~ Câte vieți mi-ar trebui să mă satur de iubire? ~

~ Când mă gândesc la tine,

Aș vrea să am mai multe vieți. 

Să termin cu una mulțumită

Și apoi să trec fericită la următoarea...

Să îmi privesc trecutul și să zâmbesc,

Să pot să mulțumesc iubirii

Și să pot șopti cu lacrimi în ochi numele tău,

Care se topește literă cu literă în venele mele.

Oare câte vieți mi-ar trebui să mă satur să-ți strig numele? 

Numele care pentru mine reprezintă sensibilitate 

Poezie... care proiectează bule în aerul pe care-l respir

Pentru că o singură viață nu îmi este de ajuns. 

Ce este iubirea oricum? 

Dragostea este o scoică 

Pe care o duci la ureche, 

Să auzi în sunetul mării

Care suspină disperată.

Sau un păcat rebel

Pe care îl ispășești pentru păcatele lumii.

Ori un limbaj tactil 

Care face corpul să tremure din toți rărunchii.

O gură care refuză să rostească cuvântul exact,

Pentru că nu există nici un cuvânt pentru această disperare.

Poate că dragostea este duioșia  

Cu care mă uit la tine în timp ce dormi 

Sau furia care mă cuprinde

Când pleci și nu știu de unde să te iau.

Iubirea este: o febră de tine

Este un cuțit înfipt în os,

Poate că sunt toate la un loc sau poate nimic,

Cert este că se manifestă în mine ca o nebunie,

Că în jurul meu se mișcă totul,

Ca un pământ steril și uscat

Care are nevoie să fie înghițit de ape,

Care mă arde și-mi provoacă halucinații.

Dar în clipa în care buzele-mi crăpate îți simt sărutul,

Îmi adapă sufletul cu toate apele pământului,

Iar asta pentru mine nu îmi e suficientă viață,

Să simt iubirea care o simt. ~

~ Odine ~

~ Unde mă poți găsi? ~

~ Mă poți găsi în orice colț al visului,

De la un capăt la altul al orizontului,

În mișcarea unei crengi în bătaia vântului 

În foamea profundă a dorului, 

În partea de sus, în lumina din umbră, 

În rugăciune, dar de fiecare dată altfel

În carnea și oasele existenței tale... 

Mă poți găsi oriunde mă vei vrea, 

În culorile care ne unesc în distanță, 

În pauzele dintre scrisorile mele, 

În mângâieri ascunse în rânduri 

În căile vieții, în adevărurile tale, 

În graba lacrimilor tăcute, 

În dulcele "te iubesc"

Pe care îl spun altfel când e dor de tine.

Sunt legată de mânerul inimii tale,

Câteodată sunt în vizita în inima ta 

În îmbrățișarea imaginară, 

În mâinile tale ... 

Căci am un mod nebunesc de a iubi ... 

Sunt o fereastră deschisă către visurile tale,

Spre lumi pe care le descopăr în fiecare zi,

Spre dimensiuni paralele în vremuri perpendiculare,

În lumea îngerilor cerești,

Acolo unde inimile zboară.

Mă poți găsi oriunde mă cauți,

Iar dacă o să mă cauți o să mă afli,

În râsete vesele de copii,

Într-o mică lumânare ce arde în beznă

Pentru că dacă sunt cu tine

Inima mea radiază de bucurie. ~

~ Odine ~

~ Punct... și de la capăt ~

~ S-a mai terminat un an...

Un alt an, cu alte eventimente, alte particularități,

Care ne-a scos în cale oameni, dar ne-a luat și oameni

Care ne-a făcut să înțelegem că a trăi nu e atât de simplu

Că trebuie să simțim bătăile inimii,

Așa cum ai simți loviturile clopotului de la Catedrala Notre Dame,

Să simțim că în piept inima pulsează intens pentru ceva sau cineva,

Care să te facă să pleci în întâmpinarea sau căutarea acelui ceva,

Care să dea sensul vieții tale....

Uităm unii de alții, pariem pe știință dar pierdem jocul,

Privim prin fereastra viselor, în tăcere,

Credem că speranța este un cuțit, nu un stilou cu care putem scrie viața.

Speranța nu ne umple golul, dar avem atâta nevoie de ea,

Pentru că ne demonstrează că ceea e important e viu,

E real și ne împinge să vrem să trăim visul prin ea.

Atunci când nu mai e speranță, nu mai e bucurie,

Ești ca un om cu sufletul în cârje care nu mai dansează

Și care se târăște ca un insomniac fără nici un motiv pe străzile vieții.

Asta e lecția ce trebuie să o învățăm în fiecare an,

Să navigăm pe apele vieții chiar dacă mai există și stânci,

Chiar dacă ne lovim de ele, iar apele inimii se învolburează,

Să privim spre cerul albastru, nu la apa care ne înghețată sufletul

Să simțim senzația de plenitudine, nu la furtuna care ne zdruncină.

Pentru că atunci când toate se vor duce, sacrificiul tău

Va lăsa la final ape cristaline ca doi ochi albaștrii.

Pentru că la urma urmei....

Tot ceea ce ne rămâne sunt amintirile,

Iar o viață fără amintire nu există.

Ceea ce contează nu este ceea ceea ce ai pierdut,

Ci ce ai primit în suflet, din amintirea celor care au plecat din calea vieții tale

Și ceea ce va crește lângă pașii tăi în ceea ce au sădit ei pentru tine. ~

~ Odine ~

~ Baladă pentru Moș Crăciun :) ~

~ Moșule cu haine roșii

Iartă-ne pe noi păcătoșii

Și ne dă cadouri faine,

Mașini, bijuterii și haine.

Iar de vii la mine-ndată

Îți dau prăjituri și ciocolată

Că bradul e pregătit,

Poezioare am citit,

Deci... te-aștept, dar nu sărac,

Ci cu cadouri multe-n sac.

Eu primesc și parfumele,

Haine scumpe și inele,

Camere de luat vederi,

Aparate cu mulți pixeli,

O tabletă ori un telefon,

Un laptop sau un Vuiton.

Nu m-aș supăra să-mi dai

O mașină cu mulți cai,

Un Porche sau Lamborghini

Ca să moară toți vecinii.

Iar de te faci că e ninsoare...

Că n-ai primit nici o scrisoare...

Sau că ai reușit să-mi iei

Un cadou de câțiva lei,

Să știi că ai încurcat-o

Cu mine ai terminat-o,

O să sfârșesc cu joaca

Și-ai să vezi că schimb și placa.

Îți iau sania la strâmbat

Iar pe reni eu ți-i îmbăt,

Ție-ți fur costumu roșu,

Te filmez cu înfraroșu

Când te duci la spiridușe

Care sunt tare ghidușe

Și-i arăt la Crăciuniță

Și-o să ți-o iei pe costiță,

Nu mai ține vraja nenea

Ori cadou, ori DeNeA. ~ 

~ Odine ~ 

~ Inima nu se poate desena cu creionul ~

~ Văd îngeri, aud stele,

Alcătuiesc poezii care ignoră răul,

Trezesc vise și creez fericire din aur interior

Ca să ating cu înțelepciune copiii stelelor.

Cu toții suntem copiii stelelor

Și împodobim cerul ca niște mărgele de sticlă,

Alergăm pe drumuri să ne îndeplinim visele

Purtăm în inimi comori  ca niște armuri

Și semănăm în vânturile vieții aur din suflet.

Suntem niște creaturi atât de delicate

Și așteptăm ca atunci când greșim să ne folosim de radieră.

Inima nu se poate desena cu creionul

Pentru că e imposibil să reprezinți sentimente,

Experiențele, trăiri, speranțe, dezamăgiri,

Așa că nu poți nici să stergi din ea cu radiera.

  

Dragostea vine ca o lumină

Și scoate la vedere foamea, goliciunea sufletului

Slăbiciunea și inundă ochi cu lacrimi de mare

Inventează culori, deschide drumuri prin labirint

Pune flăcări în privire și desface aripile invizibile ale sufletului.

Dragostea te transformă în poet

Poetul devine pasăre și zboară liber în fiecare dimineață

Devine o lacrimă de dor și o aripă frântă

Devine foc ce arde in inimi și parfum de flori.

Dar cuvântul poetului îndrăgostit

Devine sunet și explozie

Iar inima lui se dilată și înalță,

Cu o pasiune eliberată spre ceruri.

El face artă, iar arta lui e de a lucra cu cuvintele

Nu poate desena inimi sau sentimente,

Le exprimă prin scârțâit de peniță

Așa cum arcușul pe coarde naște muzici.

Eu nu desenez inimi, sau sentimente, eu le compun

Fac artă, iar arta din inima mea... este să te iubesc. ~

~ Odine ~

~ Unde sângele meu se termină, se continuă la tine în vene ~

~ Sărutările tale îmi încălzesc cuvintele din poeme,

Pentru că ele îmi transformă corpul în versuri...

Lăsând să facă poezie pe fiecare centimetru al corpului

Pentru ca mai apoi să le publice în inima mea ...

Prin ochii tăi pot vedea toate secretele ascunse

Rimând cu aici, acolo, peste tot și respirând vise, 

Acolo unde sângele meu se termină, se continuă la tine în vene,

Unde bătăile inimii mele încetează, se zbat în pieptul tău.

Oh, această dragoste se scrie mereu,

Se rup pagini, se scriu altele, se aruncă la gunoi,

Se completează cu desene din fragmente de viață

Și senzațiile lamei ascuțite ale cuțitului de oțel.

Sunt zile în care iubirea e atât de inexactă,

Iar inima e zgomotoasă ca ușa unei mobile vechi,
În unele nu mai suportă greutatea din vise,

Iar altele aplatizează dorința din ochi ce arde nestins.

Suntem făcuți din fire de vise,

Care se împletesc perfect împreună,

Un ochi pe față unul pe dos alcătuiesc,

Țesătura îmbrățișărilor cusute perfect.

Capetele firelor se înnoadă în aer,

Dansând între degetele divinității

Împletește destinele a doi muritori,

Urzindu-le o cămașă de dragoste a unei perechi.

Acest fir invizibil mă aduce la tine,

Trecând prin spații transparente,

Mă poartă prin ecourile poemelor și cântec de ploaie,

Să brodez visele albastre care ne conectează sufletele. ~

 ~ Odine ~

~ Fluturi în deșert ~

~ M-am întâlnit cu un înger care m-a întrebat:

- Există fluturi în deșert?

- Nu, nu există, i-am răspuns.

El m-a privit zâmbind cald ca unui copil neștiutor, a întins mâinile și a închis ochii spunând:

- Imaginează-ți sufletul liber, dar în lanțurile trupului,

Stând cuminte și ascultător,

Acceptând această închisoare

Pentru că știe că va veni ziua în care va zbura.

În fiecare zi visează la o lumină mai puternică decât lumina zilei,

Care se va deschide în timp și spațiu în jurul său.

Așa că acceptă acest cocon îngust,

Suportând și așteptând acea zi când va zbura din nou.

Simțeam soarele cum arde pe obrazul meu,

Și atunci am deschis ochii și am văzut:

Mii de fluturi colorați carezburau în  jurul meu

Strălucind în lumina zilei.

M-a privit blând și mi-a văzut reacția,

Iar eu am început să râd cu gura până la urechi,

Strigând: Simt..... Știu....

M-am întors....dar....

Nu mai era acolo. ~

~ Odine ~