~ Tăcerea mea ~

~ Dacă-ai să-mi ceri să mor tăcută,

O să mă sting aşa cum vrei,

Şi dacă toate astea te ajută,

N-ai să mai ştii de ochii mei.

O să-mi acopăr cu văl chipul,

Iar gura o să mi-o cos pe veci,

Voi lăsa să aşeze peste mine timpul,

Nestrăbătute şi sălbatice poteci.

Din ochi nu-mi vor mai curge lacrimi,

Ci mir mirositor ce se va dispersa,

Pe munţi până la ceruri în înălţimi,

Şi-apoi pe florile pământului se va revărsa.

Iar când ai să miroşi o floare,

Tu nu vei ştii, dar pe ale ei petale,

Vor fi lacrimile mele lăsate în uitare,

Sub forme de mir de rouă elipsoidale.

Şi-aşa tăcerea mea va rămâne de-a pururi

Transformată-n mir de rouă peste flori,

Căzută chiar de sus din ceruri,

Peste tine, sub forma de stropi zâmbitori. ~

~ Odine ~