~ Mi-am descaltat sufletul si am pus
pantofii la uscat. Acum merg pe sfoara vietii si mi-e teama sa calc inca in afara ei, dar macar asa imi
voi curata noroiul pe care il car in bocanci de atata vreme. I-am spalat cu
lacrimi si durere si i-am pus la soare. Am incredere ca el ii
va usca si atunci cand o sa ii incalt din nou vor fi curati.
In jurul meu sunt numai bocanci agatati
si ei la randul lor pentru ca destinul sa aduca o noua viata. Oamenilor le e
teama sa isi mai incalte sufletul cu mizeria in care au calcat, sau au fost
aruncati de altii si pe care l-au carat dupa ei.
In viata trebuie sa te opresti din cand
in cand, sa te descalti si sa iti cureti sufletul de mizeriile care ti-au fost
aruncate, de noroiul pe care l-ai carat dupa tine, desi nu era al tau. Atunci o
sa reusesti sa mergi usurat de poverile ce nu iti apartineau pe drumul vietii.
Nu va aruncati sufletul atunci cand s-a
murdarit, descaltati-va de el, spalati-l si lasati-l sa-l vada soarele. Veti
pleca mai departe cu bocancii curati. Nu
calcati cu ei pe alte suflete, pentru a nu va murdari si nici nu calcati in
mizeriile altora. Asa veti avea incaltarile sufletesti curate, chiar daca au
fost rupte de drumurile intortocheate ale destinului. ~
~ Odine ~