~ Scara catre tine ~

~ Daca ar exista o scara catre Rai

As putea urca printre nori doar sa te vad.

As trage adanc aer in piept si mi-as intinde bratele

Sa incep ascensiunea mea catre cerul atat de albastru.

Si fiecare pas ce il fac ma gandesc la tine,

Fiecare pas ce il iau, il tin in memorie

Si cu ca turc mai sus cu atat amintirile devin mai puternice ;

In zilele cand erai cu mine.

Scarile sunt interminabile si se continua in spirala,

Pana sus la nori si mai sus de ei,

Dorul meu te gaseste si e alaturi de tine,

Si imi umple inima cu pura si sincera dragoste.

Privind dincolo de mine vad o lumina frumoasa,

Si acel chip ce sta dincolo de usa,

Inima mea a inceput o cursa si continua sa urce,

Impreuna acea lumina si cereasca stralucire.

Anticiparea pe care o simt in mine,

Imi face inima sa tresara de incantare,

Intr-o zi voi sta in fata celui ce il iubesc,

Unde rasaritul nu va gasi cale catre noapte.

Pana la final, deasupra a toate si tot voi ajunge in Rai,

Si acolo vei veni sa ma saluti si sa ma iei in brate,

Cu zambetul de pe chipul tau si dragostea din inima ta,

Vom trai in Paradis pentru totdeauna, iubirea. ~

~ Fantomele ~

      ~ Intotdeauna in noapte pe strazile pustii fantomele se plimba de-a lungul lor, cautandu-si locul in lume, atunci cand toata lumea doarme si nici un sunet nu se mai aude. Nu sunt decat ele si vantul, singurul care mai scoate cate un tipat prelung ce se stinge usor ca un ecou.

       Din cand in cand, se aseaza pe bancile vopsite si unde soarele pe alocuri a descuamat lasand dare adanci, exact ca pe chipul unui om. Fantomele isi cauta trupul dupa ce l-au pierdut. Se cauta pe ele insele, isi cauta identitatea, isi cauta inima pentru ca odata au avut o inima, dar nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea.

          Fantomele sunt sufletele oamenilor, care s-au ratacit in destinul dureros, s-au pierdut de carnea in care traiau odata. Nu mai au chip, au ramas doar o naluca pe care nimeni nu o vede, nu o simte. Se duc mereu in aceleasi locuri in care se plimbau odata, cu dorinta de a isi gasi trecutul.

       Se bantuie singure si uneori se gasesc, pentru a isi continua viata, alteori raman asa, pana in clipa in care le va veni vremea sa fie duse in locul unde se aduna cu toate pentru a pleca spre marea calatorie. Atunci isi revad trupul, imbatranit de vreme si se intreaba de ce oare s-au pierdut in desertaciuni lumesti, cand trupul lor era cel mai sfant, de ce au pierdut timp si oameni, pe un drum gresit care i-a indrumat intr-un labirint fara iesire.

      Intotdeauna in calatorie oamenii trebuie sa isi care sufletul si mintea impreunate, alaturi de trupul care il cara, pentru ca numai impreuna reprezinta un tot, separat nu ar fi decat niste fantome, pierdute care vor ratacii in noapte pe strazile pustii. ~

                                 ~ Odine ~

~ Viata ca un circ ~

    ~ Ne petrecem timpul pe langa circari, cei ce fac jonglerii pentru a castiga terenul favorit, sa isi marcheze teritoriul precum animalele salbatice. Cerem sortii sa ne rezerve un viitor stralucit alaturi de fericirea suprema, dar nu stim sa alegem si circarii de langa noi.

      Unii circari incearca sa imblanzeasca salbaticiunile, impunandu-si tonul autoritar si aratand cravasa ori biciul,  demonstrand ca el este dresorul, iar tu doar un animal, care trebuie sa se urce pe cuburi sau sa sara in cercurile de foc.

       Altora le plac pasarile, si se plimba cu ele pe mana, defiland in arena, sau alegand un biletel, rotind sau zburand de jur imprejur si umflandu-si penele, pentru a arata frumusetea zburatoarei cuminti , care se intoarce inapoi la mana stapanului.

     Cei care au libertatea de a alege sa de drumul la adrenalina, sunt acrobatii. Ei se arunca de pe un trapz pe altul si se sustin unul pe celalalt, prinzandu-se de maini. Ei sunt cuplul perfect, pentru ca amandoi detin controlul, si aruncarea lor nu poate fi facuta decat impreuna.

    Insa exista o alta categorie de circari: scamatorii. Ei sunt cei care vand iluzii, ametindu-ti ochii cu jocul lor de carti, sau scotand din joben ceva neasteptat, dar care pe moment iti bucura fiinta. Iluzionistii te prind in plasa lor, ramanand in mintea ta pentru ca doar ei sunt cei ce nu iti arata niciodata realitatea, doar ceea ce ai vrea sa vezi si care dispare in clipa in care ai  inchis ochii.

      Asta e viata. Un mare circ, alcatuit din personaje ce intra in arena pentru a da marele spectacol si cele ce se afla in spatele ei, spectatorii. 

                                     ~ Odine ~

~ Imi desenez aripile ~

      ~In ziua in care ma vei cauta, eu voi fi plecat demult. Acum inca nu pot. Inca ma mai leaga trupul de pamantul din care am fost creata. Am invatat sa ma desprind de el, sa ma modelez cu cioatele, bucata cu bucata sa imi lipesc de mine, sa devin om.

      Inca mai merg taras, pentru ca nu ma tin picioarele bine, echilibrul e inca precar. Dar va veni ziua in care nu ma va mai clinti nimic, voi fi precum un munte. Am ajuns sa fiu propriul architect si sculptor, sa dau cu dalta in mine si sa rup ceea ce caram in zadar. Inima… la ea inca mai am de lucru. Mult. Acolo nu trebuie sa mai las strainul sa se plimbe ca pe domeniul propriu si sa isi faca propriile legi.

       Acum desenez. Imi desezez aripile. Pun pe hartie fiecare pana, cu fiecare amanunt in parte ca nu cumva sa uit o particica si sa nu ma pot inalta. Am ajuns sa fiu obsedata de detalii, pentru ca stiu ca orice slabiciune sau fisura, nu ar face decat sa lase sa patrunda acolo aerul si sa duca la cadere.

      Imi potrivesc aripile de spate, le verific inaltimea. Stiu sigur ca de data asta o ma ridic definitiv, pentru ca acum nimic nu imi mai sta in cale. Doar o sansa mai am si pe asta nu o sa o ratez, pentru ca acum am pregatit totul pana la cel mai mic detaliu. Stiu si cate batai de aripi va trebui sa dau pana sa ajung acasa. Astept ziua in care imi voi deprinde trupul definitiv de lutul din care am fost creata. In ziua aia degeaba ma vei cauta, pentru ca atunci eu voi fi plecat demult. ~

                                 ~ Odine ~

~ Nu ai fost al meu ~

~ Atingerea degetelor tale peste pielea mea

Inca o simt de parca vantul si-ar plimba degetele

In urechi iti aud vocea, cand imi sopteai usor

Iar mirosul, e amprentat in mintea mea.

Eu nu am vrut sa te vad niciodata nefericit

Si am crezut ca nici tu, nu vrei asta pentru mine,

Insa sunt aceleasi scuze, acelasi cerc fara sfarsit,

E doar un cosmar si nu va fi deloc bine.

Ramas bun, tu cel care erai iubitul meu din vis

Ramas bun, vis fara de speranta,

Nu mai vreau sa te mai am in minte

Iar tu vreau sa ma lasi in pace.

Pe curand, povestea mea de dragoste

Am stiut ca imi vei aduce

Doar durere in clipa in care ma voi trezi,

Asa se intampla cu cei ce se iubesc in vise.

 Sunt momente in noapte cand visez
Ca te tin strans la pieptul meu si ma pierd in atingerile tale
Apoi vin zorile si mi te smulg din brate,
Dar nu te pierd, pentru ca niciodata nu ai fost al meu. ~

~ Odine ~

~ Foi din destin ~

      ~ Se rup foi din cartile destinului, iesind din ele vapoare de hartie ce plutesc pe apele sarate ale lacrimilor. Bibliotecile vor fi mai sarace in carti, iar cele ramase vor fi mai subtiate, cu lipsuri intre capitole. Partiturile muzicii sunt singurele care isi vor pastra foile intregi, pentru ca ele trebuie sa duca fiecare cantec de dragoste mai departe.

     Foile se vor indoi de durere si se vor inchide singure de parca un foc interior le-ar strange inima, transformadu-se in barcute. Toata trecerea lor lina, va elibera cartea vietii ce a fost umpluta de capitole pline de suferinte din partea unui scriitor neglijent, ce si-a lasat cuvintele sa defileze singure pe un pod al tacerii.

         Barcutele insirate pe raul de lacrimi sunt asemeni margelelor puse pe sarma, de un bijutier chior. Isi cauta usa pe care sa se elibereze spre Dumnezeu, pentru a isi cere binecuvantarea si a pleca in marea calatorie.

      Si asa cartile, vor ramane usurate de acele pagini ce nu isi mai gaseau sfarsitul din dramele vietii si vor fi inlocuite de cuvinte de dragoste si liniste, pana ce cartea destinului se va termina, iar cartile vor fi puse in biblioteca lumii si acolo ele vor astepta cuminti, pana ce un cititor curios va dori sa le rasfoiasca, iar Dumnezeu va scoate eroul din carte si ii va reda o noua viata, pentru a scrie o alta istorie. ~

                        ~ Odine ~

~ Sunt un suflet de lumina ~

~ M-am nascut printre nori

Si-acolo am trait mereu,

Hrana mea au fost culori

Din iubitul curcubeu.

Sunt a cerului fiica,

El imi este acasa,

Aici iubirea nu se strica

Doar aici eu sunt mireasa.

Soarele ma adora,

Iar eu il iubesc,

El imi da caldura,

Fara el, eu nu traiesc.

Luna-i ca o mama buna

Langa ea ma odihnesc,

Ma tine mereu de mana,

Sa nu cad, sa ma lovesc.

Stelele-mi sunt surioare,

Mereu ma inveselesc,

Eu pe pamant sunt trecatoare

Un timp o sa locuiesc.

Eu m-am nascut in nori,

Unde tot ce-i viu, este etern,

Pe cand oamenii sunt muritori

Si traiesc intr-un infern.

Nu stiu ce e fericirea,

Insa cu totii o doresc,

Singuri isi ucid iubirea,

Si apoi iarasi o cersesc.

Trupul omului e pamant

Sangele este o apa lina,

Mintea aerul zburand,

Iarasi fiinta, o lumina.

Eu sunt un suflet de lumina

Pus intr-un trup de pamant,

Ce duce flacara divina,

Spre ce-i bun si ce e sfant.

Eu nu stiu ce-i rautatea,

Sau pe cineva sa urasc,

Straina imi e razbunarea,

Nu stiu decat… sa iubesc. ~

~ Odine ~