~ Poti...daca... ~

~ Poti gasi Rai sau Iad in fiecare colt de viata, in fiecare iubire, in fiecare anotimp , peste tot.

Poti gasi destinul in orice soarta decisa de propriile-ti actiuni.

Poti intalni umbre pe fiecare cer, al oricarui colt de lume, umbre care danseaza in aer.

Pot pleca sau pot ramane in urma ta ca niste demoni care te urmaresc si tot ceea ce fac este sa itii stearga urmele pe care le lasi in vietile celor cu care te-ai intersectat.

Poti intalni stele in fiecare noapte, chiar daca sunt asezate in spatele norilor negrii, care toarna ploaie tocmai pentru a te face sa uiti ca mai exista cer senin.

Poti avea vise si in somn dar si in realitate, insa si cosmarurile tot vise sunt si de cele mai multe ori pe ele le vei intalni.

Poti intalni vantul in propriile-ti pene chiar daca ele nu se vad.

Poti fi batut de furtuni crunte, ce te vor absorbi in tornada ametitoare si sa te arunce departe de tot ceea ce aveai in jurul tau.

Poti avea parte in viata de orice, poti sa te astepti ca in spatele oricarei usi sa existe un cutit care sa te loveasca, sau doua brate sa te primeasca.

Poti darui atunci cand nu mai ai nevoie de acel ceva, doar ca in clipa aia nu e dar, ci e debarasare de ceva ceea ce nu iti foloseste.

Poti primi multe, chiar mai multe decat ai nevoie si atunci nu face decat sa arunci ce iti prisoseste.

Daca vrei sa daruiesti ceva, daruieste, dar nu ce iti este in plus, ci ceea ce ai nevoie cel mai si cel mai mult.

Daca accepti cerul senin, trebuie sa il accepti cu tot cu tunete si fulgere, cu ploi si vanturi si zapezi.

Daca vrei sa te transformi intr-o floare parfumata trebuie sa raspandesti din propriul miros, chiar si mana sau talpa care te va calca pe suflet.

Poti spune ca iubesti ploaia, daca o iubesti nu iti pune umbrela cand mergi prin ea.

Poti spune ca iubesti soarele si vara, si daca le iubesti nu te mai ascunde la umbra atunci cand te parjolesti in caldura lor.

Poti spune ca iubesti vantul, daca l-ai iubi nu ti-ai inchide ferestrele atunci cand el bate si intra in camera ta.

Poate si daca, doua cuvinte care mereu au continuare, care te transpun in cele doua universuri paralele, bine sau rau, alb sau negru, Rai sau Iad.

Poti spune ca ma iubesti, daca nu sunt egoista sa ma gandesc la tine. Insa „daca” egoismul meu ar fi atat de mare, cum am „putut” sa iti dau putere asupra vietii si inimii mele si sa te las chiar sa ma faci sa sufar? ~

~ Odine ~

~ Scrisori pentru tine VIII ~

     ~ Priveste-mi cicatricea pe care o port atat de mandra, cu capul sus si cu lacrimi in ochi. Stiu ca inca mai doare dar stiu ca vine de la tine si asta ma face sa o pastrez ca pe cel mai de pret dar pe care mi l-ai lasat in amintire. Nu vreau sa o ascund, ci vreau sa o port mandra ca am putut sa rostesc acele doua cuvinte. Ca m-ai invatat sa le pot spune, desi tu nu ai crezut in ele.

      Uneori simt ca iti pare rau, dar la fel de bine stiu ca esti prea mandru sa pleci capul. Oare asta inseamna iubirea? Mandrie? Nu, bietule muritor, adorator de iubire. Ea te invata o umilinta pe care nu ai cum sa o cunosti, decat in secunda in care te pocneste in moalele capului. Atunci citesti cuvantul ala „mandrie” si realizezi cat de infim pare in fata sentimentelor.

      Cine stie , poate intr-o zi vei invata si tu sa iubesti asa cum stiu eu sa iubesc. Iti doresc asta. Stiu ca ai sa spui ca ai iubit, dar te pacalesti singur. Ai iubit ceea ce primeai si tocmai din lipsa dragostei aleia nebune nu ti-a fost niciodata deajuns si ai avut nevoie de mai multa si mai multa iubire sa vina catre tine. Si a venit, doar ca nu te-a gasit doritor sa lasi mandria aia sa se stinga, sa o lasi ingropata si sa creasca de acolo sentimente cu radacini adanc infipte. Ele ar fi singurele capabile sa te salveze.

       Dar tu iti doresti sa fi salvat? Pentru ca de foarte multe ori am avut impresia ca iti face atata placere rolul asta de inger cazut in pacatul trupesc. ~

~ Odine ~ 

~ Eu, tu, oricine ~

~ Nu sunt un om, însă nici înger,

Dar nici măcar eu, nu ştiu ce sunt,

Sunt poate un simplu mesager,

Sau poate un fir de păr cărunt.

Sau poate sunt o biată frunză,

Care se scutură în toamnă,

Pe care-o va picta pe-o pânză,

Un pictor care n-o condamnă.

Sunt doar o urmă de nisip,

Lăsată de o talpă prea grăbită,

Călcată chiar direct pe chip,

Şi-apoi de apa mării-acoperită.

Sunt o rana în inima lovită,

De dragostea unui nepăsător,

Cu sabia de cuvinte arcuită,

Un etern de inimi cotropitor.

Sau poate sunt o biată zburătoare,

Adusă de o pală dură de vânt,

Şi-ncearca disperat să zboare,

Dar cade iaraşi pe pământ.

Nu sunt nici vis, dar nici real,

Sunt eu, sau tu, sau poate oricine,

Cine-a crezut într-un ideal,

Şi-a fost trecut prin furcile caudine.

Şi poate-oi fi, sau poate nu,

Un om, sau înger, sau cine ştie,

Ţinut în lanţ de dureri continuu,

Şi-apoi trimis departe în pustie. ~

~ Odine ~

~ Când dormi ~

~ Când dormi eu tandru te sărut

Şi nici nu ştii de mine

Căci vin pe vârfuri şi tăcut,

În noapte, lângă tine.

Şi te privesc în vise line,

Unde somnul te conduce,

Şi sunt acolo lângă tine,

Când se amestecă năuce.

Şi nici nu şti dar pe a ta pernă,

Sunt ale mele braţe tandre,

Ce îţi sunt ca o lanternă,

Când coşmarul te duce-n meandre.

Şi somnul ţi-l veghez de-aproape,

Ca un înger pe parcusul noptii,

Mângâindu-te pe pleoape,

Până-n zorii dimineţii.

Atunci plec aşa cum vin,

Pe vârfuri şi în tăcere,

Şi să mă despart e-un chin,

Dar îţi las o mângâiere. ~

~ Odine ~

~ Scrisori pentru tine VII ~

     ~ Ce crezi ca se afla dimineata in ochii mei? Roua, sau lacrimi? Sunt umezi pentru ca lacrimile se transforma in roua, cand noaptea e mult prea rece pentru mine. Atunci cand sufletul imi ingheata de dor. Atunci cand are nevoie de patura bratelor tale si nu o gasesc, desi intind mainile peste tot in pat.

      In racoarea noptii ochii mei se umplu de umezeala sufletului, de acolo incep sa rasara stropi de ploaie, care se lasa peste tot chipul meu. Si il spala o noapte intreaga pana cand apar zorile. Si usor, usor fata se usuca cu fiecare raza de lumina, insa ochii mai pastreaza urmele de dor de tine.

      Pe varfurile genelor se sting ultimele picaturi de roua de lacrimi. Pe ele le ucide ultima oara lumina. Le-as pastra insa e cazul sa plece. E cazul ca ochii sa zambeasca asa cum zambeste soarele. El ma incalzeste o zi intreaga, o face in locul tau. Iti tine locul toata ziua si seara si-ar dori sa iti predea stafeta.

      Dar asa va veni iarasi seara. Si iar o sa imi fie frig de tine si iar o sa te caut si atunci ochii mei iarasi vor face lacrimi de roua. Dar intotdeauna roua spala sufletul. Il spala si de dor si de rele. Dar cel mai important, iarta. Asta e darul cel mai de pret care il lasa atunci cand rasar zorile. Iertarea. ~

~ Odine ~

~ Mă-mbracă fluturii ~

~ Mă-mbracă rochia de fluturi,

Acoperindu-mi trupul plin de răni,

Îmi vindecă sufletul –n adâncuri,

De iubirea care fierbe ca lava în vulcani.

În jurul meu sclipesc vioaie,

Micuţe lepidoptere ce se-nvârtesc,

Să-mi acopere sufletul cu straie,

Din rang înalt şi-mpărătesc.

Căci numai cei aleşi de soartă,

Au suflete de fluturi ce se-nalţă,

Iar viaţa doar pe ei îi poartă,

Spre suferinţe care te descalţă.

Şi după ce rănile le vor fi croit,

Se vor desprinde unul câte unul,

Lăsând să se vadă, un trup înoit,

Ce din fluturi l-a născut destinul.

Şi am să încep o altă viaţă,

Din dureri şi fluturi renăscută,

Alte lecţii, alte drumuri o să am în faţă,

Căci din asta este viaţa omului făcută. ~ 

~ Odine ~

~ Nu vă temeţi de un câine ~

~ Dă Doamne să ploaie,

Să curgă siroaie,

Apele să ne spele,

Să ne cureţe de rele.

Să ne dea minte cu carul,

Să alunge tot amarul,

Să ne spele de păcate,

Să lase doar bunătate.

Să învăţăm iubirea pură,

De la cel din bătătură,

De la cel ce nu cuvântă,

Dar are inima mai sfântă.

Să nu ne temem de un câine,

Care se mulţumeşte cu pâine,

Ci de lăcomia omului,

După strălucirea aurului. ~ 

~ Odine ~