~ Numai îngerii plutesc ~

~ Numai îngerii plutesc,

Restul se tăvălesc în noroi.

În noroiul vieții,

Între real și material,

Între lumesc și nebunesc,

Între nimicul cotidian,

Între bani și sex,

Între simțuri de moment,

Între palpabil și auditiv,

Între verbal și vizual,

Între orgolii și vanități,

Între praful deșertăciunii

Și stropii lacrimilor,

Devenind un mâl

În care se afundă tot mai des,

Tot mai mulți,

Mai mulți din cei care se târăsc

Și se tăvălesc în el.

Restul se înalță în smerenie,

Plutesc în modestie,

Își construiesc averile acolo unde nu se văd,

În sufletul care devine tot mai ușor,

Cel care plânge atunci când ceilalți se târăsc,

Când noroiul îi ține pe pământ,

Când se transformă în el și nu plutesc,

Pentru că ei nu sunt îngeri,

Sufletul lor a fost moneda

Plății deșertăciunilor.

Cei care suferă se înalță,

Căci ei sunt îngeri și plutesc,

Deasupra de pământ,

Deasupra apei,

Deasupra a tot ceea ce e lumesc,

Asta e răsplata suferinței de înger....

Înălțarea. ~

~ Odine ~

~ Vreau să uit... ~

~ Vreau să te uit

Să uit tot ce a fost,

Dar inima îmi reamintește

De fiecare dată când bate.

De fiecare dată când împinge sângele în vene

Pentru că îmi aduce aminte că îmi ești acolo,

Că faci parte din mine...

Și nu te vreau,

Dar nu știu cum să te scot.

Am o singură șansă să te scot din mine,

Șă te scriu,

Să te scriu cu sânge

Până când se va termina,

Atunci te vei termina și tu

Și o să te uit.

Și-am să te scriu

Și-am să te strig

Și-am să te scriu urlând

De dor și de durere de va fi,

Tot nu voi înceta să te scriu

Până la ultima picătură,

Chiar de va fi să mor apoi

Tot nu voi înceta până să te uit.

Așa măcar voi pleca în eternitate,

Voi putea pleca uitând,

Uitând de tine,

Exact așa cum și tu ai uitat de mine.

Doar că eu acolo nu te voi mai știi

În schimb tu o să vii și o să îți aduci aminte.

Acolo nu vei mai uita

De tot ce ai promis și nu ai îndeplinit,

Tot ce ai rănit și nu ai vindecat.

Încă te scriu cu sânge,

Încă mai am destul,

Dar știu că te voi uita

Și poate acum eu trăiesc o viață

În încercarea de a te uita,

Dar tu vei trăi o eternitate,

Apăsat de toate regretele. ~

~ Odine ~

~ Visul meu a rămas la tine ~

~ Degeaba încerc să dorm,

Visul meu e la tine,

E cu tine,

E cu o parte din trecut.

Degeaba încerc să uit,

Mereu îmi aduci aminte,

Îmi servește o porție de venin acest ”tu”,

Pe care eu nu îl mai cunosc,

Un ”tu” care a deveni sclavul minciunii,

Acest ”tu” care caută nimic,

Dar calcă totul în picioare.

Degeaba am irosit cuvinte pe tine,

Toate nu au rămas decât litere

Care au trecut prin mintea ta ca niște păsări speriate.

Degeaba cred că ai putea fi altfel,

Tu nu știi cum ar trebui să fii altfel,

Ești de prea mulți ani, astfel.

În zadar am crezut în iubirea ta,

Degeaba am riscat în iubire,

Căci a fost o iubire în care nu am riscat decât eu,

O iubire în care am răbdat doar eu,

O iubire în care am suferit doar eu,

O iubire care pentru tine nu a valorat nimic.

Dăruiești vise, dar la final rămân doar visele

Care se risipesc la ivirea zorilor,

Atentezi la inima femeilor,

Să dovedești altora cât de cuceritor și de ”stil” ești.

Degeaba am căutat acest tot la tine,

Căci la tine toate lucrurile sunt pe jumătate,

Ești jumătate de om cu jumătate de inimă

Și din nefericire pentru tine, trăiești pe jumătate.

Degeaba încerc să fiu indiferentă,

Pentru că ce a fost a fost un timp pierdut,

Timp pe care nimeni nu mi-l poate înapoia

Și o iubire pe care am dat-o fără limite

O iubire atât de mare pe care am irosit-o,

Pe un om atât de mic. ~

~ Odine ~

~ Sărută-mă înainte să mor! ~

~ Te risipești ca un fum...

În alte brațe

Și acolo sălășuiești un timp

Și-apoi te ia vântul

Și te duce în alte brațe.

Săruți altă gură,

Te plimbi prin mințile altei femei

Și ieși din nou ca fumul și pleci.

Îl intoxici și îl lași în comă,

Ești dioxid de carbon

Ce nu face bine niciodată,

Iar atunci când te evapori

Lași în urma ta, moarte cerebrală.

Te învârtești în jurul victimei,

Îi săruți buzele și o lași acolo...

Căzută.

Ești un veșnic nemulțumit

Între mai multe relații,

Te lași fumat

Pentru că atunci știi că victima e sigură,

Că va urma paralizia...

Că ea va fi exact ca un pui de vrabie

Ce așteaptă hrana mamei cu gura deschisă,

Ești dependent să ai dependente de fumul tău,

Dependent să auzi spunând,

”Sărută-mă înainte să mor!”. ~

~ Odine ~

~ Pot fi femeia bărbată...~

~ Pot fi femeia bărbată...

Cea care acum plânge și se rupe în două pentru iubire,

Iar în secunda următoare se șterge la ochi

Și conduce cu capul sus și ferm alți oameni.

Tu, în schimb nu vei putea fi niciodată bărbatul-femeie

Și nu mă refer de a avea statutul de femeie întreținută,

Pentru că aici da recunosc, te pricepi mai bine decât o femeie,

Ci acela de a avea sentimente nobile,

De a șimți și trăi cu inima și a te lăsa ghidat de ea

Chiar dacă te-ar duce în suferință,

Femeie plină de dureri dar nevoită să ierți.

Pentru că în căutarea experiențelor ai devenit robot

Și în spatele cuvintelor de iubire pe care le spui

Nu e adevăr nici 1%,

Nu ai capacitatea de a simți dragostea de femeie,

Trăirea ei, mila ei, dorința de a proteja,

Sentimente de care până și un bărbat e capabil de ele.

Cumva tot ceea ce faci mă duce la gândul

Că nici bărbat nu poți fi

Cât timp tu nu mai poți avea sentimente

Nici iubire, nici milă, nici conștiință

Și că ești mai sec decât m-ai acuzat pe mine a fi.

Tu ești sec și de viața, de asta cauți experiențe

Pentru că ele te-ar putea face să intri in șoc,

Să te electrocuteze cu simțire și să te facă

Să iubești un om mai mult decât tot ceea ce este material.

Tu nu poți fi nici femeie, nici bărbat

Pe când eu din femeia fragilă care plânge

Dar pot deveni cel mai apring bărbat demn de respect,

Însă cu o inimă mare capabilă de iubire. ~

~ Odine ~

~ Dorință... ~

~ Dacă Dumnezeu mi-ar îndeplini o dorință,

Aș vrea ca pentru o zi din viața ta să nu poți minți,

O singură zi în care să îți cadă măștile minciunii

Să rămâi tu așa cum ești, gol și dezbrăcat

De toate scuturile și chipurile false pe care ți le pui.

Aș vrea ca atunci când ai încerca să spui un neadevăr,

Dumnezeu să-ți lege limba și să te muști de ea.

Sunt tare curioasă ce ai face

Fără umbrela care te apără de chipul tău real

Și cum ar fi viața ta atât de vulnerabilă,

Să nu mai ai nici un scut care să îți apere personalitatea.

Aș vrea să te văd atunci, cum alții s-ar folosi de neputința ta

Și te-ar transforma într-o jucărie pentru plăcerea lor,

 Iar tu să nu te poți apăra decât cu adevărul.

Poate atunci ai înțelege prețul lui,

Al adevărului suprem și nu ai mai folosi minciuna,

Atunci ai respecta fiecare literă

Și când cineva ți-ar spune adevărul

Te-ai pune în genunchi în fața lui

Și i-ai spune ”și eu am suferit pentru adevăr”.

Da asta e una din dorințele mele

Doar că dorința mea e utopie

Iar tu nu vei putea face niciodată un exercițiu de adevăr pur

De a rămâne gol fără măști și să te mândrești că așa imperfect cum ești

Că ești un om curat care nu se folosește de minciună pentru scopuri mârșave

Și că în drumul vieții lui nu va da de victime umane.

Aș vrea ca măcar o zi din viața ta să trăiești așa cum am trăit eu,

Privindu-te prin oglinda care nu minte niciodată,

Cu adevărul  în minte și în inimă,

Să suferi pentru că ai spus ceea ce ai simțit

Să fii lovit în inimă pentru adevăr cu minciună,

Ca măcar o zi să trăiești având adevărul, 

Crezul pentru care ai vrea să îți ghidezi totul în viață

Nu să fii chipul mielului în blana de lup. ~

~ Odine ~

~ Conversație cu sufletul ~

~ Am un suflet idiot

Nu vrea să mă asculte și pace

Îi tot spun să nu mai bântuie ca o fantomă

Și el bântuie după fantome,

Fantome care trăiesc pentru ei nu pentru el.

Încă nu s-a trezit din beția în care a stat atâta timp

Și nici din comă în care a fost aruncat,

Că toată dragostea asta nu l-a înălțat

Ci l-a coborât mai jos decât nivelul solului.

Are o slăbiciune ce nu îi aduce aminte decât de umilință

Și amintirea că și-a pierdut demnitatea,

Iar acum umblă ca un căpiat pe străzi goale.

Tânjește din dor de ducă

După locuri care demult sunt goale,

Acolo nu mai sunt decât resturi a ceea ce era odată

Niște ruine care se degradează și urâțesc locul.

Oare te vei sătura vreodată, să umbli fără direcție?

Oare te vei sătura să faci bine, celor ce îți fac rău?

Oare vei înțelege că alte suflete nu sunt ca tine.... prost?

Oare vei înțelege toate astea vreodată?

Tare aș vrea să nu mai trăiești din amintiri

Să nu mai duci flori vii la un mormânt

Și să aștepți ca de acolo să învie iubirea.

Știu că e greu să mergi înainte fără speranță,

Dar să știi că eu te primesc înapoi

În trupul ăsta care uneori îl mai dor oasele

Și n-am să te cert că te-ai purtat orbește

Că nu ai ascultat de sora ta mai înțeleaptă, ”mintea”,

Că ai acționat tu singur ca un copil prost

Doar pentru că te-ai îndrăgostit pentru prima oară

Și te-au zguduit cuvintele alea ”te iubesc”.

Hai suflete, nu-ți mai fi dor de cei cărora nu le e dor de tine,

Vino acasă.... că eu te aștept ca împreună

Să învățăm să trăim din nou și să fim fericiți. ~

~ Odine ~