~ Iubind normal ~

M-am gândit:

te iubesc cât se poate de normal-

La fel cum luna este astrul nopţii

şi nu se întreaba de ce...

La fel cum răsare şi apune soarele

de mii de ani

şi nu se întreaba de ce...

Te iubesc asemeni ierbii în căutarea

dimineţilor cu rouă,

Asemeni călătorului însetat, tânjind

după răcoarea pădurii...

Şi toate acestea fără de ce-ul

inexplicabil-

De aia... te iubesc!

Te iubesc normal,

Nu înfrigurată, nu încercând

să sfâşii pe nimeni.

Dacă te-aş iubi în felul de-al doilea

aş fi bolnavă de dragoste

şi m-ar epuiza nu dragostea

ci febra ei...

Aşa-i că mă cauţi tocmai

pentru normalitate?

Aşa-i că vrei să gândesc

limpede,

ca să mă iubeşti limpede?

Aşa-i că ştiu să te caut

şi ştiu să mă găseşti?

~ Am nevoie de aripi să pot învinge, prefer suflet să câştig, sa cobor până în adâncuri pentru a mă ridica în înalt...si toate astea cu tine ~ Victoria Dicu ~

~ Piatra ~

    ~ Am fost piatra pe care ai aruncat-o cat mai departe de tine, fara sa stii ca in caderea ei se va sparge in mii de bucatele. Mai intai ai spart pe ea tot ce puteai sparge, cu ciocanul de cuvinte si nici macar nu ai incercat sa vezi cat sunt de puternica, sau daca pot duce toate loviturile alea. Ai dat intr-una ca un fierar care isi indreapta fierul, constant lovitura dupa lovitura.

     Cand te-ai plimbat pe marea plaja a vietii, m-ai luat in mana ta si apoi m-ai pus in buzunar. O clipa macar am fost numai eu in buzunarul ala, pana cand ai inceput sa pui inca una si inca una, pana ce m-ai lasat ultima. Mereu am fost ultima piatra din buzunarul tau, asta pentru ca poate am parut cea mai urata piatra dintre toate. Nu am fost rotunjita, pentru ca nu am fost atinsa de mainile oamenilor.

Am fost piatra neslefuita, asa cum am fost lasata de Dumnezeu, asa cum m-a creat el si poate ca uneori am taiat mainile care incercau sa ma atinga, insa nu am ranit niciodata, pentru ca taietura pe care am facut-o nu a curs sange.

      Mana ta a cules atatea pietre, le-a mangaiat si le-a pus la vedere, pentru ca aratau frumos. Una a ramas mereu acolo unde ai pus-o, la loc intunecat si s-a hranit doar cu putinele vorbe pe care le auzea in zare si nu a cerut nimic. A stat acolo in asteptarea mainii care urma sa o curete de coaja timpului. Intr-un final te-ai gandit ca nu am ce sa mai caut in buzunarul tau si ca atarna prea greu. Asa ca ai scos-o si ai aruncat-o departe in zare. Am cazut, insa bucatelele care s-au rupt din mine au scos partea urata si a ramas exact ceea ce a fost mereu acolo in mijlocul ei, diamantul. Cel care straluceste si va straluci mereu pentru tine, chiar daca tu nu vei vedea niciodata sclipirea aia, pentru ca vei fi mereu preocupat sa vezi pietricelele din jurul tau. ~

~ Despartire de destin ~

          ~ Sa iti alegi destinul si sa il faci asa cum ti-l doresti. Dumnezeu ne-a dat sansa sa alegem calea pe care vrem sa urmam. Ne-a dat niste cuvinte cu care sa construim propozitii, in cartea vietii noastre. Fiecare cuvant e numele unei persoane care va veni de-a lungul vietii noastre si de noi depinde de cate capitole va fi scris alaturi de numele nostru.
        Tu, esti numele destinului meu si vei fi scris in fiecare pagina a cartii mele. Nimic nu ma poate desparti de destinul meu, pentru ca as fi incompleta fara tine. ~

~ Cand ne-am urat si ne-am iubit plangand ~

Rememorarea de-ntamplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti

Pană-ţi culeg tot frigul de pe buze,

Cerandu-ţi mai apoi din suflet scuze,

Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte

Şi mai supusă altuia nicicînd,

Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Cand ne-am urat şi ne-am iubit plangand,

Fără s-avem nevoie de cuvinte,

La cată moarte adunam în gand.

 Cum să trăieşti frumos fără iubire,

Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,

Cum să cuprinzi neliniştea din zori

Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,

Cum să te bucuri de întreaga fire

Şi viaţa ta să-şi afle împlinire

Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple -

Cu simplitatea unei adieri -

Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri

Gheţarii urii se ivesc la tâmple,

Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

~ George Tarnea ~

~ Insectarul cu fluturi ~

     Eu te iubeam. Dar tu? Tu ma iubeai atunci, cand imi spuneai cuvinte frumoase. M-ai iubit vreodata ? Sau tot ce a fost spus nu a fost altceva decat un morman de cuvinte alcatuite din aripi de fluturi uscate. Cine i-a invatat pe fluturi sa zboare? Si cine i-a ucis? Soarele ? Timpul? Sau oamenii ? Ei singuri au incercat sa se ridice de pe pamant. Au invatat sa zboare. Si oamenii i-au ucis. I-au atins cu mainile lor criminale si le-a luat praful magic de pe aripi. Le-au smuls aripa cu aripa cu un zambet de ucigas pe fata.

     "O sa fie bine". Asta e fraza pe care de fiecare data calaul o rosteste unui fluture. Vei muri si te vei duce in Raiul fluturilor. Acolo nu te va mai atinge nimeni si nimic. Vei zbura catre nori si catre cerul albastru si senin. Pamantul nu e un loc pentru fluturi si nici pentru ingeri. Ei nu au ce sa caute pe pamant. Oamenii ii ucid. Au mainile patate de sange de fluturi si ingeri. De sange nevinovat.

      Am lacrimi in gat. Nu vreau sa mai fiu om. Nu pot sa fiu in lumea lor. Am lumea mea. Nu pot sta in lumea asta plina de ura, de dezamagire, de minciuna, de ignoranta. Nu pot sa trec mai departe si sa nu vad aripi rupte in jurul meu. Nu pot sa calc pe ele. Sunt si ale mele acolo. Le-am pierdut. Unde imi sunt aripile. Le caut si nu le gasesc. Sunt la tine, calaul meu. Mi-ai rupt aripile cu cuvinte si promisiuni desarte. Si a fost atat de usor. 

     Cum sa mai zbor fara ele ? Nu intelegi? Cum poti sa crezi ca vor creste altele la loc? Ceea ce smulgi nu mai creste. Vreau sa ies si nu pot. In fata mea e geam de sticla si incerc sa incerc sa il sparg. Nu pot ca nu mai am putere. Oamenii ma privesc si trec mai departe, sunt doar trecatori. Sunt in sertarul cu fluturi morti, fluturii stransi de tine si pusi in insectar. Sunt un alt fluture fara aripi, infipt cu acul in inima sa nu ma mai pot misca niciodata. In Raiul fluturilor care e insectarul TAU.

~ Te iubeam ~

Te iubeam cu inima de roua

Te iubeam cu dor de luna noua 

Insa tu m-ai lasat tacerii

Si-ai plecat in ceasul serii.

Tremura o lacrima sub pleoape

Suspinau nelinistite ape

Eu speram,pasii tai

Sa-i aud tot mai aproape 

Te iubeam,si credeam in tine

Iar acum te intorci la mine

Sa uitam,tot ce-a fost ieri

Sa cladim impreuna noi primaveri 

Te iubeam ca pe-o zi cu soare 

Te iubeam,visul meu cel mare

Te iubeam si te-asteptam

Noaptea mea s-a sfarsit iti urez bun-venit.

Te-ai intors din drumul tau de ceata

Te-ai schimbat,ai umbre-adanci pe fata

Ai gresit,dar iti ceri iertare

Si tristetea mea te doare.

Nu stiai de lacrimile mele

Eu visam,in clipele mai grele

Că noi doi ne plimbam

Prin padurile de stele

Te iubeam si credeam in tine

Iar acum te intorci la mine

Sa uitam,tot ce-a fost ieri

Sa cladim impreuna noi primaveri

Te iubeam ca pe-o zi cu soare

Te iubeam,visul meu cel mare

Te iubeam si te-asteptam

Noaptea mea s-a sfarsit iti urez bun-venit

Impreuna suntem,daca-i sti cat doream

Glasul tau…. 

Ochii taï….

I-asteptam…

~ Pianul ~

    ~ Stau si privesc cum stropii de ploaie se lovesc de geam si se preling usor ca niste dureri mute. Inchid ochii si sunete moarte ma inteapa in creier. Privesc pianul, la care in trecut cantam iubirea. A imbatranit. Clapele s-au contorsionat odata cu fiecare lacrima a mea care a cazut. Le-a absorbit pe toate pana cand si-au modificat forma. Nu mai sunt ele asa cum nici eu nu mai sunt eu. Ne-am schimbat.

     Ma indrept usor catre el si cu varful degetelor ii ating culoare alba si apoi cea neagra. Acolo zabovesc. Cate culori are sufletul ? El nu e curcubeu, a alb sau negru, exact ca si clapele pianului meu. Cu totii suntem niste clape de pian si ne cantam sentimentele.

         Ma asez usor pe scaun si incerc sa cant. Am uitat partitura si am inchis-o. Nu vreau sa o deschid. Am jurat ca atunci cand o sa o inchid va fi odata pentru totdeauna. Incerc sa imi readuc aminte cateva note muzicale. Usor apas clapele si inchid ochii. Sunetul lor imi mangaie inima, doar ca nu mai e la fel. Nu se mai simte cum il simteam in trecut. Acum se simte durerea, dorul din el, pe cand alta data intra in inima si imi cantam iubirea. Pe cand acum imi cant dezamagirea. Sunt doar eu si pianul meu, pianul vechi din camera vietii mele. ~

                                   ~ Odine ~