~ Ce crezi ca se afla dimineata in ochii
mei? Roua, sau lacrimi? Sunt umezi pentru ca lacrimile se transforma in roua,
cand noaptea e mult prea rece pentru mine. Atunci cand sufletul imi ingheata de
dor. Atunci cand are nevoie de patura bratelor tale si nu o gasesc, desi intind
mainile peste tot in pat.
In racoarea noptii ochii mei se umplu de
umezeala sufletului, de acolo incep sa rasara stropi de ploaie, care se lasa
peste tot chipul meu. Si il spala o noapte intreaga pana cand apar zorile. Si
usor, usor fata se usuca cu fiecare raza de lumina, insa ochii mai pastreaza
urmele de dor de tine.
Pe varfurile genelor se sting ultimele
picaturi de roua de lacrimi. Pe ele le ucide ultima oara lumina. Le-as pastra
insa e cazul sa plece. E cazul ca ochii sa zambeasca asa cum zambeste soarele.
El ma incalzeste o zi intreaga, o face in locul tau. Iti tine locul toata ziua
si seara si-ar dori sa iti predea stafeta.
Dar asa va veni iarasi seara. Si iar o sa
imi fie frig de tine si iar o sa te caut si atunci ochii mei iarasi vor face
lacrimi de roua. Dar intotdeauna roua spala sufletul. Il spala si de dor si de
rele. Dar cel mai important, iarta. Asta e darul cel mai de pret care il lasa
atunci cand rasar zorile. Iertarea. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu