Odine With Love

Odine With Love

duminică, 21 iunie 2015

~ Urmă pe suflet ~

~ Am fost valul care ți-a sărutat urmele
Pe care le lăsai pe nisipul sufletului meu.
Ai avut dreptate că am secat, de când tot îți caut urmele
De când rătăcesc pe nisip în căutarea ta
Și tu nu ești, tu nu mai ești.
Tu nu ai fost decât un trecător pe malul meu
Care și-a lăsat urmele pentru o clipă
Și apoi a continuat drumul pe un alt mal,
Sau pe mai multe.
Îți place să umbli în mii de locuri,
Consideri că așa vei cunoaște lumea,
Că o viață ai și vrei să o trăiești.
Dar tot căutând să afli alte și alte locuri
Deși vei avea impresia că ai cunoscut o lume,
De fapt ești cel care nu va cunoaște nimic,
Nu vei cunoaște un loc numit ”casă”... ”acasă”.
Nu poți face casă dintr-un loc în care ești trecător,
Sau unul pe care îl cunoști parțial,
Pentru că vor fi momente când o să aterizezi în porțiuni care nu le știi
Și o să te rătăcești.
Iar atunci, o să cauți să ceri ajutor,
Ajutor altei persoane care cunoaște locul în care tu stai,
Dar de fapt nu l-ai cunoscut niciodată,
Pentru că ai fost prea ocupat să cunoști lumea.
Ți-am sărutat prea mult urmele,
Niște urme care s-au șters de fiecare dată,
Atunci când lacrimile mele le spălau.
Și de fiecare dată când simțeai că urma ta se duce,
Apăreai iar, să-ți lași amprenta
Pentru că deși ești trecător, nu vrei să fii uitat,
Ți-e teamă că uitarea, te-ar face să devii neînsemnat.
Doar că o urmă pe nisip se va șterge la un moment dat,
Pe când o urmă pe suflet, niciodată. ~
~ Odine ~


2 comentarii:

  1. Rugăminte

    Obligă-mă

    nu
    te
    mai
    iubesc.

    linşează-mă

    îndrăznesc

    te
    visez.

    scoate-mi
    din
    gând
    ideea
    de
    tine.

    poezie de Girel Barbu

    RăspundețiȘtergere