~ Daca-ai sa intizi mana dupa mine, o sa
fiu exact acolo unde m-ai lasat ultima oara si stii asta. Nici nu ai nevoie sa
faci vreun efort, pentru ca m-am nascut sa fiu mereu acolo pentru tine. Si
oricate furtuni vor veni, vor trece chiar lasand totul praf in spate, dar vor
trece. Nu stiu cate voi mai putea duce, dar stiu ca pot destule.
Am ajuns sa fiu exact ca o salcie, sa
ma indoi dupa cum bate vantul oricarui anotimp. Sa trec prin pierderea
frunzelor toamna, sa infrunt frigul iernii, primavara sa zambesc, iar vara sa
imi deschid sufletul. Nu am destule brate, dupa cate crengi pleaca si se desfac
din inima mea. Acolo e o metamorfoza pe care nu am sa o pot intelege niciodata.
Acolo parca e leaganul botezurilor, unde se sterg pacatele si greselile, se
sfintesc faptele rele. De ce am ajuns sa fiu asa nici eu nu stiu si nici nu mai caut explicatie. Stiu
doar ca e o pace si liniste, la care nu mai ajunge nici o furtuna, oricat de
puternica ar fi.
Si
chiar de ti-am dat putere asupra mea, daca ar fi sa iti pun cheia aia in mana
inca o data as face-o si nu din slabiciune, ci pur si simplu, fara explicatie.
Nu trebuie sa explic de ce as face-o pentru ca nici nu ar fi nevoie, asa cum
nici tu nu ai putea sa explici de ce in clipa in care ai intrat in inima mea,
ai lasat poarta deschisa sa iti intru in camera vietii si sa stiu ce e acolo.
Nu e ceva ce depinde de tine de cele mai multe ori, e ceva mai presus de orice
putere de intelegere.
La ce bun atata lupta importiva propriei
persoane, importiva propriilor sentimente? Ce mai e de cucerit, cand deja acolo
in inima e totul stabilit, cand proprietarul detine deja actul de proprietate?
Trebuie doar acceptare si putere de a intelege si atunci se termina razboiul
mintii versus inima. Eu am inteles demult asta si pe locul unde odata nu erau
decat furtuni, s-a asternut linistea, dar mai presus de orice, iertarea. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu