~ Suflul tău devine o mângâiere,
Briza respirației tale îmi face corpul să se îndoaie,
Fluxuri fierbinți îmi încetinesc gândirea,
Iar în mine se iscă un foc de tabără.
Uneori mă arunci în aer, fără să mă atingi,
Încheieturile nu-mi mai ascultă comanda
Totul devine sufocant, o plăcere tortură care mă duce în Iad,
Iar pielea mea se transformă în alfabet Braille.
Parcă împrăștii un praf magic în aerul meu,
Care îmi alterează simțurile și eclipsează gândurile.
Nu știu să mai pun frână în emoții,
Iar imaginația mi se mută până la punctul final.
Tu nu ai ce căuta în viața și mintea mea,
Ești prea complicat și alunecos,
Îmi dai aripi să fiu tot ce vrei, ori de câte ori vrei,
Îmi canalizezi energia spre ceva fără limite,
Să fiu ceea ce vrei.... atunci când vreau eu.
Nu vreau să spun ”te iubesc”, totul e mai mult
decât o conjugare verbală,
Este dincolo de atingerea corpurilor, e o
melodie la unison,
Prelungirea păcatului meu, șarpe, ce-mi simte
toate simțurile.
Sunt față în față cu ispita din Grădina
Edenului,
Pot gusta orice în afară de tine, dar totuși
altceva nu vreau,
Îmi hărțuiești versurile, mă asfixiezi și nu
pot spune nimic,
Iar dorințele îmi pârlesc sufletul, de parcă
ar fi lavă
Și mă faci să ajung să vând și cerul.
Prea târziu să fiu absolvită de păcate,
Prea târziu să-mi mai răscumpăr păcatele,
Prea târziu să le mai mărturisesc,
Nu mai pot cere nici clemență, căci și pentru
asta e prea târziu,
Mă transform în Eva ispitită de tine, care a picat în păcat,
Savurez otrava ispitei mele care mă năucește
Și-mi cer iertare într-un ultim sărut. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu