~ Renaştere ~

~ Îmi crapă pielea de pe mine,

De parcă nu mă mai cuprinde,

Se-treabă inima cât va mai ţine

Şi când de tine, se va desprinde.

Şi vreau să merg pe un alt drum,

De tine cât mai departe,

Să ard sentimentele, să le fac scrum,

Aşa cum arzi o carte.

Am să le arunc în zare,

Vântul să le spulbere,

Să le ia la frământare,

Să le facă pulbere.

Apoi am să-mi dau jos pielea,

S-o desfac cu un fermoar,

Să-mi scot din suflet jalea,

Şi uşor să mă repar.

Ca o pasăre Phoenix să renasc,

Din scrum, praf şi pulbere,

Să zbor spre ţinutul îngeresc,

Cu aripi de fluture. ~ 

~ Odine ~

~ Viaţa paralelă ~

 ~ Iubire, eu nu sunt o sfântă,

Să iert precum iartă Dumnezeu,

Trăiesc o viaţă prea măruntă,

Şi iert atât cât pot şi eu.

Nu poţi greşi la infinit

Cu gândul că voi trece,

Peste tot la nesfârşit,

Precum o iarnă rece.

Iar de-am iertat mai mult decât pot,

A fost să-ţi mai accord o şansă,

Din dragoste şi încă mai socot,

Că aş fi putut rupe şi munţii-n avalanşă.

Atâtea vise s-au împiedicat în gânduri,

Ce au rămas doar simple amintiri,

Eu am decis să le păstrez în rânduri,

De poezie şi poeme cu iubiri.

 

Căci amintirea nu trebuie uitată,

Să n-o păstrezi pe-un petec de hârtie,

S-o scrii cu toc de lacrimi în inima curată,

Ca pe ceva sfânt să steie, acolo pe vecie.

Şi-mi văd reflexia iubirii în viaţa paralelă,

Când mă desprind din lumea asta şi aştern,

Cuvinte, pictându-mi iubirea cu acea acuarelă,

Într-un poem de dragoste ce va trăi etern. ~

~ Odine ~

~ Două jumătăţi ~

~ Suntem două jumătăţi,

Tăiate cu cuţitul vieţii,

De mâini de divinităţi,

Şi lăsaţi în voia sorţii.

Aruncaţi in depărtare,

Amândoi în altă parte,

Am încercat fiecare,

Să ne găsim o jumătate.

Iar dacă un simplu vis,

A arătat că eşti al meu,

Din clipa aia am decis,

Că eu sunt tu şi tu eşti eu.

Cele două bucăţele,

Despărţite de cuţit,

Împreună suntem cele,

Două inimi fără sfârşit.

Poţi să cauţi viaţa toată,

Să ai o altă jumătate,

Numai una-ţi este soartă,

Numai una-ţi-e aproape.

Vom lăsa mulţi ani în spate,

Şi atunci ai să înţelegi,

Că suntem două inimi separate,

Dar împreună un întreg. ~

~ Odine ~

~ Drumul spre fericire ~

~ Când ai ajuns să cunoşti nefericirea,

Înseamnă că ai urcat prea sus ,

Prea sus să mai vezi omenirea,

Prea jos încât să mai ai ceva de spus.

Şi rămâi într-o tăcere mormântală,

În care doar gândurile mai vorbesc,

Într-o cugetare filosofală,

Şi amintiri ce de inimă se lovesc.

Şi în priviri agăţate de zări albastre,

Acolo unde odată erau zboruri,

Când se iubeau inimile noastre,

Iar universul ne răsfăţa în ceruri.

Iar gura mi-am cusut-o cu mătase,

Să nu mai rostească cuvinte de iubire,

Nimic să nu mi-o mai descoase,

Şi să mai ducă inima la înrobire.

Şi am să-mi leg privirea de la tine,

În veci să nu te mai privească,

Să uite de tot şi de ce îţi aparţine,

Doar drumul spre fericire să găsească.

Şi am să-l caut şi am să îl găsesc,

Şi-atunci doar zâmbet va fi pe a mea faţă,

De lacrimi şi tristeţe să nu-mi mai amintesc,
Şi să-mi scoată inima din gheaţă. ~ 

~ Odine ~

~ Sunt un cântec ~

~ Eu m-am născut din cartea de iubire,

Smulgându-mă din pagini albe,

Şi am plecat în zbor spre înălţare,

Iar la gât port litere în salbe.

Cu ele să compun nuanţe,

De sunete alcătuite,

În melodii pline de speranţe,

Pentru urechi îndrăgostite.

Eu sunt o muzică de dragoste,

Cu versuri din nemuritoarele poveşti,

Unde iubirea-i mai presus şi este,

Decât păcatele lumeşti.

Şi am plecat desculţă-n a ta cale,

Să-ţi cânt iubirea ce o port,

Cu trupu-mi tatuat de note muzicale,

Am să îndur atât cât o să suport.

Îmi cântă trupul după tine,

În sunete înlănţuite,

Pe portativul cu destine,

Muzici, doar de tine cunoscute.

Căci sunt desprinsă dintr-o carte,

Şi lângă păsări îmi e locul,

Şi până dincolo de moarte,

Îmi voi purta pe buze cântul. ~

~ Odine ~

~ Am inteles ~

~ Vrei sa stii cat de mult iubesti o persoana?

Incearca sa o pierzi.

Vrei sa sti ivaloarea unui prieten?

Incearca sa stai singur.

Vrei sa vezi cat de important e un copil?

Afla ca nu il vei avea niciodata.

Vrei sa intelegi ce inseamna maretia unui zambet?

Stai numai langa oameni tristi.

Vrei sa vezi cum e sa suferi din dragoste?

Incearca sa te apropii de moarte.

Vrei sa crezi in miracole?

Apropie-te de Dumnezeu.

Vrei sa gusti cea mai buna mancare?

Flamanzeste cateva zile.

Vrei sa afli valoarea banilor?

Incearca sa cumperi sanatatea sau viata.

• Am inteles ca ceea ce dureaza fie si o secunda, se traieste cu intensitate, poate fi eternul.

Am inteles ca daca saruti o persoana pentru a uita o alta, este un nonsens,

Pentru ca nu numai ca nu o vei uita, dar o vei iubi mai mult.

Am inteles ca cele mai frumoase dovezi de dragoste sunt cele simple,

Am inteles ca in viata nu comunul ne atrage,

Am inteles ca pentru tine poate fi o persoana cea mai importanta, dar tu pentru ea sa nu insemni nimic,

Am inteles ca intr-o zi ne poate fi dor de un prieten, dar ca uneori e deja prea tarziu…

Oricum…

Am inteles ca poti trai si un secol, daca nu exista un moment in care sa te opresti si sa spui, ca e suficient putin, pentru a iti realiza visele si pentru a spune tot ceea ce ai de spus.

Am inteles ca nu exista nici o bariera pentru a nu fi sincer,

Am inteles ca viata iti va da momente grele tocmai pentru a te

invata sa o infrunti,

Am inteles ca vrea ca tu sa stii ce ai de facut intr-o singura secunda, atunci cand nu vei avea prea mult timp de ales si tot ceea ce va trebui sa faci, va fi sa pleci pe un drum inainte zambind, chiar daca in spatele tau a ramas o furtuna,

Am inteles ca miracole exista si intr-un bob de grau daca il vei lasa sa incolteasca,

Si ca totul depinde numai de tine cum vei vedea viata,

Ca nimeni nu va privi privi in locul tau si prin ochii tai. ~

~ Odine ~

~ Fiica Ploilor ~

~ Ascult tăcerea cum vorbeşte,

În limbi cunoscute celor ce ştiu,

Cât doare-o inimă când iubeşte,

Care urlă în pustiu.

În zgomotul de ploi de vară,

Strigă cerul în tunete,

Să certe oamenii iară,

Că au uitat de dragoste.

 

Iar stropii ploilor ce cad.

Lovesc pământul cu viteză,

De parcă-s îngeri ce decad,

Din Rai exact ca în geneză.

Şi-n căderea lor din ceruri,

Se sparg în mii şi mii de păsări,

Umplând zarea de zboruri,

De pescăruşi  planând pe mări.

Şi îmi cântă într-un tril,

Să mă cheme-n zborul lor,

Într-un dans de stropi docil.

Căci sunt fiica ploilor.

Am să bat în al tău geam,

În ropotul stropilor,

Să văd chipul ce odată-l adoram,

Şi să-ţi spun că mi-a fost dor.

Şi-am să vin la iarnă iar,

Transformat în fulg de nea,

Şi am să te sărut cu dor,

Topindu-mă pe faţa ta. ~

~ Odine ~