~ Poemul XVIII ~

~ Aici te iubesc!
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele. 
Zapada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte. 
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port. 
Aici te iubesc.

Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar. 
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde ~ Pablo Neruda ~

~ Innocence ~

~ De-am invăţa în viaţă

Iubirea să jucăm,~

~ Iubirea, inocenta rază

Iubirea s-o căutăm.~ 

~ Am invăţa în lume

Noi înşine să fim,~

~ Sinceritatea minunată
Cu aripi s-ar desprinde,~

~ Ce minunat ar fi...

De-am fi mereu copii..~

"Sunt zambet si lacrimi pe-acelasi chip, sunt ras si durere si vise, sunt pusa pe sotii si plins de haz si-s trista ca genele inchise...

Sunt basmul frumos dorit de-un copil

Sunt mersul stangaci din nopti de april, sunt prima si ultima floare...

Sunt mainile duioase si moi, sunt soapta ce n-o poţi rosti,

Sunt visul ce te poarta pe tine in gand, sunt miezul de noapte si zorii de zi..."

P.S. Multumesc modelinei mele Giulia

~ Gradina din vise ~

~ Iubeste-ma inca o data ~

 ~ Iubeste-ma si apoi lasa-ma ~

 ~ Caci doar cand e dragostea adevarata ~

 ~ Doar cand durerea se scurge printre ghearele inimii noastre ~

 ~ Cand suntem in totalitate singuri ~

 ~ Numai cand suntem abandonati ~

 ~ Numai cand sperantele noastre se termina ~

 ~ Atunci cand tot ce se intampla in viata noastra e trist ~

 ~ Numai si numai atunci realizam  ceea ce inseamna ~

 ~ Sa pierzi adevarata dragoste ~

~ M-aș arunca și-n Mare ~

~ Dacă aș putea aș intra în grădina de trandafiri, să îi culeg pe toți pentru tine,

De mi-ar spinteca carnea de pe oase cu spinii lor și tot nu m-aș opri, 

Să îi așez la picioarele tale, să calci pe petalele lor moi și catifelate, 

Nimic din ceea ce aș putea face omenesc, nu mi-ar pune stavilă.

Aș culege lumina zilei de pe cer să ți-o aduc în brațe, 

Să îți lumineze calea și să îți dea zâmbetul pe față, chiar cu prețul zâmbetului meu. 

Aș aduna toți stropii de ploaie pentru a te spăla cu ei pe chip, 

Să fi proaspăt ca roua dimineții, ce stă pe petalele florilor,

I-aș strânge toată viața să ți le aduc ție.  

Aș alerga după fiecare pală de vânt ce adie, să spulbere tot ce se așterne în calea vieții tale, 

Să se dea la o parte, ca să îți ușureze drumul spre fericire.

Aș strânge în brațe Soarele să iau toată căldura lui, să ți-o aduc în nopțile geroase

 Când îți e frig și ești singur, să îți țină de cald, iubire.

Iar eu... eu pentru tine m-aș arunca și în mare,

Pe toate eu le-aș duce pentru tine, 

Pentru că de fiecare dată când te-ai apropia de Mare, 

Ți-aș mângâia picioarele și aș fi eu... Marea, o Doamnă din inima ta.  ~

~ Odine ~

~ M-as arunca in mare ~

Daca as putea as intra in gardina de trandafiri. Sa ii culeg pe toti pentru tine. 

De mi-ar spinteca carnea de pe oase cu spinii lor si tot nu m-as opri. 

Sa ii asez la picioarele tale, sa calci pe petalele lor moi si catifelate. 

Nimic din ceea ce as putea face omenesc nu mi-ar pune stavila.

As culege lumina zilei de pe cer sa ti-o aduc in brate, 

sa iti lumineze calea si sa iti dea zambetul pe fata, chiar cu pretul zambetului meu. 

As aduna toti stropii de ploaie pentru a te spala cu ei pe chip, 

sa fi proaspat ca roua diminetii, ce sta pe petalele florilor. 

I-as strange toata viata sa ti-i aduc tie.

  

As alerga dupa fiecare pala de vant, ce adie, sa spulbere tot ce se asterne in calea vietii tale, 

sa dea la o parte, ca sa iti usureze drumul spre fericire.

 As strange in brate soarele sa iau toata caldura lui, sa ti-o aduc in noptile geroase

 cand iti e frig si esti singur, sa iti tina de cald, iubire.

Iar eu, eu, m-as arunca in mare caci acolo imi e locul, 

printre lacrimile mele, acolo e casa mea,

 in gustul sarat care imi sta pe rani si ma ard. 

Dar toate le-as duce, pentru tine, pentru ca de fiecare data cand te-ai apropia de Mare, 

ti-as mangaia picioarele si as fi eu, Marea, o Doamna din inima ta.

~ Pana in vant ~

A trebuit sa cad din dragoste, focul meu din lumina
Sa urmaresc o pana in vant,

Intre stralucirea care tese mantia incantarii

Unde nici un fir nu are sfarsit.

Pentru orele si multele zile care au trecut prea repede

Unde mareele au cauzat flacari vagi

In sfarsit bratul este indreptat, parte a razboiului de tesut

Este oare sfarsitul sau doar inceputul ?

Am ridicat paharul, sa toastez din nou

O singura voce se aude clar, de dincolo de abis

Si un singur cuvant m-ar putea sustine

Pentru mine, panza se va invarti in aer.

Panza ta, mina care va tese timpul

Forta ta se afla in interiorul minciunilor.

Focul nostru, toata caldura pe care am putut-o gasi

Este ca o pana in vant.

Lucrurile  nu sunt niciodata ceea ce par a fi

Sunt atatea piese lipsa, care fac golul din mine

Tine-ma de maini, ia-ma asa cum sunt

O pana in vant, o reflexive a focului in directia ta,

Nu am directie, caci am venit doar pentru tine, iubire.

Nu am directie, caci am venit doar pentru tine, iubire.

~ Asta e adevarul, dragostea mea ~

Asta e adevarul dragostea mea

Ca fulgerul ai stralucit cu lumina ochilor tăi,

Facand norii din inima mea sa explodeze

Si sa se inflacareze.

Asta e adevarul dragostea mea

Buzele tale atat de dulci si rosii ca ale unei mirese imbujorate.

Asta e adevarul dragostea mea

Ca si copacul din Rai infloresc,

Ca urmele picioarelor tale bate inima mea.

Noaptea picaturi de roua va varsa pe suspinele tale

Iar dimineata te va inconjura cu lumina din placere

Acea atingere a respiratiei tale fierbinte ce intoxica sufletul meu.

Asta e adevarul dragostea mea

Ca lumina a zilei ce se ascunde in intunecimea parului tau,

Ca vocea ta ce face lumea sa taca pentru a asculta cantecul tau,

Si acel univers e nimic, pe langa ce face dragotea ta.

Asta e adevarul dragostea mea

~ Despre iubire ~ Khalil Gibran ~

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.
Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.

Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.
Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.
Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.
Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.

Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.
Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.

Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea",
ci mai degraba "eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului",
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:
Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.

~ Cand trandafirul va disparea ~

~ Cand trandafirul va disparea, gradina va fi fara culoare

Nu vei mai auzi cantec de privighetoare.

Iubirea este tot; iubitul doar un val.

Iubirea este viata, iubitul un lucru mort.

Dragostea este cea care are grija sa consolideze, atunci cand

Iubitul a plecat ca o pasare fara grija,

Iubitul a plecat ca o pasare fara aripi.

Cum voi mai putea sa fiu treaza si constienta

Daca lumina iubirii nu mai este ?
Dragostea este cea care va duce acest  cuvant mai departe. ~

~ M-am nascut sa te iubesc ~

~ Sunt aici. Te iubesc. Nu ma intereseaza daca vei sta treaz sa plangi toata noaptea. Voi sta cu tine. Nimic din ceea ce ai face,nu mi-ai pierde dragostea. Te voi proteja pana la moarte si dupa moarte. Tot voi fi alaturi de tine si te voi proteja. Sunt mai puternica decat depresia si mai eroina decat singuratatea si nimic nu ma va extenua.

Daca te iubesc, poti obtine orice de la mine: timpul meu, dragostea mea, totul. Daca te iubesc, voi indura eu durerea ta, iti voi plati eu datoriile (in toate felurile posibile), te voi proteja de temerile tale, voi proiecta asupra ta tot felul de calitati pe care de fapt nu le ai. Am sa-ti dau soarele si ploaia si, daca ele nu sunt disponibile imediat, am sa stau la rand pentru ele. Am sa-ti dau toate astea si chiar mai mult, pana cand am sa ajung atat de extenuata si de golita, incat singurul mod de a-mi recapata energia va fi sa ma indragostesc de altcineva.~

~ Doua bucati de inima ~

~ Cand incerci sa faci totul bine si nu reusesti,

Cand ai ce iti trebuie dar nu ceea ce iti doresti,

Cand esti atat de obosit incat nu poti dormi

Ramai blocat.

Iar lacrimile apar, strabatand fata,

Atunci cand pierzi ceva ce nu poti inlocui.

Atunci cand iubesti pe cineva, dar realizezi ca e pierdere de timp.

Poate fi mai rau, decat asta altceva?

 Te ridici putin si aluneci iar in jos,

Pentru ca ai iubit atat demult si nu ai putut da drumul,

Ai incercat la infinit, pentru ca daca nu ai fi facut-o,

Nu ai fi stiut daca merita sau nu.

Dar ai incercat si ai realizat,

Ca ai ramas cu inima rupta in doua,

Partea stanga e rupta si atarna,

Si nu e usor sa o privesti

Pentru ca a crezut in dragoste, cu incredere in Dumnezeu.

Partea a dreapta, a inimii rupte

E jos, frustrata si blocata

Crede-ma, nu e deloc usor sa o ridici

Crede in dragoste, o Doamne cat crede.

Pentru ca atunci cand doare,

Nu exista cuvinte,

Si nu exista nimic, care sa poata face ceva.

Nimic nu exista, din care ai putea face.

Nimic, nu as putea face, sa ii alini durerea. ~

~ Daca viata mea ar fi o scrisoare ~

Daca viata mea ar fi o scrisoare

Toate cuvintele din jurul nostru ar aparea atat de mici

Ca si cum nu ar conta deloc.

Pana la urma, toti stiu cat te iubesc

Si chiar te-as iubi si mai mult

Mult mai mult decat te-am iubit inainte.

Uneori ne ranim unul pe altul,

Uneori trebuie sa ne parasim,

Uneori ne intalnim cu altii,

Pentru a realiza cat ne iubim.

Stiu ca poate in felul tau ma iubesti

Si ai putea sa ma iubesti si mai mult

Mult mai mult decat inainte.

Daca viata ta ar fi un copac, ar fi fructele

Ale caror seminte le tot sadesti,

Pentru a crea ceva nou.

De cate ori nu am putut dormi

Pentru ca te-am vazut murind in visul meu,

De cate ori m-ai mintit

Mi-ai dat sperante si eu am crezut in ele.

De cate ori mi-ai intors spatele.

Desi ai promis ca vei fi mereu alaturi de mine.

De atatea ori ai spus va fi bine,

Dar pana acum nimic nu s-a schimbat.

Iar acum stiu ca e prea tarziu,

Ti-ai pierdut sufletul si nu te vei schimba niciodata,

Puterea din mine, nu mai e asa de tare cum era,

Tu ti-ai ales calea, in locul dragostei.

Ai ales viata ta, in locul nostru.

~ Sonet de dragoste ~ William Shakespeare ~

Veni-va vremea cînd cusururi numai

ai să-mi găseşti (dar oare va veni?)

iubirea ţi se va sfîrşi, dar tu m-ai

deprins că judecata-ţi vei rosti.

Acele timpuri cînd străin vei trece

abia vorbindu-mi. Ochiul tău iubit

peste iubirile se va petrece,

abia mişcîndu-şi focul potolit.

Mă trag din calea clipelor acele,

lăuntrica-mi pustietate-o ar,

scot împotrivă-mi numai vorbe grele

şi-nreptăţesc cuvîntul tău amar.

Mi-e dată-a despărţirii sfîşiere,

de vreme ce iubirea n-o pot cere.

Ai inimile toate-ntr-al tău suflet,
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc în el iubiri cu dulce sunet
şi prietenii ce îi ştiam în lut.
O, cîte sfinte lacrime supuse
iubirea prea-curcernică mi-a smuls,
dau vamă pentru-atîtea vieţi răpuse
ce înlăuntrul tău poate au curs!
Eşti cripta-n care dragostea mea zace,
trofee străluctie-n ea văzum;
mi-a smuls din multele-i iubiri şi-n pace,
ce-a fost al altora i-al tău acum.

În tine-i văd pe toţi ce i-am iubit
şi tu, prin ei, întreg m-ai dobîndit…

~ Sonetul 40 ~ William Shakespeare ~

Iubite, ia-mi iubirile, pe toate,

eşti mai bogat de le vei dobîndi?

Iubirea nu mi-o crezi iubire poate,

dar ea a ta este de cînd o ştii.

De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea

şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat

şi totuşi te blestem, de-i iai sclipirea

fără să ţi-o doreşti cu-adevărat!

Iubit tîlhar, tu, hoţul de miresme,

te iert cînd sărăcia mea o furi,

iubirii-i ierţi fărădelegea lesne,

mai greu fărădelegile le-nduri.

O, desfrînat ce schimbi în bine răul

nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul!

~ Nu-mi cere sa uit ~

Nu-mi cere sa uit. Ma doare tacerea

Si luna ce stele in noapte imi sfarma.

Ma-ngana trecutul si murmur de vise

Ce viata trecand peste noi le destrama.

Si dor mi-e de soare si valuri de soapte,

De-ale noptii crenele de vise.

Cad ingeri furati de aripi si zambet de ape

Mi-apasa cu toate privirile-mi ninse.

Si cum pot oare in cer sa-mi asez

Un licar de zambet ce-mi dainuie-n suflet,

Sa nu mi-l ia noaptea, sa nu il mai pierd

Cand zorii ma-ngana cu totii-ntr-un cantec?

Si cum sa fur raze din luna trufasa,

Sa imi pot cladi un ametist de vise,

Si-apoi sa pasesc fara teama prin viata

Ca norii n-au sa-mi mai ude ploapele ninse ?

Si dor mi-e de trairea de ieri, cand fugara,

Aroma iubirii se cuibarea in suflet.

Cad ingeri uitati de tacere si iara

Ma mustra lumina inchisa-ntr-un sipet.

Dar ziua se ridica la ceruri si iata

Mai trece o noapte de dor si suspine.

Cad fluturi din soare si imense coloane

In suflet se-ntalta de dorul de tine.~ Gilda Stoian

~ Manastirea Iubirii ~

    ~ Sunt o Ana. Am trecut prin furtuni, prin ploi si vanturi, ca sa ajung la tine, iar tu m-ai zidit. M-ai prins intre daramaturile sufletului tau si mi-ai acoperit trupul cu ciment, pentru a iti construi tu cea mai frumoasa Manastire. Ti-ai construit fericirea, sacrificandu-ma pe mine. Chiar si asa inima inca imi bate. Chiar si printre zidurile groase, nemiscata, ea inca bate. Bate plina de durere, strigand dupa tine, dar bate nebuna.

          Esti fericit si te bucuri de cat de frumoasa e Manastirea Iubirii, in care te inchini in fiecare zi. Te falesti cu ea si iti spui ca asa Manastire frumoasa nu exista nicaieri, ca in ea e toata iubirea care exista, dar uiti un lucru, ca intre zidurile ei, sunt Eu. Ai cladit-o cu Sufletul meu. Datorita mie e atat de frumoasa, pentru ca in ea e iubirea mea, toata. Ai cladit-o cu mainile tale criminale, cand ai acoperit fiecare lacrima si rugaminte de durere a mea.

     Si atat m-am rugat de tine, sa ma lasi sa respir macar. Sa nu imi zidesti trupul acolo ca ma doare. Dar nimic nu te-a oprit. Aveai nevoie de un suflet pe care sa il sacrifici, unul care era plin de iubire, ca sa poata acoperi veninul din sufletul tau. Numai asa iti puteai spala pacatele tale, prin sacrificiul meu.

         Cand intri in Manastire, undeva dintr-un perete se scurg picaturi sarate. Sunt lacrimile mele, care razbat zidul gros, lacrimile care iti spala pacatele in fiecare zi, asa cum se aud in liniste, bataile unei inimi din ce in ce mai slabe. Cand ele nu se vor mai auzi, cand vor inceta sa mai bata, in fiecare zi sa aduci o floare si sa te inchini pentru ca datorita mie, ti-ai contruit fericirea, datorita mie poti jura pe iubire si poti merge mai departe. ~

~ Odine ~