~ Sunt o altă Evă ~

~ Suflul tău devine o mângâiere,

Briza respirației tale îmi face corpul să se îndoaie,

Fluxuri fierbinți îmi încetinesc gândirea,

Iar în mine se iscă un foc de tabără.

Uneori mă arunci în aer, fără să mă atingi,

Încheieturile nu-mi mai ascultă comanda

Totul devine sufocant, o plăcere tortură care mă duce în Iad,

Iar pielea mea se transformă în alfabet Braille.

Parcă împrăștii un praf magic în aerul meu,

Care îmi alterează simțurile și eclipsează gândurile.

Nu știu să mai pun frână în emoții,

Iar imaginația mi se mută până la punctul final.

Tu nu ai ce căuta în viața și mintea mea,

Ești prea complicat și alunecos,

Îmi dai aripi să fiu tot ce vrei, ori de câte ori vrei,

Îmi canalizezi energia spre ceva fără limite,

Să fiu ceea ce vrei.... atunci când vreau eu.

Nu vreau să spun ”te iubesc”, totul e mai mult decât o conjugare verbală,

Este dincolo de atingerea corpurilor, e o melodie la unison,

Prelungirea păcatului meu, șarpe, ce-mi simte toate simțurile.

Sunt față în față cu ispita din Grădina Edenului,

Pot gusta orice în afară de tine, dar totuși altceva nu vreau,

Îmi hărțuiești versurile, mă asfixiezi și nu pot spune nimic,

Iar dorințele îmi pârlesc sufletul, de parcă ar fi lavă

Și mă faci să ajung să vând și cerul.

Prea târziu să fiu absolvită de păcate,

Prea târziu să-mi mai răscumpăr păcatele,

Prea târziu să le mai mărturisesc,

Nu mai pot cere nici clemență, căci și pentru asta e prea târziu,

Mă transform în Eva ispitită de tine, care a picat în păcat,

Savurez otrava ispitei mele care mă năucește

Și-mi cer iertare într-un ultim sărut. ~

~ Odine ~

~ Nu sunt o păcătoasă, nici o sfântă, sunt femeie ~

~ Îți simt degetele ce formează inele în părul meu,

De parcă ar executa niște mișcări de dans clasic

Și mă intoxică în cele mai calde și complete sentimente.

Simt magia, până în vârful degetelor, ca în balet,

Picioarele libere se rotesc precum firele de păr ale unui cal,

Într-un dansul sublim al libertății.

Legăturile se strâng în mângâieri care zâmbesc,

Iar noi suntem niște dansatori în pantofi bonți,

Într-o iubire care ne cântă și ne încântă în pasiune.

Ochii sunt în căutarea pielii care se încălzește,

Iar dragostea crește ca marea și îi inundă,

Mâinile caută celelalte mâini să atingă emoția,

Săruturile livrează vise, himere,

Că Paradisul chiar există, iar credința e în vise și pasiune.

Parcă Dumnezeu își pune semnătura pe drumul ăsta,

El fiind singurul capabil să creeze frumusețea unui duet,

În care unele inimi sunt balsam pentru alte inimi lovite.

Îmbrățișez un cer imaculat și plin de stele,

Iar printre aripile mele mă legăn și visez,
O excursie astrală cu un abis atârnat de buze.

Împărțim același cer, universul întreg și timpul,

Nu mai există frontiere, e o beție dependentă,

O aromă care încalcă sănătatea mea deranjându-mă mintal,

Invocând animalul din mine ce plânge de foame și dezlănțuie iadul.

Gura se bucură de momentul ăsta, chiar dacă i se oferă otravă

Și-mi vindeci rănile de foc cu foc, purificându-mă,

Un muritor de rând exorcizat de două mâini și flăcări,

Care mi-a disecat inima în două,

O jumătate a mea, iar cealaltă sclava pasiunii pentru tine.

În jarul de pe buzele tale mi se topește toată carnea,

Iar buzele mele se transformă într-un carmin de neșters,

Ador fiara din tine care îmi bântuie măruntaiele

Și mă agăț de revelația prezenței tale ce-mi cauzează carnaval în suflet.

Nu pot să stau calmă, în timp ce în interior focul își face de cap,

Deși știu că păcatul meu este binecuvântat de mâinile tale,

Inima mea bate violent și nu e nici un secret pentru tine,

Nu sunt o păcătoasă, nu sunt nici o sfântă, eu sunt femeie. ~

~ Odine ~

~ Nebunia mea se potrivește perfect cu nebunia ta ~

~ Mi-aș dori să fiu un nor trecător,

Ce cară în el zile ploioase și aer curat,

Aș vrea să am ochii tăi care să mă urmărească în Rai,

Iar dorințele tale către mine să plutească.

Mi-aș dori să pășesc spre tine cântând cântecul stelelor,

Să mă vezi un nor în zilele toride și să dispar când răsare luna.

Mi-aș dori să fiu imaginea albă a pânzei,

Pe care toți pictorii își încep capodopera,

Aș vrea să fiu ploaia care desface cerul

Și îți umplu plămânii cu mirosul de apă proaspătă.

Mi-aș dori să-ți ating pieptul într-un alt mod,

Așa cum păsările ating cerul în zborul lor,

Cum vinul atinge interiorul tău,

Să mângâi gândul, așa cum îl atinge timpul,

Aproape fără mișcare, dar aterizează în piept în formă de floare.

Mi-aș dori atât de multe pentru tine și cu tine,

Tu, cel care populezi interiorul pielii mele,

Cel care îmi recolorezi amintirile fragile.

Dar tu, să nu mă întrebi cine sunt,

Pentru că nu voi știi ce să-ți răspund,

Eu doar pictez ceea ce e în sufletul meu.

Eu sunt eu și mă ofer ție chiar dacă doare,

Pentru că doar iubirea deschide porțile,

Trece praguri și șterge durerea.

Am ajuns să te iubesc și când dorm,

Când mă trezesc, când scriu, când mănânc,

Când plâng, când râd, când te recitesc,

Când expir, când trăiesc și o să te iubesc și când am să mor,

Te iubesc în nebunia mea care se potrivește perfect cu nebunia ta,

Cu fiecare detaliu, sub cerul înstelat, cu toate flăcările ce le simt în mine! ~

~ Odine ~

~ M-ai vindecat îmbolnăvindu-mă ~

~ La noapte iubitul meu,

Să-mi lași inima pe-o rază de lună,

Să alunece în spasme în interiorul norilor,

Să plutească somnoroasă de dor.

La noapte, iubitul meu,

Să-mi culegi un braț de margarete,

De pe câmpurile nopților cu stele,

Să le sorb cu mirosul lor

Și-am să te aștept la răsăritul Soarelui.

La noapte iubitul meu, o să cred!

Corpul meu se va decupla de venele și sângele meu

Și va cânta altă arie, pe un alt ton,

Mă voi transforma în stalactite și voi dizolva tot,

Dar tu să-mi fii semaforul spre fericire,

Bula de iubire într-un univers plin de tristețe.

La noapte iubitul meu,

Timpul nu va mai conta,

Iar singurul bilet spre zbor,

Vor fi aripile inimii.

La noapte luminile cerului,

Mă vor goli pe dinăuntru

Și-mi vor lăsa arsuri pe brațe,

Cicatrici pe piept de la explozii,

Căci noaptea tu îmi dai magie

Dizolvată în picături de cristal.

Nu sunt altceva decât un șemineu

Care trosnește plin de cărbuni încinși,

Fără tine nu eman nimic,

Sunt doar un decor în noaptea.

La noapte bărbatule, băiat din tine,

Să-mi scrii istorii, o operă fără sfârșit,

Căci ai redeschis jurnalul inimii mele,

Devenind un pod de nisip ce face legătura

Între cele două mări imense din mine.

La noapte iubitul meu,

Să rămâi lângă mine până dimineață,

Doar atunci Soarele îmi va arăta,

Că tot ce s-a întâmplat nu a fost doar un vis frumos.

Tu nu știi, dar dorința de a te vedea mă usucă,

E ca o săgeată în gât sufocându-mă,

Căci deși tot ce simt e un medicament,

Mă împinge de la cea mai mare fericire,

Spre cea mai profundă durere.

La noapte iubitul meu,

Să apari așa cum ai apărut, de nicăieri,

Să alini ceea ce este de alinat,

Să săruți ceea ce este de sărutat,

Să-mi dai medicamentul cu care...

M-ai vindecat îmbolnăvindu-mă. ~

~ Odine ~

~ Febra ce-mi provoacă halucinații ~

~ Am febră, care mă arde

Și în arderea ei arde tot,

Iar pleoapele-mi licăresc.

Am febră, la care se adaugă un produs care îmi mușcă limba,

Mă îmbolnăvește, dar mă vindecă,

Emană cuvinte în ureche,

Iar norii dispar,

Ca o adiere dulce a unui heruvim,

Este Soare și umbră,

Respirație și senzație de extaz,

Nebunie din izvorul pasiunii.

Am nevoie doar de un pahar de apă rece

Dintr-un cristal pur, să îmi calmeze,

Gustul ăsta de miere care mă face să nu mă pot opune,

Febrei care sparge termometrul,

Și mă pune să mă abandonez focului.

Perdeaua dansează cu vântul lin,

Cuvintele apatice rămân blocate în spatele dinților,

Și fiara din mine mușcă din instincte.

Mă conduce spre trepte și mă predă,

Unor grădini cu miros de regina nopții,

Traversând portaluri spre alte lumi legată la ochi,

Surdă și arzând neajutorată.

Mă conduce în foc,

Spunându-mi la ureche povești,

Ce mă transformă din înger în demon

Deblocând încuietorile inimii cu raze de neon.

Nu știu dacă mai am puls,

Totul are altă cadență,

Iar în venele mele simțurile se întâlnesc cu focul,

Dându-mi magia care mă face să trăiesc.

Râd și visez lent,

Cum stelele se perpetuează

Și sateliții picură în noapte albastru-marin

Apoi plouă și picură cu arabescuri.

În mine stâncile se sparg și toate durerile,

Se transformă în rândunele și zboară.

Febra asta a venit în urma rugăciunilor,

Să uit trecutul, să nu mă mai gândesc la el,

Febra asta e o raritate care nu seamănă cu nimic,

Dar e o minune, că e unică.

În mine e o lume a himerelor,

Parcă sunt o minge de săpun care explodează în Soare,

Sunt în delir, într-o stare de exaltare, extaz și frenezie,

Febra asta îmi produce o boală, care mă vindecă. ~

~ Odine ~

~ Cuvintele tale devorează ~

~ În noaptea asta vreau cuvintele tale,

Să nu îmi imaginez prea mult,

Sau să simt mai mult decât simt.

Nu știu și nici nu vreau să știu,

Dar ce înțeleg este că depășești așteptările.

Noaptea alunecă tăcută, caldă,

Noapte al cărei ten alb pulsează în vene,

Ca o simfonie camuflată într-un răget.

Noaptea bate în piept,

Cu propriile țipete și vibrează în aer,

Înaripează inima în foame de cuvinte

Și erupe ca un vulcan spre final.

Tu încă nu înțelegi foamea mea,

Nu te hrănești cu foamea mea,

Foamea ta este un vers tăcut,

Are dinți, care penetrează carnea

Și spintecă patul,

Iar pe pielea caldă lasă răni invizibile.

Ești un magnet imens pentru oricine,

Un șarpe care își reînnoiește pielea după fiecare sezon,

Doar că inima mea vrea să învețe din nou zborul,

Iar pielea să simtă din nou mirosul de stele

Și mi-e teamă de cuvintele tale îmbrăcate în lux.
Nu am nevoie de nimic,
Vreau decât cuvântul tău gol,
Fără piele, nepătat,
Vreau cuvântul scrijelit exagerat,
Fără lamentări
Vreau cuvântul tău direct, grefat, ascuțit
Adâncit în sufletul meu,
Să-ți aud gura plină de cuvinte pline
Nemestecate, netulburate, tonice,

Verbul tău mișcat în locuri încântătoare,
Vreau să finalizezi ceea ce spui în cuvinte
Și nimic altceva.
Când toate cuvintele tale mă vor devora,
Voi rămâne doar un ecou și câteva reticențe. ~

 ~ Odine ~

~ Scrisoare către proprietarul cuvintelor mele ~

~ Într-o zi mi-ai zis că nu ți-am dat nici un semn, nici un sms, nimic

Și m-am simțit vinovată, deși aveam motive să nu o fac.

Din clipa aia, în anumite momente când am vrut să îți scriu, ți-am scris.

Nu ție, ci mie. Aveam nevoie să pun toate textele astea de dragoste undeva

Și am ales să îmi fie ca o cutie cu scrisori pentru inima mea,

Unde aveam să-mi transform amărăciunea în poezie

Și dorul în loc de descărcare sufletească.

Așa că dragul meu, voi încerca să fac din scrisoarea asta o declarație de mărturisire,

Ceea ce am vrut să fac de o perioadă de timp.

Știu că ești un cititor bun al inimii mele

Și nu va fi dificil să interpretezi aceste cuvinte.

La urma urmei, toate sunt îndreptate exclusiv către tine,

Căci ele sunt TU.

Nu știu cum aș putea începe,

Că ești cel mai perfect imperfect din lume, sau că te potrivești perfect cu defectele mele.

Mulțumită ție, am învățat în timp ce înseamnă răbdarea,

Ești baza din viața mea, cel care are puterea să mă ridice, sau să mă doboare cel mai ușor.

Încă mai trăiesc în colțurile întunecate ale inimii mele,

Dar prin tine am găsit o ușă de lumină,

Prin care ea să primească lumina și să iasă spre lumină

Și poate de asta te-am iertat de atâtea ori.

Suntem conectați într-un mod diferit, legați de inimă

Și de toate cele cinci simțuri indispensabile,

Dar pentru iubire este nevoie și de cel de-al șaselea simț

Așa cum eu te simt doar închizând ochii și îți simt prezența,

Al șaselea simț care să te facă să știi sensul fiecărei atingeri fără a o primi.

Să simți prezența mea, fără să te văd, fără să te ating, fără să mă auzi,

Să-ți simți inima bătând în același ritm cu bătăile inimii mele. ~

~ Odine ~