~ Fluturele și Păianjenul ~

~ Mă îmbățișezi...

Îmi dai târcoale...
Mă înconjori...

Deschid ochii,

Spațiul e din ce în ce mai strâmt,

Lumina mai slabă,

Brațele amorțite.

Aș vrea să mă desfășor,

Dar simt că mă înconjoară un zid,

Ce deși pare elastic, strânge.

Închid ochii

Nu pot adormi,

Ochii mei nu uită niciodată

Lumina ce pare să vină

De undeva de unde lumea pare o iluzie.

Și mai rău mă seduci înconjurându-mă,

Încet lumina dispare,

Este doar o rază...

Mi-e frig,

Îmi simt fața umedă,

Obosesc...

Și adorm.

Nu știu cât timp am dormit,

Dar fără să mă gândesc,

Am început să mă agit,

Din mâini și din picioare

Dar totul parcă pare să strângă mai rău.

Întunericul continuă

Dar îmi amintesc lumina,

Însă sforile parcă trag de mine

Cu putere... și mai multă putere!

Stai aici

În acest covor țesut pentru tine...

Culoarea sufletului tău

A fost cel care m-a  făcut să aleg,

Toate detaliile broderiei

Tonurile ei în tonurile părului de foc,

Să îți odihnești aripile.

Vino și stai aici

În acest covor țesut pentru tine

Spune păianjenul...

Fluturelui. 

Am înțeles că sentimentele mele sunt ca o pânză de păianjen și că oricât aș încerca să scap de ele, mă vor strânge și mai rău, căci nu sunt altceva decât un fluture prins în vraja ta de păianjen. ~

~ Odine ~

~ Regretul ~

~ Ți-am scris pe foaie te iubesc,

Ai citit și apoi ai mototolit-o

Foaia care ți-am dat-o să o ții ai mototolit-o

Și mi-ai zis, ”uite gata o să o întind înapoi”

Și ai dat cu mâna pe ea să o descrețești.

”Uite, e întreagă, chiar dacă e încrețită puțin”,

Mi-ai zis cu o indiferența inocentă,

De parcă totul e la fel...

Și e incredibil că în atâția ani încă nu mă cunoști.

Am luat foaia aia mototolită, am rupt-o și am plecat

Și nu cred că ai înțeles nici până acum de ce.

Am plecat pentru că eu nu pot exista încrețită

Și nici nu aș putea să am ceva ce e cocoloșit,

Sau ceva ce era pe punctul de a fi aruncat la cosul de gunoi

Și nici ceva ce devine copy-paste.

E original, sau nimic,

Este tot, sau mai bine nu.

Nu mai spune nimic,

Nici măcar adevărul!

Oricât de dulci ar părea să fie cuvintele,

Nu vei putea înțelege că spui, decât pe jumătate,

Că simți pe jumătate și că vezi pe jumătate...

Verbul ”a regreta” ar trebui conjugat la persoana a III-a

Să pot pretinde că nu a existat de la tine,

Este inutil un adevăr acum care să acopere trădările,

Așa cum e imposibil ca hârtia să mai fie perfectă. ~

~ Odine ~

~ Minte-mă ~

~ Minte bine

Minte-mă,

Spune-mi că mă iubești,

Iar eu să cred ce vreau.

Eu cred că te iubesc

Și vreau să mă crezi,

Deși, chiar mi-aș dori să mă crezi

Deși să mă crezi ar trebui să te mint.

Minciuna este vie,

Trăiește fără a trăi,

Trăiește în minciună.

Nu toate minciunile adevărate sunt dureroase,

Așa cum nici toate adevărurile dor

Și nici adevăruri care există cu adevărat.

Nu,

Nu vreau să cred că nu vreau să te iubesc,

Pentru că te iubesc mai mult decât vreau,

Mai mult decât cred,

Prin urmare te mint

Și așa am spus că nu te iubesc,

Pentru că te iubesc.

Tu mă iubești?

Și așa termin ziua de astăzi întrecând în minciună

Cel mai mare mincinos.

Totul este o minciună... ~

~ Odine ~

~ Declar ~

~ Da, ”te-am iubit”

În orice lacrimă care aluneca pe piele

Și a săpat drumuri pe viață.

Da, ”te-am iubit”

Cu zâmbete colorate și timide

Ce uneori mă dureau.

Da, ”te-am iubit”

În nopțile în care nu dormeam,

În căutarea ta.

Da, ”te-am iubit”

În toate scrisorile în care te-am strigat,

În fiecare cuvânt care te chema la mine.

Dar, recunosc în momentul ăsta,

Că realizez, între ”te-am iubit” și încă ”te iubesc”, 

Nu a fost niciodată vreo diferență,

Așa că declar, în mod oficial că încă ”te iubesc”.

Declar că ”te iubesc” ...

Între stele, în valurile mării,

În imensitatea plajelor acoperite cu nisip,

Declar că ”te iubesc” ...

În fiecare poem în care te scriu,

În care se simt emoțiile,

Declar că ”te iubesc” ...

În toate nopțile nedormite, departe de tine

În furtunile îngrozitoare ale sufletului,

În tot acest dor imens.

Declar că încă ”te iubesc” ...

Deci, pur și simplu. 

- Te iubesc !! ~

~ Odine ~

~ Dacă te întorci ~

~ Te întorci, iar...

De fiecare dată te întorci.

Nu vrei să-mi stai prea mult aproape,

Însă nici departe nu reziști prea mult.

Aventura se duce întotdeauna

Și atunci ai nevoie de iubire,

Aventura nu mai e deajuns să te liniștească.

Ești ca o carte fără coperți...

Ca o voce care se transformă în șoapte...

Ca o toamnă care își începe metamorfoza în toiul verii.

Mirosul tău îmi mănâncă aerul care îl respir,

Sau încerc să respir.

De ce nu taci,

Să devii o carte pe care nu mai vreau să o citesc

Și să te pun pe raftul cel mai de sus din bibliotecă?

De ce strigi după mine de fiecare dată,

Să citesc și să recitesc fiecare pagină,

Fiecare silabă, fiecare virgulă și fiecare punct,

După fiecare capitol închis?

Ești pentru mine mereu o nouă poveste parcă,

Gustul dulce al descoperirii unui copil al cărților.

Îmi dai atât de puțin, dar care înseamnă atât de mult,

Mă trimiți să rătăcesc prin labirinturile minții tale

Să umblu pas cu pas

Și să aprind acolo luminile conștiinței.

Îmi ceri să te țin în palmele mele

Care chiar dacă sunt fragile și nesigure,

Îți dau partea de afecțiune de care are nevoie fiecare celulă,

Într-un spațiu fără timp și absent,

Dar care decid de fiecare dată să te păstreze.

Ai nevoie ca ele să scrie literă cu literă,,

Toate silabele încurcate, toate verbele,

Să te scriu în cuvinte, urmă cu urmă.

Chiar și fără ele știi că atunci când te uiți la mine

Toate emoțiile sunt din cauza ta

Iar când mă îmbrățișezi

Fiecare fior se transformă în frig,

Că ești ca o floare care mi-a crescut în inimă,

Care adăpostește culoare și disperare,

Dar care stă într-un câmp de iubire.

Când ai avut nevoie de mine,

Întoarce-te, dar dacă o faci,

Nu mai pleca, rămâi,

Dar pentru totdeauna! ~

~ Odine ~

~ DO-ar a ta ~

~ DOrința e mult mai mare decât ar vrea mintea să controleze,

REspirația e grea atunci când dorul mă sugrumă,

MIrosul tău mi-a pătat sufletul de culoare și parfum,

FAscinată sunt de tot ce însemni tu, încât...

SOLicită fiecare bătaie de inimă la maxim,

LAnțul iubirii îmi gâtuie existența,

SInonimul meu ești tu....

DOctorul iubirii mele ești tu...

          ... și încep și cânt încă o dată....

DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI, DO-ar a ta, pentru totdeauna! ~

~ Odine ~

~ Cunună de Sânziene ~

~ Azi mi-am împletit cunună

Din flori mici de Sânziene,

Să fac vrăji la mândra lună

Și descântece-n catrene.

Și-am să spun cuvinte salbă,

Să se ducă pân-la ceruri

Și-oi dansa desculță-n iarbă

Și-oi cânta cântec de doruri.

Și-ai să vii la mine-ndată,

Să-ți dau dragoste de zână

Și n-o să mai pleci vreodată

Doar când ne-o despărți tărâna.

Am să-ți pun iubire-n suflet

Și un dor să nu-l poți ține

Să te usuce până-n creștet

Cum mă uscă el pe mine.

Căci o femeie când iubește,

Cu iubire-adevărată

Nimic nu o oprește

Decât dragostea curată. ~

~ Odine ~