~ Mă-mbracă rochia de
fluturi,
Acoperindu-mi trupul
plin de răni,
Îmi vindecă sufletul –n
adâncuri,
De iubirea care fierbe
ca lava în vulcani.
În jurul meu sclipesc vioaie,
Micuţe lepidoptere ce
se-nvârtesc,
Să-mi acopere sufletul
cu straie,
Din rang înalt şi-mpărătesc.
Căci numai cei aleşi de
soartă,
Au suflete de fluturi
ce se-nalţă,
Iar viaţa doar pe ei îi
poartă,
Spre suferinţe care te
descalţă.
Şi după ce rănile le
vor fi croit,
Se vor desprinde unul câte
unul,
Lăsând să se vadă, un
trup înoit,
Ce din fluturi l-a născut
destinul.
Şi am să încep o altă
viaţă,
Din dureri şi fluturi
renăscută,
Alte lecţii, alte
drumuri o să am în faţă,
Căci din asta este viaţa
omului făcută. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu