~ Mi-am aruncat armura cea veche,
Era ruginită și cu urme de crustă,
Cu praf roșiatic de timp care eroda în fiecare zi.
M-am cufundat în râul vieții,
M-am scăldat în apele sale strălucitoare
Și am lăsat Soarele să-mi acopere pielea,
Armura reală care vine din propriul suflet.
Vreau să simt cum noroiul vechi alunecă
Iar pielea mea începe să înflorească,
Să-mi purific inima și să trag aer proaspăt în plămâni,
Să mă ridic din cenușă și să reînvii,
Pasărea Phoenix este în corpul meu,
Și urlă precum un tigru,
Iar dragonul din suflet se înalță către ceruri ca o stea.
Sunt purificată, iar vântul schimbării vine în viața mea
Iar schimbarea asta ești tu,
În fața ta am depus armele și armura
Și mă pierd pe harta corpului tău,
În acel set de linii perfecte,
Care se intersectează pentru a forma rotunjiri perfecte.
Îți predau armele mele din aur pur,
Pentru că sunt a ta,
Sunt condamnată, binecuvântată,
Blestemată, sunt cea aleasă,
Ca singurele mele arme să fie cuvintele,
Cu care să te scriu pe tine. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu