lor, pentru ca m-am hranit cu iubire.

     Cu totii ne crestem copacul vietii si il ingrijim pentru ca intr-o zi sa il facem cadou unei persoane, care poate va aprecia sau il va lasa uitat intr-o camera unde vor mai fi si alti copaci sau doar alungat acolo.

     Sa nu uitam niciodata sa ingrijim copacii vietii cu dragoste si sa ii purtam catre lumina si apa, sa ii lasam sa infloreasca pentru ca atunci viata noastra va inflori alaturi de florile altor copaci de langa noi. O viata fara copaci infloriti nu e decat un desert fara un fir de apa. ~

                                    ~ Odine ~