~ Îmi odihnesc inima la
margine de ape,
Căci mult prea mult a
tulburat-o dragostea
Şi mi-aş dori să fii atât
de aproape,
Iubitul meu, himera
mea.
Iar doru-mi ţine
buzele-ncleştate,
De sarea de pe faţa-nlăcrimată,
Şi-as vrea să poată să
te mai sărute
Aşa cum o făceau odată.
Nici somnul nu mai vrea
s-audă
De-o inimă ruptă în două,
S-a săturat, că e atât
de hâdă
Şi nu mai are forma
unui strop de rouă.
Poate n-a fost destul cât
te-am iubit,
Sau poate n-am ştiut să-ţi
dăruiesc,
Ori poate că viaţa ar
fi trebuit,
Să ţi-o închin sau
poate s-o jertfesc.
Vor trece zeci de ani
de-acu-nainte
Şi vei uita că tot ce
am îţi aparţine,
Însă într-o zi, tot o să
îţi aduci aminte
Că dragostea mea a
fost....doar „pentru tine”. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu