~ Dansez precum îngerii zboară,
Dansez până imaginea-mi vibrează,
Precum lumânările în timp de noapte
Atunci când furtuna blesteamă pământul.
Tălpile desenează pe podea litere neliniștite,
Iar mâinile mâzgâlesc mișcări inocente în aer,
Colorând lumea indiferentă și ținând visele...
Când se trezește dureros de cealaltă lume.
Corpul ca o eșarfă se lasă bătută de vânt,
Se unduiește în direcția în care îl duce destinul,
Picioarele nu mai calcă tărâna,
De teamă că pe jos sunt inimi căzute.
Ține-mă aerule și dansează-mă liberă,
Ia-mi sufletul și trimite-l cu soarele
Dă-mi aripi de pânză magică
Și înalță-mă la îngeri în Paradis.
Nu mai am chip, am suflet
Nu mai am trup, am doar un halou de lumină,
Nu mai am brațe, am ramuri cu frunze
Nici tâlpi nu mai am, am doar petale.
Și zbor, dansez, zbor.... sus, tot mai sus
Sunt un suflet lichid cu aripi de polen alb,
Nu mai am bătăi de inimă particulare,
Pentru că ea bate odată cu universul,
Sunt nenăscută încă, sunt încă un mugur,
Sunt nenăscută în noua viață dar zbor,
Căci zborul mi-e dans și dansul mi-e viață. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu