Odine With Love

Odine With Love

marți, 12 mai 2015

~ Telefonul ~

~ Nu mă mai interesează bărbatul care ai fost,
Ci bărbatul care ești.
Să nu suni.
E mai bine așa.
Nu vreau să aud nimic,
Tot ceea ce ai avea de spus eu deja știu.
Să nu mai suni,
Iubirea nu se face prin telefon,
Nu vreau să aud cuvintele care știi că aș avea nevoie să le aud.
Am smuls telefonul și îl las suspendat...
Cam asta e starea mea actuala,
Suspendată de tine,
Suspendată în starea ta de incertitudine
De derută în care te afli,
Stare de care nici nu știi cum să scapi de ea,
Dar îți e și teamă de alta.
Nici nu știi ce vrei, nici nu mă vrei,
Dar îți e și teamă să-mi dai drumul,
Pentru că sunt punctul de care te agăți când ești pierdut,
Sunt pentru tine ca firul telefonului fix
De la care îți primești țiuitul tonului
Care îți dă verde pe mai departe.
Celulare ocazionale sunt destule
Le folosești în fiecare loc unde te duci,
Dar știi că întotdeauna undeva ”acasă”,
Există întotdeauna telefonul la care poți suna
Și îți dă semnalul spre viitor.
Doar că orice telefon care stă suspendat mult timp
Sunetul tonului va suna deranjat
Și cineva, cândva va veni și va pune în furcă receptorul. ~
~ Odine ~



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu