~ Dacă aş putea ~

~ Dacă aş putea din suflet să te scot

Nu aş mai sta o secundă să socot,

Mi-aş smulge inima din piept

Nici o clipă n-aş mai vrea să mai aştept.

Dacă s-ar putea în minte să nu te mai am

Aş alerga desculţă pân’la Amsterdam,

De medicul m-ar face să nu mai ţin la tine,

M-aş opera să scoată inima din mine.

Ochii mei să se oprească din atâta plâns,

I-aş scoate cu unghiile dinadins,

Urechile mi le-aş cimenta,

Să uite în veci, de vocea ta.

Iar mâinile să nu mai vrea să te atingă,

Le-aş smulge din umeri, să devin o ciungă,

Iar de picioarele la tine ar alerga

Mi le-aş tăia, de-aş deveni oloagă.

Aş deveni fizic neputincioasă,

Dar inima ar mai liberă şi curajoasă,

De-ar putea face Domnul, să uit de tine,

Mi-aş da lui viaţa toată, numai în rugăciune.

De s-ar putea, dacă aş putea,

Să-mi duc pe apă dragostea,

Să curgă lin să mă eliberez de atâta dor,

Să-mi dau drumul la aripi şi să zbor. ~

~ Odine ~

~ Cursul vietii ~

   ~ Vine o vreme cand esti ingropat de viu de propriile sentimente. Te inghite pamantul si simti ca nu te mai poti ridica. Tot ceea ce iti ramane de facut este sa adormi privind cerul cu bratele deschise asteptand imbratisarea iubirii.

     Esti copilul pamantului, pentru ca din pamant ai fost creat si el este singurul care te vrea inapoi orice ai face in viata. El este cel care accepta si criminal si crestin, bogat sau sarac, bun sau rau, nu face discriminare si nu se simte dezamagit de nimic. Desi nu are suflet traieste, traieste prin ceea ce primeste si el transforma totul.

     Descompune pentru ca mai apoi sa faca din ceea ce e stricat, ingrasamant pentru ceea ce trebuie sa traiasca, sa dea nastere din nou la o alta viata. Primeste tot, sa daruiasca tot. Asta e cursul vietii, a primi si a darui. Nu poti primi la infinit, asa cum nici sa daruiesti la infinit fara a primi nu se poate.

     Atunci cand simti ca pamantul te va inghiti sa iti aduci aminte ca din inima ta distrusa, va rasari o alta viata, ca de acolo se va inalta cel mai frumos lastar si el va reprezenta ceea ce ai fost tu. Nimic nu piere pentru totdeauna, doar se transforma.

     Nici o dragoste adevarata nu moare, ea va fi inghitita de pamant un timp pentru ca mai apoi sa se inalte catre ceruri. 

De asta nu trebuie sa plangi niciodata atunci cand simti ca inima ta a murit, ci sa ii dai timp sa se nasca din nou, din samanta iubirii care a murit sa creasca cel mai frumos lastar al vietii, cel mai curat trup sa se nasca si sa ia viata in piept,  care se va inalta si va face flori, fructe si mai apoi sa imbratiseze cu intreaga fiinta iubirea ce i se asterne in fata. ~

                                    ~ Odine ~

~ Jurământul ~

~ Mi-e frig în suflet şi nu mi-e bine,

Şi mi-e atâta dor de tine,

Şi nu se duce şi nu pleacă,

Şi sufletul mai rău l-apleacă.

Şi nici o haină nici o zdreanţă,

Nu mă trezeşte iar la viaţă,

Nici sufletul nu îl încălzeşte,

Şi nici durerea n-o opreşte.

Şi-mi strâng braţele lângă mine,

Şi mi-e atâta dor de tine,

Iar tu nu şti şi nici nu-ţi pasă

Ai drumul tău, calea aleasă.

Şi aş veni desculţă iară,

Cum am venit în acea vară,

La tine-n braţe să mă aşez,

Să uit de toate, să te îmbrăţişez.

Mi-e frig în suflet şi mă doare

Şi simt în inimă apăsare,

De dor nebun, de dor de tine,

Şi-aş vrea ceva să mi-l aline.

Îmi rupe spatele în două,

Şi-n toată fiinţa mereu plouă,

Capul mi-apleacă spre pământ,

Căci ai călcat un jurământ.

Un jurământ de dăinuire,

Jurământul de iubire,

Că nimic din ce va fi,

Nimic nu ne va despărţi. ~

~ Odine ~

~ O noua viata ~

      ~ Am adormit in lanul de grau privind avioanele din hartie. Mi-am imbarcat fiecare gand in ele si le-am lasat sa zboare singure, iar eu sa stau in linistea aerului. Spicele se zbat langa mine si ma mangaie pe crestet ca un parinte iubitor.

     Azi vreau sa uit de tot si sa fiu copilul naturii, sa o las pe ea sa ma rasfete. Va lua cu mana supararea si va aduce alinare. Acum abandonez lumea nebunilor in care am fost tinuta captiva si ma abandonez in fata noii vieti.

      Nu trebuie sa crezi ca esti fericit ducandu-ti viata in alte parti ale lumii, pentru ca intr-o zi va veni clipa in care vei realiza ca nu e fericire. Pentru ca acolo unde te duci, te duci si pe tine cu tine, cu tot cu ceea ce fugi, cu tot cu dureri, cu tot cu apasari.

       Trebuie sa le accepti pe toate ca facand parte din tine, sa le iubesti si sa faci pace cu ele, sa pleci pe puntea stramta din fata ta si sa dai mana cu cei care au gresit fata de tine si tu fata de ei. Si atunci vei fi cu adevarat fericit.
      Si acum trebuie sa plec. Sa plec mai departe pe drumul ingust uneori, alteori plin de gropi, sau munti pe care trebuie sa ii escaladez si sa las marea galbena si linistitoare. Sa plec cu sufletul usurat, sa ma iau pe mine cu mine si sa ma iubesc asa cum sunt. Pentru ca asta sunt eu. ~
                                ~ Odine ~

~ Ochii ce ştiau să râdă ~

~ Ochii ce ştiau să râdă,

Sunt veşnic înlăcrimaţi,

Privesc în faţă pe stradă,

Oamenii însinguraţi.

Acei ochi ce visau viaţa,

Cu plăcere şi elan,

Acum şi-au pierdut speranţa,

Într-o iubire de porţelan.

Şi sunt trişti şi amăgiţi,

De ce-n faţă li se arată,

Nu mai sunt îndrăgostiţi,

Şi-au privirea împovărată.

Două lacrimi se preling,

Şi aleargă-n jos în grabă,

Sărutându-se se-ating,

Transformându-se într-o boabă.

Şi închişi în rugăciune,

Se scurg lacrimi în cascadă,

Şi plâng de amărăciune,

Ochii ce ştiau să râdă. ~

~ Odine ~

~ Camera sufletului ~

     ~ Ce fac ingerii cazuti cand ajung pe pamant? Aterizeaza in camerele arse in explozia de sentimente in vietile distruse, legati la maini si incearca sa faca curatenie. Podeaua distrusa nu mai poate tine echilibrul scaunului si parca totul e menit sa nu mai aibe gravitatie.

       Oricat ar incerca sa se desprinda din camasa de forta in care au fost legati de doctorii nebuni, e doar o incercare esuata pentru ca orice miscare nu face decat sa le trepideze scaunul de sub picioare ca un cutremur si sa le rupa gatul in streang.

       Doar aripile le mentin directia dreapta altfel ar fi fost demult sub pamant. Aripile si lacrimile durerii ca au plecat din raiul iubit. Ca au pierdut dragostea si aici pe pamant nu vor mai avea parte de acea dragoste inocenta ca cea din Paradis.

    Camera sufletului nu are nevoie de mizeria ce o lasa in urma dureri nespuse si arse in interior. Nu are nevoie sa apara ingerii sa le curete, e ceva ce fiecare trebuie sa curete dupa ce s-a asternut mizeria. Cei doi atrii si ventriculi au nevoie sa fie curati pentru ca sangele sa fie pompat in intreaga inima iar viata sa existe.

     Aerisiti camerele sufletului imbibate in mucegaiul lasat de umezeala lacrimilor, lasati aripile deschise, eliberati ingerii din stransoarea camasii de forta in care ii tineti si dati drumul sangelui sa circule in fiecare vena din trup. Asa viata va merge mai departe.

      Nici o pasare nu poate zbura in colivie, nici un peste nu poate inota intr-un pahar cu apa, nu e decat o zbatere ce va duce la pieire. Viata are nevoie de libertate, de zbor si de curaj pentru a te arunca in zborul ei. ~

                               ~ Odine ~

~ Când se naște o iubire ~

~ Când casa vieții tale se va fi prăbușit

Și un perete va rămâne în picioare,

Să nu uiți nici o clipă sau minut,

Să-ți faci pe el fereastră către Soare.

Așa nu vei putea ca să renunți

La speranța de dincolo de zare,

În favoarea unei iubiri de arginți,

Și nici nu îți vei pierde dorința arzătoare.

Și vei începe încetul cu încetul

Să pui la baza vieții tale,

Piatră pe piatră, să-ți aduni sufletul

Din toate punctele cardinale.

Când va fi ridicată pân’ la ceruri,

Va fi cea mai frumoasă pe pământ,

Te vei bucura în mii și mii de feluri,

Căci va fi o casă, nu mormânt.

Iar ușa casei tale va fi deschisă să aline,

Oamenii ce vor să intre cu credință,

În fața altarului să se închine

Să-și spele de păcate întreaga ființă.

Și va veni ziua când iubirea se va naște

Iar sentimentele vor da de știre,

Că din iubirea a două suflete curate

Se va înălța falnic, o mănăstire. ~

~ Odine ~