~ Conversație cu sufletul ~

~ Am un suflet idiot

Nu vrea să mă asculte și pace

Îi tot spun să nu mai bântuie ca o fantomă

Și el bântuie după fantome,

Fantome care trăiesc pentru ei nu pentru el.

Încă nu s-a trezit din beția în care a stat atâta timp

Și nici din comă în care a fost aruncat,

Că toată dragostea asta nu l-a înălțat

Ci l-a coborât mai jos decât nivelul solului.

Are o slăbiciune ce nu îi aduce aminte decât de umilință

Și amintirea că și-a pierdut demnitatea,

Iar acum umblă ca un căpiat pe străzi goale.

Tânjește din dor de ducă

După locuri care demult sunt goale,

Acolo nu mai sunt decât resturi a ceea ce era odată

Niște ruine care se degradează și urâțesc locul.

Oare te vei sătura vreodată, să umbli fără direcție?

Oare te vei sătura să faci bine, celor ce îți fac rău?

Oare vei înțelege că alte suflete nu sunt ca tine.... prost?

Oare vei înțelege toate astea vreodată?

Tare aș vrea să nu mai trăiești din amintiri

Să nu mai duci flori vii la un mormânt

Și să aștepți ca de acolo să învie iubirea.

Știu că e greu să mergi înainte fără speranță,

Dar să știi că eu te primesc înapoi

În trupul ăsta care uneori îl mai dor oasele

Și n-am să te cert că te-ai purtat orbește

Că nu ai ascultat de sora ta mai înțeleaptă, ”mintea”,

Că ai acționat tu singur ca un copil prost

Doar pentru că te-ai îndrăgostit pentru prima oară

Și te-au zguduit cuvintele alea ”te iubesc”.

Hai suflete, nu-ți mai fi dor de cei cărora nu le e dor de tine,

Vino acasă.... că eu te aștept ca împreună

Să învățăm să trăim din nou și să fim fericiți. ~

~ Odine ~