~ Numai îngerii plutesc,
Restul se tăvălesc în noroi.
În noroiul vieții,
Între real și material,
Între lumesc și nebunesc,
Între nimicul cotidian,
Între bani și sex,
Între simțuri de moment,
Între palpabil și auditiv,
Între verbal și vizual,
Între orgolii și vanități,
Între praful deșertăciunii
Și stropii lacrimilor,
Devenind un mâl
În care se afundă tot mai des,
Tot mai mulți,
Mai mulți din cei care se târăsc
Și se tăvălesc în el.
Restul se înalță în smerenie,
Plutesc în modestie,
Își construiesc averile acolo unde nu se văd,
În sufletul care devine tot mai ușor,
Cel care plânge atunci când ceilalți se târăsc,
Când noroiul îi ține pe pământ,
Când se transformă în el și nu plutesc,
Pentru că ei nu sunt îngeri,
Sufletul lor a fost moneda
Plății deșertăciunilor.
Cei care suferă se înalță,
Căci ei sunt îngeri și plutesc,
Deasupra de pământ,
Deasupra apei,
Deasupra a tot ceea ce e lumesc,
Asta e răsplata suferinței de înger....
Înălțarea. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu