~ Sărută-mă şi pleacă ~

~ Sărută-mă şi pleacă, în calea vieţii tale

Iar mie redă-mi viaţa să pot să trăiesc,

Eliberează-mă, de jocurile mentale,

Să pot încet, să mă reconstruiesc.

Şi în drumul tău spre uşă

Să-ţi iei bagajul greu,

Căci nu sunt o păpusă,

Ci sunt un om şi eu.

Nu îmi poţi cere, mereu să mă sacrific,

Pentru că ţie-ţi fac plăcere vieţile duble

Şi nici de vreau să plec, să mă justific,

Căci nu-s trofeul tău, la un joc de table.

Sărută-mă şi pleacă, pe acel drum pe care,

Îl vei alege singur cu ceea ce îţi doreşti

Din toată fiinţa ta, dăi ei acea iubire,

Pe care mie, îmi spuneai c-o să mi-o dăruieşti.

Iar eu voi lua cu mine iubirea ce ţi-o port,

Şi voi spera ca într-o zi să-mi treacă,

Dar până-n ziua aia, tot o să suport

Însă acum, te rog iubite, sărută-mă şi pleacă. ~

~ Odine ~

~ Coma iubirii ~

~ Cand m-am nascut aveam mainile in rugaciune,

Stranse la piept sa nu ajunga prea multi la inima.

In timp ce am crescut mainile s-au desprins

Si au inceput sa imbratiseze.

Si mainile s-au lungit si mai mult

De parca erau menite sa imbratiseze sufletele din jurul meu. 
Pana te-am intalnit pe tine.

Atunci nu au mai stiut a imbratisa.

Au ramas stranse dupa trupul tau.

Dimineata in care ai plecat,

Bratele au ramas imbratisand aerul,

Cu ochii inchisi in speranta ca daca ii voi tine asa

Cand ii voi deschide, ma voi trezi din cosmar si vei fi acolo. 
Insa m-a trezit lumina si am deschis ochii

Si nu te-am mai gasit acolo. Atunci am cazut.

Am ramas in coma iubirii pana in clipa in care,

Am simtit ca baloanele pline de heliu au inceput sa imi ridice sufletul

Am simtit mainile fara chip cum ma tin deasupra pamantului

Facandu-ma sa ajung inapoi in pozitia nou nascutului,

La inocenta de care uitasem,

Cu mainile in rugaciune tinandu-mi inima aproape de suflet.

Atunci mi-am deschis bratele spre cel ce m-a avut in grija mereu

Cel ce mi-a aratat ca sufletul meu e un fulg

Si ca se poate ridica oricat de grei ar fi bolovanii,

Care ma trag in jos spre pamant.

M-am trezit din coma iubirii

Si am renascut ca pasarea Phoenix.

Am inteles ca intotdeauna mizeria aduce haos,

Haosul aduce dupa el durere,

Durerea cere rauri de lacrimi,

Lacrimile spala si lasa curatenie

Iar curatenia usureaza sufletul.

Nici o piatra pamanteasca,

Nici o durere lumeasca,

Nu poate sa traga sufletul in pamant,

Cat timp mainile sunt in rugaciune indreptate spre cer. ~

~ Odine ~

~ Mă iert ~

~ De azi mă iert pentru păcate

Ce le-am făcut de dragul tău,

Şi-aştept ca viaţa după moarte,

Să mă cruţe de dorul cel greu.

De azi te iert şi pe tine,

De multele minciuni rostite,

Şi ma rog să îţi fie bine

Să uiţi de lumile deşarte.

Şi iert si locurile unde ai trecut

Şi aşternuturile care,

Departe de mine te-au ţinut

Căci toate sunt trecătoare.

Îmi iert sufletul sărman ce-odată

Păcătuia iubindu-te în modul nebunesc,

Acum deschid o altă poartă

Şi vreau fiinta să mi-o spovedesc.

Spre zâmbete si heruvimi,

Spre sfinţi cu aure de lumină,

Spre ceruri albastre şi lumi,

Către lumea cea divină.

Şi las iubirea pământeasca,

Pe harta unde e mult dor,

Aleg iubirea Dumnezeiască,

Cu sufletul înălţîndu-se in zbor.

Şi aripile imi voi desface,

Să mă duc călătorind,

Cu păsările cerului dibace,

Cu întreaga fiinţă zâmbind. ~

~ Odine ~

~ Te-am asteptat la micul dejun ~

     ~ Te-am asteptat la micul dejun sa apari. Dar inca o data n-ai venit, iar eu am ramas in fata mesei plina de bunatati ce te asteptau sa le gusti. Am ramas privindu-le, nemancata cu ochii pironiti in ceasca de cafea si asteptand din clipa in clipa, sa vad cum se deschide usa, iar tu sa apari in pragul ei.

      Te-am asteptat la micul dejun imbracata in culoarea primaverii, cu o floare in par. Asteptam sa iti zambesc si sa iti sterg orice suparare, dar am ramas cu zambetul suspendat de leaganul inimii. A ramas acolo si te asteapta.

      Te-am asteptat la micul dejun. Inca o alta dimineata in care te astept cu iubirea in ceasca de ceai, sa apari ca o raza de soare, sa-mi inseninezi inca un an din viata. Te-am asteptat cu toata fiinta mea, sa simt inca o data fiorul ala, pe care nu l-am uitat niciodata.

      Te-am asteptat la micul dejun, sa te strang in brate si sa imi pun mainile dupa gatul tau, nasul in scobitura gatului si sa iti simt mirosul tau. Si atunci nu as mai avea nevoie de mancare, de cafea, de zambete, de raze de soare, pentru ca te-as avea pe tine si atunci, as avea TOT.

     Te-am asteptat la micul dejun si te voi astepta in fiecare dimineata, chiar daca vreodata o sa apari. Eu voi fi acolo si dupa ce vei fi mancat, o sa iti zambesc, sa te imbratisez, iar la final sa iti urez sa fi fericit si sa te rog sa ai grija de tine, si voi privi cum o sa iesi pe acea usa, iar eu voi pleca pe drumul meu, in directia opusa tie.~ 

                              ~ Odine ~

~ Doar iubire ~

~ Ţin de simplitatea mea,

Ţin de adevăr,

Şi toată iubirea

Ţi-o aduc în dar.

Nu sunt un om bogat,

Îmi ţin într-un seif averea,

Iar ea e sufletul curat,

Şi ce-i mai pur, iubirea.

  

Şi fiecare lacrimă mi-o adun,

Ca ţie să ţi-o dăruiesc,

Esti tot ce vreau să-ţi spun,

Iubitul meu ceresc.

Doar dragostea te întoarce,

Din drumul către moarte

Şi doar lumină îţi aduce,

Ea e singura ce care poate.

Doar ţie eu îţi dăruiesc

Şi inima şi trupul meu,

Şi doar pe tine să te iubesc

Şi azi şi maine şi mereu. ~
~ Odine ~

~ Doi stropi ~

~ Vino iubite s-alergăm în ploaie

Ca doi copii într-o lume vioaie,

Să ne aruncăm orice încalţare

Să simţim pămăntul sub picioare.

Să ne luăm de mână,

Să ne ducem spre lumină,

Împreună să ne învârtim

Şi doar noi doi să ne iubim.

Ploaia chipul să-l sărute,

Sufletul să îl cresteze,

Şi apoi pe nevăzute,

Nopţile sa lumineze.

Ploaia dorul îl va duce

Va lăsa iubirea pură

Iar pe tine te va aduce

La mine în bătătură.

Să ne dansăm în ploaie speranţa

Spre eternitate,

Să luăm de mână viaţa

Spre o mare dragoste.

Să fim ca doi stropi de ploaie

Ce din ceruri am căzut

O poveste pe o foaie

Scrisă de-un poet necunoscut.

Şi din două gânduri trecătoare

Să ne adunăm într-o carte,

Într-o poveste nemuritoare

Ce descrie o dragoste. 

Dansul ploii ne aduce, 

Împreună ca să fim,

Să traim acea dulce,

Dragoste de serafim.~

~ Odine ~

~ Inelul de aripi ~

     ~ Mi-au crescut pe deget doua aripioare. Asta sa imi aduca aminte ca odata am fost o pasare. Chiar daca am incercat ca micuta sirena Ariel sa fiu doar un om, se pare ca trecutul ma urmareste. Le-am taiat si au crescut iar.

      Arata de parca as purta un inel pe degetul aratator si indica exact directia din care am venit. M-am casatorit cu cerul si el ma vrea inapoi. Nu poate divorta de mine, pentru ca in fata lui Dumnezeu suntem unul.

     Doua suflete ingemanate, doua jumatati ale unui intreg, eu si cerul, o cununie de neuitat. Ne-am ignorat unul pe altul, incercat sa incepem o noua viata, dar mereu ceva ne va aminti de trecutul impreuna.

      Cer fara pasari, nu exista. Iar cerul meu vrea sa imi aminteasca originea mea, ca nu sunt un om ci un suflet inaripat. Mi-au crescut pe degetul aratator doua aripioare.

Ele sunt inelul meu de cununie cu Raiul si imi arata intotdeauna directia, in sus tot mai sus, spre cer. ~

                          ~ Odine ~