~ Când mă gândesc la tine,
Aș vrea să am mai multe vieți.
Să termin cu una mulțumită
Și apoi să trec fericită la următoarea...
Să îmi privesc trecutul și să zâmbesc,
Să pot să mulțumesc iubirii
Și să pot șopti cu lacrimi în ochi numele tău,
Care se topește literă cu literă în venele mele.
Oare câte vieți mi-ar trebui să mă satur să-ți strig numele?
Numele care pentru mine reprezintă sensibilitate
Poezie... care proiectează bule în aerul pe care-l respir
Pentru că o singură viață nu îmi este de ajuns.
Ce este iubirea oricum?
Dragostea este o scoică
Pe care o duci la ureche,
Să auzi în sunetul mării
Care suspină disperată.
Sau un păcat rebel
Pe care îl ispășești pentru păcatele lumii.
Ori un limbaj tactil
Care face corpul să tremure din toți rărunchii.
O gură care refuză să rostească cuvântul exact,
Pentru că nu există nici un cuvânt pentru această disperare.
Poate că dragostea este duioșia
Cu care mă uit la tine în timp ce dormi
Sau furia care mă cuprinde
Când pleci și nu știu de unde să te iau.
Iubirea este: o febră de tine
Este un cuțit înfipt în os,
Poate că sunt toate la un loc sau poate nimic,
Cert este că se manifestă în mine ca o nebunie,
Că în jurul meu se mișcă totul,
Ca un pământ steril și uscat
Care are nevoie să fie înghițit de ape,
Care mă arde și-mi provoacă halucinații.
Dar în clipa în care buzele-mi crăpate îți simt sărutul,
Îmi adapă sufletul cu toate apele pământului,
Iar asta pentru mine nu îmi e suficientă viață,
Să simt iubirea care o simt. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu