Odine With Love

Odine With Love

duminică, 12 februarie 2017

~ Setea mea te cheamă ~

~ În noaptea asta am decis să te iubesc ...
Să te pun în pieptul meu, într-o inimă de poet
Să fiu a ta și tu al meu și așa să rămân, doar a ta.
Sărutul tău nu este doar un sărut
E o întâlnire a buzelor noastre,
Sărutul tău e o artă și nu există cuvinte pentru a îl descrie
Buzele tale transmit sexualitate, masculinitate, sensibilitate
Și agățate de ale mele, ating cerul, împreună cu corpurile.
Dezbracă-mă de tot ceea ce este vechi, pentru că în ochii mei e un trecut
Dar în ochii tăi văd viitorul, în ochii tăi mă nasc din nou
Purtată de ploaia din vocea ta, cea care-mi trece dincolo de piele
Și-mi brodează inima cu cuvinte.
Ești prezent mereu în visele mele,
Corpul meu e impregnat cu mirosul tău
Ești muza mea, inspirația mea, prietenul meu, amantul meu
Atinge-mă cu tine...
Căci atunci când mă atingi, trupul meu capătă aripi,
Iar vocea ta în urechi mă duce spre nebunie,
Când mă iubești sub toate formele mă pierd,
Cu trupul, cu sufletul și cu mintea.
Iubește-mă acum, în noaptea asta, chiar dacă o să-ți răpesc ore
Iar mâine dimineață când o să mă trezesc o să te simt pe buze
Și voi închide ochii și-mi voi atinge pielea și voi zâmbi,
Pentru că te simt încă acolo, încă îți simt mâinile, focul buzelor
Și sufletul meu va tremura cu gândul la tine, șoptindu-ți numele
Și știu că ai fost acolo... că am fost a ta... și tu al meu
Că ești prezent cu mine, pe corpul meu, pe tot ce ai atins
Iar acum tot ce este al tău te cheamă, mintea și sufletul și setea mea te cheamă. ~
~ Odine ~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu