~ Înger proscris ~

~ Într-o zi am descoperit un înger proscris.

Era ca un copil, acoperit cu halouri albe de aripi,

Ochii ca două migdale strălucitoare

Iar părul arăta de parcă zorile i s-ar fi ivit acolo.

Era ca scos dintr-o icoană,

Cu o frumusețe care îți îngheța sufletul,

Dar era dedicat întunericului,

Ohh cât adora cavernele nopții.

Perfecțiunea fascina, dar îți punea mintea în gardă.

Am încercat să îi citesc gândurile cu mâinile,

Iar cântecul care l-am auzit nu avea litere,

Nici note și nu era din lumea celor vii,

Dar era în căutarea sufletelor pierdute.

” Trebuie să plec” i-am zis

” Drumul tău nu are culoare,

Cutreieră cărări pierdute de prea mult timp,

Vino cu mine și întoarce-te acasă”.

M-a privit cu flacăra din ochi și nu a scos un cuvânt,

Mi-a lăsat cenușa unei inimi arse purtată de vânt.

Am plecat plângând...

Îngerul nu a vrut să se întoarcă acasă,

Era prea prins în căderea lui de tot ce era lumesc.

Durerea a fost mai grea decât blestemul de părinți,

Purtat în vieți viitoare,

Pentru că iubirea pentru un înger, fie el și căzut

Este precum iubirea de Dumnezeu. ~

~ Odine ~