~ Noi nu stăm în tăcere, noi inventăm noi modalități de a ne iubi ~

~ Nu știu cât timp am stat îmbrățișați în tăcere,

Dar a fost atât de intens încât am putut auzi fiecare bătaie a inimii noastre,

Am auzit și îngerii urlând și demonii tresărind de iubire

Și în mijlocul acelui calm infinit, au trecut prin fața ochilor mei versuri,

Poeme scrise între jocuri de cuvinte care te fac să pari perfect, aproape ireal,

Iar eu o imperfectă îndrăgostită de perfectul simplu care ești.

Tu știi să aprinzi scântei în ochii mei, să ard fără foc, dar să dau în clocot,

Ai un aer ciudat cu ochii fixați pe fața mea, liniștit, netulburat,

Când în mine se naște o foame hămesită, ce începe din stomac,

Trece prin tot corpul și se termină în minte,

O foame care cheamă focul din mine.

Îmi ești interzis, dar gura ta desacralizează porțile Iadului,

Eliberează melodii sensibile ce dansează oarbe în jurul meu,

Iar eu rămân fără timp, în timp ce tu începi să îmi devii etern.

Urme ale buzelor tale lasă un gust neterminat,

Urme ale ochilor tăi se pierd pe fața mea,

Urme ale șoaptelor tale care s-au înecat într-un ecou îmi rezonează în piept,

Urme lăsate de parfumul tău se emană prin toți porii pielii mele, pătrunzând în sentimente,

Unde va rămâne impregnat pentru totdeauna

Și mă întreb oare cum aș vedea lumea, dacă aș purta în orbite ochii tăi?

Nu știu cum se măsoară iubirea, dar știu că am ajuns să te iubesc fără măsură

Știu că am mai fost ”doi”, dar nu știu când

Și că acum doar continuăm ceea ce trebuia să fim,

Că te uitasem, dar mi-am adus aminte.

Noi nu stăm în tăcere, noi inventăm noi modalități de a ne iubi,

Din liniște și haos să se nască un timp ce nu are început sau sfârșit. ~

~ Odine ~