~ Jucătorul de inimi ~

~ Ia-mă aşa cum sunt, sau lasă-mă de tot,

Nu vreau să cad din nori şi să-mi spui că pot,

Că pot să-mi ridic, oasele rupte de pe pământ,

După ce-am picat, aproape în mormânt.

Nu-mi cere atâta putere căci sunt doar un om,

Şi sufletul mă mănâncă precum un melanom,

Ce roade din a mea carne, ca o hienă crudă,

Durerea-mi, urechile tale surde nu vor să o audă.

Nu-mi cere să cobor în Iad şi-apoi mă ridic,

Când dracii trag de mine şi muscă atât de sadic,

Înfometaţi de carnea mea se-nfruptă fără milă,

Mestecă-n demenţă şi râd în lumea lor senilă.

Şi cum încep puţin să pot scăpa din adâncuri,

Apari tu, ca un jucator şi meşter în amoruri,

Cu atu-urile-n mână amestecând în mintea-mi,

Gândurile toate şi pe toate mi le sfărâmi.

Mă transformi în mortul cel viu ce te ascultă,

De parcă eşti o forţă întunecată şi ocultă,

Ce cere slugii sale viaţa să îşi jertfească,

Să se arunce-n Iaduri, fără să clipească.

Şi-ţi cad în braţe fără nici o putere,

De a mă împotrivi chiar de-aş simţi durere,

Tac, ascult, îndur  torturi cu oase-anchilozate,

Ce-mi ceri să fac, Tu, jucătorule de inimi şi păcate. ~

~ Odine ~

~ Te-am visat noaptea trecută ~

~ Iar te-am visat noaptea trecută,

Cum lângă mine tu stăteai,

Într-o linişte-absolută,

Cuvinte calde îmi spuneai.

Mă-ncurajai să pot să trec,

Peste depărtarea care roade,

Căci între noi atâtea se petrec,

Şi curg lovindu-ne-n cascade .

Am încercat să pot să-mi ţin,

Lacrimile atât de sugrumate,

M-ai sărutat pe obrazul fin,

Şi mi-ai dat părul pe spate.

Ai şters lacrimile ce nu conteneau,

Să curgă în jos domoale,

Iar mâinile tale îmi ştergeau,

Obrajii uzi de lacrimi inegale.

Şi-un zâmbet slab mi s-a ivit,

În colţul buzelor sărate,

Pe care-apoi mi le-ai strivit,

Cu săruturi apăsate.

Ochii brusc mi s-au deschis,

Şi am văzut o pernă neocupată,

Ce te aşteaptă, nu doar în vis,

Ci în viaţa toată.

A trebuit să mă trezesc,

Să-nfrunt o altă zi fără tine,

S-aştept din nou să aţipesc,

Să te am lângă mine. ~

~ Odine ~

~ Câte doruri port în mine ~

~ Atâtea doruri port în mine

Că nici oceanul nu le-nghite,

Stau agăţate ca un ciorchine,

De sentimente chinuite.

Iar greutatea lor apasă,

Pe inima prea obosită,

Şi durerea nu mă lasă,

Făcând o viaţă părăsită.

Doruri grele apăsătoare,

De-aţi pleca ce bine-ar fi,

Aş scăpa de-ncătuşare,

Spre zări albastre argintii.

Şi-ar zbura ca o nebună,

De la răsărit pân-la apus,

Mi-aş pune pe cap cunună,

Din flori şi-aş fi îngerul supus.

Dar dorurile nu mă lasă,

Nu mă scapă din a lor gheară,

Şi mai rău şi greu m-apasă,

Să-mi scoată inima afară.

Când în piept nu va mai bate,

Cât s-a chinuit neîncetat,

O inimă s-a stins din dragoste,

De câte doruri a purtat. ~

~ Odine ~

~ Eşti muza mea ~

 ~ Eşti muza mea din poezii,

Deşi n-o spui, însă o ştii,

Cu ochii verzi albaştrii ce privesc şăgalnic

Şi zâmbet de copil zburdalnic.

Tu eşti cel care mă inspiri,

În poemele nopţilor cu dor,

Îmi eşti timpul dintre clipiri

Şi lacrima ce se scurge pe obraz uşor.

Îmi eşti zâmbet şi durere,

Îmi eşti sufletul pereche,

Îmi eşti vise efemere

Ce vin dintr-o viaţă, mult mai veche.

Eşti muza mea şi din creion,

Te creez aşa cum te doresc,

Să fi vânătorul de pe Orion

Şi punctul de reper ceresc.

Te pictez cu mâna mea,

Aşa cum te iubesc doar eu,

Cum mă-deamnă dragostea,

Şi aşa vei fi mereu.

Îţi dau chip pe o coală de hârtie,

Îmbrăcându-te în stofa ţesută cu litere,

Te alcătuiesc din rime într-o poezie,

Căci tu eşti muza mea, creată din iubire. ~

 ~ Odine ~

~ Te vad altfel ~

~ Cand intalnesti pe cineva si acel cineva 

Inima ta se opreste din batai pentru cateva secunde,

Poate fi acea persoana, cea mai importanta din viata ta?

Daca ochii traverseaza un alt univers,

Atunci cand te pierzi in privirea celuilalt,

Inseamna ca va asteptati din ziua in care te-ai nascut?

Daca atunci cand va sarutati buzele grele,

Iar ochii se umplu de lacrimi,

Exista ceva magic intre voi?

Daca gandul tau e de dimineata pana noaptea,

La o singura persoana si iti stoarce inima,

Inseamna ca e jumatatea ta?

Daca gesturile fac mai mult decat o mie de cuvinte,

Iar linistea dintre voi nu poate fi comparata cu nimic,

Ati fost facuti unul pentru celalalt?

Eu te văd, altfel decat te vad altii,

Pentru ca ochii mei vad altfel,

E un mod complex de a vedea lumea,

De a vedea acolo unde altii nu vad nimic.

Eu stiu sa te traduc ca pe o poezie,

Pentru ca putini inteleg limba iubirii,

Te completez ca pe un joc de puzzle

Pentru ca stiu fiecare bucatica unde are locul.

Te interpretez ca un cântec,

Si notele muzicale topaie pe portative,

Creand sunete care imi sunt cunoscute.

Sa iubesti nebuneste,

Sentimente ce vin si pleaca

Sa le urmezi tampeste

Si sa ramai indragostit vesnic,

De cuvinte dulci,

Rostite atunci cand ai usa inimii deschisa.

 Sa te invadeze in toata fiinta

In vise, sa ai halucinatii,

Si asta sa iti ajunga pentru o viata. ~

~ Odine ~

~ În pumnul tău ~

~ Trăiesc rănită-n pumnul tău,

Precum gândacelul din poezie,

De când zborurile mi se intersectau,

Cu tine într-o iluzie.

De-atunci aştept din nou să zbor,

Aripile să se înalţe înspre soare,

Şi sper să pot pân-o să mor,

Să îţi mai dau o îmbrăţişare.

Dar tu mă ţii atât de strâns,

Şi nu îmi dai drumul deloc,

Nu îţi pasă de-al meu plâns,

De parcă totul e un joc.

Şi nu îţi pasă de-o să mor,

De mâna ta rănită,

Căci îmi eşti durul posesor,

De zbor şi soartă prăbuşită.

De ce m-ai prins în pumnul tău,

Strângându-mi inima cu nepăsare,

Când buzele mele îţi sărutau,

Şi urmele de tălpi murdare?

Am vrut doar sincer ca să fii,

Să ne înălţăm spre nemurire,

Cu zboruri mândre sidefii,

Şi-o mare de iubire. 

Eliberează-mă din pumnul tău,

Iubirea mea străină,

Şi-o să îţi aduc un curcubeu,

Din lumea cea divină.~

~ Odine ~ 

~ De te-aş uita ~

~ De te-aş uita ce bine ar fi,

Pe altarul tău n-aş mai jertfi,

O inimă ruptă în două,

Şi aş începe o viaţă nouă.

 

Şi de-aş pleca în depărtare,

Aş da oricui o îmbrăţişare,

Iar mintea liberă să zboare,

Fără nici-o-ncuietoare.

Să nu mai fi în mintea mea,

Să nu mă doara-absenţa ta,

Iar inima să nu-ţi mai aparţină,

Să plec în lume fără vină.

De vină că încă te iubesc,

Că nu pot să te-nlocuiesc,

Căci tu eşti al meu acasă,

Iar inima mea nu te lasă.

De ai putea tu să mă uiţi,

Să nu mai vrei ca să mă cauţi,

Să laşi tu totul prăfuit,

Căci eu nu pot, ca să te uit.

Dar nu te uit deşi aş vrea,

Să nu mai locuieşti în mintea mea,

Şi stau pe stâncă şi te-aştept,

Să îmi lipeşti inima-n piept. ~

~ Odine ~