~ Te-am asteptat la micul dejun ~

     ~ Te-am asteptat la micul dejun sa apari. Dar inca o data n-ai venit, iar eu am ramas in fata mesei plina de bunatati ce te asteptau sa le gusti. Am ramas privindu-le, nemancata cu ochii pironiti in ceasca de cafea si asteptand din clipa in clipa, sa vad cum se deschide usa, iar tu sa apari in pragul ei.

      Te-am asteptat la micul dejun imbracata in culoarea primaverii, cu o floare in par. Asteptam sa iti zambesc si sa iti sterg orice suparare, dar am ramas cu zambetul suspendat de leaganul inimii. A ramas acolo si te asteapta.

      Te-am asteptat la micul dejun. Inca o alta dimineata in care te astept cu iubirea in ceasca de ceai, sa apari ca o raza de soare, sa-mi inseninezi inca un an din viata. Te-am asteptat cu toata fiinta mea, sa simt inca o data fiorul ala, pe care nu l-am uitat niciodata.

      Te-am asteptat la micul dejun, sa te strang in brate si sa imi pun mainile dupa gatul tau, nasul in scobitura gatului si sa iti simt mirosul tau. Si atunci nu as mai avea nevoie de mancare, de cafea, de zambete, de raze de soare, pentru ca te-as avea pe tine si atunci, as avea TOT.

     Te-am asteptat la micul dejun si te voi astepta in fiecare dimineata, chiar daca vreodata o sa apari. Eu voi fi acolo si dupa ce vei fi mancat, o sa iti zambesc, sa te imbratisez, iar la final sa iti urez sa fi fericit si sa te rog sa ai grija de tine, si voi privi cum o sa iesi pe acea usa, iar eu voi pleca pe drumul meu, in directia opusa tie.~ 

                              ~ Odine ~

~ Doar iubire ~

~ Ţin de simplitatea mea,

Ţin de adevăr,

Şi toată iubirea

Ţi-o aduc în dar.

Nu sunt un om bogat,

Îmi ţin într-un seif averea,

Iar ea e sufletul curat,

Şi ce-i mai pur, iubirea.

  

Şi fiecare lacrimă mi-o adun,

Ca ţie să ţi-o dăruiesc,

Esti tot ce vreau să-ţi spun,

Iubitul meu ceresc.

Doar dragostea te întoarce,

Din drumul către moarte

Şi doar lumină îţi aduce,

Ea e singura ce care poate.

Doar ţie eu îţi dăruiesc

Şi inima şi trupul meu,

Şi doar pe tine să te iubesc

Şi azi şi maine şi mereu. ~
~ Odine ~

~ Doi stropi ~

~ Vino iubite s-alergăm în ploaie

Ca doi copii într-o lume vioaie,

Să ne aruncăm orice încalţare

Să simţim pămăntul sub picioare.

Să ne luăm de mână,

Să ne ducem spre lumină,

Împreună să ne învârtim

Şi doar noi doi să ne iubim.

Ploaia chipul să-l sărute,

Sufletul să îl cresteze,

Şi apoi pe nevăzute,

Nopţile sa lumineze.

Ploaia dorul îl va duce

Va lăsa iubirea pură

Iar pe tine te va aduce

La mine în bătătură.

Să ne dansăm în ploaie speranţa

Spre eternitate,

Să luăm de mână viaţa

Spre o mare dragoste.

Să fim ca doi stropi de ploaie

Ce din ceruri am căzut

O poveste pe o foaie

Scrisă de-un poet necunoscut.

Şi din două gânduri trecătoare

Să ne adunăm într-o carte,

Într-o poveste nemuritoare

Ce descrie o dragoste. 

Dansul ploii ne aduce, 

Împreună ca să fim,

Să traim acea dulce,

Dragoste de serafim.~

~ Odine ~

~ Inelul de aripi ~

     ~ Mi-au crescut pe deget doua aripioare. Asta sa imi aduca aminte ca odata am fost o pasare. Chiar daca am incercat ca micuta sirena Ariel sa fiu doar un om, se pare ca trecutul ma urmareste. Le-am taiat si au crescut iar.

      Arata de parca as purta un inel pe degetul aratator si indica exact directia din care am venit. M-am casatorit cu cerul si el ma vrea inapoi. Nu poate divorta de mine, pentru ca in fata lui Dumnezeu suntem unul.

     Doua suflete ingemanate, doua jumatati ale unui intreg, eu si cerul, o cununie de neuitat. Ne-am ignorat unul pe altul, incercat sa incepem o noua viata, dar mereu ceva ne va aminti de trecutul impreuna.

      Cer fara pasari, nu exista. Iar cerul meu vrea sa imi aminteasca originea mea, ca nu sunt un om ci un suflet inaripat. Mi-au crescut pe degetul aratator doua aripioare.

Ele sunt inelul meu de cununie cu Raiul si imi arata intotdeauna directia, in sus tot mai sus, spre cer. ~

                          ~ Odine ~

~ Avatarele divinitatii ~

    ~ Suntem doua flori albastre cazute din cer. Suntem petale de flori colorate cu cerneala lui Dumnezeu,  cel care a scapat calimara pe noi. Ne-a albastrit si sufletul si mintea si fiecare simtire in asa fel, incat acum cand trecem pe undeva, sa lasam urma si pe noi si pe cei prin a caror viata trecem.

     Iar tu, ai pus atata culoare in mine, incat acum in clipa in care trec sunt precum Hensel si Gretel, las urme albastre, pe care as vrea sa le sterg pentru ca nimeni sa nu le vada, nici macar eu. Sa ma ascund in propria casuta si sa stau acolo pana  cand albastrul se va topi din mine. Sa ma spal de milioane de ori si sa nu mai am culoare, sa ma bata toate ploile din lume, sa fiu doar ceva invizibil si nimeni sa nu ma vada, nimeni sa nu vrea sa ma atinga si sa nu stie ca sunt acolo.

      Era destul ca imi purtam propriul albastru, a trebuit sa iti lasi si tu culoarea ta. A fost deajuns un simplu sarut sa ma inunde in culoarea marii adanci. O singura atingere, ca valurile sa se ridice pana la cer si sa imi intoarca mintile inapoi.

      Atat a fost suficient sa devin indigoul tau si cu un singur cuvant in care m-ai atinge, sa las urme pe zeci de pagini din petale. Sa imi transforme intreaga fiinta, in propria ta proiectie, toata suflarea mea sa depinda de tine, iar seva din care sa ma hranesc, sa fi tu.

    Suntem petalele florilor lui Dumnezeu, suntem creatiile divine, insa noi ne murdarim culorile cu toate uraciunile pamantului. Am deschis cutia Pandorei si de atunci ii folosim toate rautatile, pierzand ceea ce avem mai drag, iubirea albastra.  

     Suntem avatarele divinitatii trasformati in petale de orhidee, suntem sarutul cerului in culoarea seninului, suntem valuri limpezi dar nelinistite, suntem eu si tu, locuitori ai planetei albastre, planeta Iubirii. ~

~ Plange ochiul cu iubire ~

~ Imi plange ochiul cu iubire cand priveste luna plina.

Caci isi aduce aminte de-acea vara,

In care te-a iubit cu-ntreaga inima,

Si s-a bucurat cu tine, doar o seara.

Obrazul imi e plin de stropi de lacrimi

Ce-arata ca niste inimi calde si sarate,

Se scurg usor ca niste patimi

Si doar durere vor s-arate.

Ma doare mintea de atatea ganduri

Si vor sa tipe atat de tare caci le dor

Inchisoarea creierului cu garduri

Le strang si nu le lasa-n zbor.

Doar la iubire le trimite vantul

La cel ce-odata le era stapanul,

La tine, tu creatorul de iluzii

Ce ai adus numai confuzii.

Acum nu simt decat un dor nebun,

Sa fiu acasa langa tine,

Sa iti sarut pieptul si sa ma pun

In ale tale brate pline.

Plange ochiul cu dor de iubire,

Iar lacrimile iute se pornesc

Cum se porneau de fericire,

Cand iti spuneau sincer, “te iubesc”.~

~ Odine ~

~ Ultimul pas ~

      ~ M-am nascut acolo unde Dumnezeu a impartit florile si fluturii. Mi-am trait viata intotdeauna ca o floare, m-am deschis si am dat toata frumusetea inimii, toata dragostea pe care o puteam darui. Am trait fiecare sentiment putin insa din toata fiinta, chiar daca cei ce mi-au admirat frumusetea sufletului, imediat dupa au intors spatele. E mult mai usor asa sa isi arate imposibilitatea lor de a iubi frumos si fara de pacat.

       Merg mai departe, sa caut lumina, sa caut ce-am pierdut si o sa imi dau drumul din nou la zbor, chiar daca sub picioarele mele nu va fi nimic decat gol, insa sufletul meu are aripi, fiecare por din mine respira aerul inocentei, pe asta nu l-am pierdut niciodata.

      Hainele mele se vor transforma in mii de aripioare de fluturi, iar din coconul in care am fost atata timp voi rasari catre razele soarelui cu mainile intinse, voi deveni o alta floare si fluturii in jurul meu se vor invarti si imi vor ridica inima la cer.

     Ultimul pas il voi face catre a ma naste din nou, de a merge mai departe, chiar daca trecutul imi mai bantuie mintea, chiar daca el imi tine inima legata de cele mai multe ori de tine.

     Doare, doare de dor, doare de durere, doare dar tot ceea ce naste iubire trebuie sa vina cu durere, tocmai ea este cea care spala viata de ce a fost rau pentru a lasa loc unui drum curat si lin. ~