~ Închisoarea ~

~ M-am întânit cu tine în visele de toamnă,

Când frunzele îşi părăseau coroana,

Acum lumea mea înseamnă,

O închisoare cât Doftana.

De parcă destinul meu de iad,

Mi-a răsturnat bagajul şi viaţa,

Să-ţi văd privirea cea de jad,

Şi să-mi semneze penitenţa.

Să-mi fie inima în lanţuri cu tine,

Într-o celulă-nsingurată,

Unde se desfac destine,

Şi suflete se trag pe roată.

Şi îmi suport încătuşarea,

În existenţa-mi efemeră,

Până voi vedea din nou zarea,

Iar inima va zbura iaraşi, liberă.

Aştept acea zi în care,

Vei fi un simplu trecător,

Prin viaţa mea cea muritoare,

Şi-o lecţie de viitor. ~

~ Odine ~

~ Momente in viata ~

~ Viata este făcută din momente

E o fraza pe care mi-o sopteste

O voce interioara ca un ecou, in urechi.

Si am ajuns sa inteleg ca totul,

Absolut totul in aceasta viata

Nu sunt decat momente scurte,

Momente ce vin si pleaca

Fara a anunta plecarea lor,

Sau a rosti ca garantie

Un simplu “ la revedere”.

 Sa te bucuri ca in suflet un zambet trist,

Un zambet

Lasat de un cuvant nostalgic,

Numit amintire

Si care te face sa calatoresti in timp,

In acele momente speciale din viata ta,

Din cauza dorului.

Numai asa exista posibilitatea

Sa le mai traiesti din nou,

Mult mai intens,

Complet pentru ca acum

Ai timp sa intelegi fiecare gest al vietii,

Fiecare miscare si sa te predai in fata timpului.

In mintea ta le vei trai complet,

Fara frica, fara teama in secunda aia,

Azi, acum pentru ca maine poate fi prea tarziu. ~

~ Odine ~

~ Leg ceasul ~

~ Am vrut să păstrez atingerea tandră,

Timpul şi urma paşilor tăi

Să înghit nisipul din clepsidră,

Şi să opresc inima din bătăi.

Să leg limbile ceasului de munţi,

Din răsărit şi din apus,

Să nu mai aibe punţi,

De iubire să moară răpus.

Şi vreau să-ţi cimentez urmele,

Acolo pe unde ai călcat,

Şi patul dar şi pernele,

Unde lângă mine te-ai culcat.

Să îngheţ tot universul,

Într-o epocă glaciară,

Să nu mai simt reversul,

De inimă prinsă într-o gheară.

Dar nimic din toate astea,

Nu-mi stă-n putere a le face,

Doar să ţin în mine dragostea,

E ce-mi aduce-n suflet pace.

Sunt doar un om ce vrea ca timpul,

Să se oprească pe vecie,

Să atingă infinitul,

Doar iubirea să-l învie. ~ 

~ Odine ~

~ În altă viaţă ~

~ De-o să mai învii în altă viaţă vreodată,

În înger aş vrea să mă prefac,

Să te caut în lumea asta toată,

Să te găsesc şi tot ţie să îţi plac.

Să-ţi fiu umbră la fiecare pas,

Şi aripile mele să te protejeze,

Să te scot mereu din orice impas,

Iar noaptea fiinţa-mi să te vegheze.

Şi orice durere a ta să fie luată,

Smulgandu-mi o pană din mine,

Iar calea să-ţi fie bătătorită,

De ale mele palme fine.

Să contruiesc pentru tine-o punte,

Cu sărutul lung al eternităţii,

Iar vocea mea mereu sa cânte,

De dragul tău şi al dreptăţii.

Când îţi vei găsi fericirea,

Voi deschide larg braţele,

Atunci voi părăsi omenirea,

Smulgându-mi aripile.

Şi de-oi mai atinge iar pământul,

Într-o viaţă viitoare,

Ne vom contopi cu gândul,

În iubiri nemuritoare. ~

~ Odine ~

~ Pretul dragostei ~

~ Care este pretul dragostei? 

Si cat valoreaza o pasiune?

Cum se cumpara dragostea? 

La gram, la jumatate de kilogram, la bucata? 

Si de unde o poti cumpara? 

De la piata, de la farmacie? 

Dragostea are un medicament? 

Nu, dar vindeca orice durere ... 

Iubirea e mâncare? 

Trebuie să fie ... pentru ca daca nu o ai,

Aproape poti muri dacă ti-e dor.  

Iubirea te imbraca?

Da… altfel fara ea te simti gol.

Si care e pretul dragostei?

Sau doar sa alegi cel mai bun model si marime,

Sa te duci in magazin  la solduri,

La raionul “stoc limitat, sunt ultimele bucati”.

Dragostea nu are pret,

Nu isi pierde valoarea,

Si nu poate fi cumparata

De la orice negustor ambulant de dragoste.

Nu o poti ambala intr-un pachet frumos

Cu panglica rosie si sa o vinzi ieftin,

Ea se afla in inima ta,

Si nimic nu poate fi compensat cu lipsa dragostei,

Ori o ai, ori nu,

Dar de cumparat nu sau vandut nu,

Pentru ca nu exista unitate de masura,

Sau daca exista, acelea sunt lacrimile.  ~

~ Odine ~

~ De sub piele ~

~ De sub vene răsar zboruri,

Căci sub ele păsări cer,

Să le dau drumul spre nouri,

Orizontul să le-ofer.

Şi mă gâdilă sub piele,

Să întind mâinile-n zare,

Ca să vadă stelele,

Şi a cerului culoare.

Trupul meu e o colivie,

Ce are teama să deschidă,

Sufletul ce-i o cutie,

Să nu mai fie o omidă.

Chiar de-l ţin încătuşat,

Trupul meu şi amintirea,

Îmi apar pene pe gât,

Să-mi arate originea.

Că sunt o pasăre ce am venit,

În trup de om plin de păcate,

M-am reâncarnat greşit,

Şi vreau doar sinceritate.

Adevărul e ca zborul,

Unei păsări ce doreşte,

Să simtă sub aripi cerul,

Când se-nalţă şi iubeşte. ~

~ Odine ~

~ Timpul ~

    ~ Timpul niciodata nu se opreste pentru nimeni. Timpul sapa in noi precum apa pamantul, sa treaca mai departe si nici un baraj nu il poate opri in drumul lui. Scriu bucati de cuvinte pe hartie, ma razgandesc si le arunc in ceainicul care le va fierbe pe toate si va scoate esenta din ele.

      Va scoate esenta cuvintelor, pe care nu le-am rostit dar le-am spus in mintea mea intotdeauna. Le-am pastrat poate pentru ca nu mai era nimic de zis. Nici macar ele nu mai pot schimba sau opri timpul din drumul lui. El inghite tot, pentru ca nu alege sau culege nimic, el este vesnicul maratonist ce nu se opreste, e un perpetuum mobile nebun care merge de la sine in cercul vietii.

     Timpul iarta? Uita? Lasa in spate? Nu, pentru ca el nu are sentimente, el nu se leaga de nimic ci noi suntem cei care ne legam si nici timpul si nici nimic nu uita, sau nu lasa in spate, e doar o pacaleala, care la prima bataie de vant va aduce inapoi in fata ta acele hartii, iar ceainicul iti va da sa gusti din aroma lor amara  totul. Nu timpul iarta si nici macar oamenii, oricat ar incerca sa arate ca nu mai au urma de suparare.

       Uitarea nu e un fisier in mintea noastra pe care s ail stergem, faptele vor ramane acolo cat timp sunt legate de minte si suflet, iar daca vor disparea va fi in clipa in care toate mintea nu va mai gandi iar sufletul nu va mai simti. In viata nu trebuie sa uiti sau sa ierti, cat e vorba sa le legi pe amandoua si sa faci punte cu impacarea de sine, cu a iti accepta neputinta ca om si a intelege ca tu esti conditionat de timp si asa cum el nu se opreste, nici tu nu te poti opri oricat de oboist ai fi la un moment dat.

   

    Esti un vesnic calator in viata, care isi bea licoarea vietii din cuvinte, promisiuni, fapte, iertari, impacari, mai mici sau mai mari oricat de dulce sau amara este. Tu trebuie doar sa sti ce sa culegi sa pui acolo, pentru ca daca vei pune cuvinte amare ea nu se va indulci.

       Omule ai o viata atat de scurta, invata sa o folosesti frumos, sa te bucuri de ea, sa nu o amarasti cu durere, cu resturi aruncate ci cu bucati intregi de iubire, sa te transformi intr-un stup in care inima ta va produce miere pentru sufletul tau si a celor pe care ii iubesti. ~

~ Odine ~