~ Te aștept aici, gata pentru orice alt joc interzis,
Să mă săruți până când gura îmi va lua foc,
Iar buzele tale îmi vor provoca insomnie
Și simțurile se vor pierde în fiecare colț al corpului.
Sărută-mă ca un nebun și vom inventa o altă noțiune a
timpului,
Care nu are început sau sfârșit,
Leagă-mă de brațele tale, rupe-mă în bucăți și mută-mă la
tine în suflet,
Arde-mă cu focul din tine, sufocă-mă și să nu ai nici o milă,
Fă-mă zeița focului, cea care dansează cu sensibilitate cu
flăcările din tine,
Un dans de dragoste și bucurie,
Să exorcizez nopțile fără stele
Și hai să furăm împreună zorii eternității,
Căci suntem ca două stele care răsar înainte de a răsări
Soarele.
Fă-mă zeița focului din tine și lasă-mă să călătoresc prin
tot corpul tău,
Să am libertatea să fiu una cu sufletul tău,
Să fiu în fiecare sărut al tău, în îmbrățișarea de dimineață
Unde viața ne umple de pasiune și ne amestecă sufletele.
Cu vocea ta care-mi șoptește la ureche și mă face a ta,
Du-mă cât mai departe, unde noi ne iubim ascunși de ochii
lumii
Amețiți și în stare de ebrietate cu licoarea iubirii,
Unde suntem zi și noapte, alb și negru, sclavie și
libertate,
Diferiți, în singurătatea intimității noastre,
Dar două părți a unei singure perechi, care vorbesc aceiași limbă.
Ești tot ceea ce am nevoie, piesa lipsă din mine,
Sucomb sub săruturile tale și nu contează unde, ci contează că sunt cu tine
Iar sufletul meu e la picioarele tale, inima mea e sclava ta
Pentru că nu există libertate mai mare, decât să fii sclav
la ceea ce îți dorești cu adevărat. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu