~ Cat valoreaza sufletul? ~

   ~ Adormim cu mintile departe si ne trezim de multe ori pentru ca piticii dementi isi dau luptele in capul nostru in timpul visului. E o batalie pe viata si pe moarte si cel care ramane plin de sange e mintea noastra. Se termina cosmarul din somn, dar incepe cel din realitate si nu mai stim cum sa traim in starea de veghe.

     Stam cand in genunchi cand in picioare si ne intrebam cum ar trebui sa ne pastram echilibrul. Suntem ca niste copii, care acum incep sa faca primii pasi, cand credem ca de data asta nu vom mai pica, cum cadem din nou.

        Ne vindem si vindem sufletele celor pe care spunem ca ii iubim, pe cativa banuti. Ne transformam in Iuda si asteptam ca celalalt sa fie precum Iisus, sa ne sarute pe obraz, iertandu-ne. Suntem oameni nu sfinti si inca nu am invatat lectia iertarii supreme, asta pentru ca inca nu ne-am desprins de conditia de om, de simplu muritor.

       Oare cat valoareaza sufletul unui om? Nu are valoare si daca ar avea, nimeni nu are dreptul sa vanda ceva ceea ce nu ii apartine. Sufletele sunt partile sfinte ale oamenilor, pentru care nu a fost lasata moneda spre a vinde sau cumpara,  ci trebuiesc respectate asemeni unui lacas de cult in fata caruia te inchini si pleci impacat mai departe. Asa cum nu poti cumpara o noapte instelata, sau un rasarit de soare, nici un suflet nu poti vinde, pentru ca el reprezinta viata, o pictura vie in miscare.

      Sufletul e flacara care ramane aprinsa si trece prin toate furtunile, oricat de puternice ar fi. El este cel care arde pana cand ultimul strop de apa al vietii, il va face sa se stinga pentru totdeauna. Pana atunci, el trebuie pastrat cu sfintenie si curatenie, pentru ca el reprezinta cheia portii catre Paradis. El este singura cetate ce nu poate fi cucerita cu bani ci cu dragoste. ~

                                ~ Odine ~

~ Sa ne iubim in mare ~

~ Marea fost cea care ne-a unit

Si departarea a facut sa doara,

Valurile pe amandoi ne-a iubit,

Acolo pentru prima oara.

Ia-ma de mana si sa ne iubim in valuri,

Sa simtim adorarea marii,

Sa ne umplem amandoi de haruri,

Sa ne imbratiseze ingerii.

Sa ne contopim cu zarea,

Unde-i luna aparuta,

Unde ajunge numai marea

Si cu cerul se saruta.

Stelele sa ne fie martori,

La nunta iubirii dintre noi,

Sa fie micii nostri ctitori,

A ce suntem amandoi.

Dragul meu sa ne iubim in mare

Fiindca vara e aproape,

Sa ne desfatam in soare,

Si sa ne alintam in ape.

Si intr-o lume uracioasa,

Plina de nefericire,

Sa o facem mai frumoasa,

Intr-o mare de iubire. ~

~ Odine ~

~ Copacul vietii ~

   ~ Viata mea e ca un copacel pe care l-am crescut mereu departe de tot ceea ce a fost poluat cu rautate, minciuna si toate relele care au iesit din cutia Pandorei. Mi l-am ferit si l-am udat cu dragoste si bunatate. Pana in clipa in care el a crescut mai mare decat borcanul de sticla si atunci a inceput sa fie poluat cu tot ceea ce e rau in jur.

      Uneori imi e atat de greu sa il tin in viata oricata grija as avea, pentru ca ceea ce eu reusesc sa ingrijesc, cei din afara arunca toate gandurile toxice si il usuca din ce in ce mai mult pe interior. Departe s-ar usca de dor, aproape ar muri de rautatea celor din jur. Si atunci cum sa fac cu el?

     Ti-am pus copacul meu in maini si nu ai stiut ce sa faci cu el. L-ai pus in coltul intunecat al camerei si l-ai lasat acolo, fara apa, lumina dar in primul rand fara dragoste. A asteptat acolo cuminte sa apari. Si ai aparut, te-ai invartit in jurul lui, l-ai privit inflorit si ai plecat mai departe, fara sa ii arunci macar un strop de apa in fuga vietii tale.

     De atunci l-am luat inapoi si incerc incet incet sa il fac sa traiasca. Mi-l ingrijesc sa poata intr-o zi sa mai infloreasca inca o data. Dar tu nu ii vei mai vedea niciodata florile si nici cum va creste. Intotdeauna nu am facut decat sa am grija de copacii uscati de lipsa de iubire, sa ii ingrijesc si sa le redau seva vietii, sa creasca si sa infloreasca. M-am hranit din florile lor, pentru ca m-am hranit cu iubire.

     Cu totii ne crestem copacul vietii si il ingrijim pentru ca intr-o zi sa il facem cadou unei persoane, care poate va aprecia sau il va lasa uitat intr-o camera unde vor mai fi si alti copaci sau doar alungat acolo.

     Sa nu uitam niciodata sa ingrijim copacii vietii cu dragoste si sa ii purtam catre lumina si apa, sa ii lasam sa infloreasca pentru ca atunci viata noastra va inflori alaturi de florile altor copaci de langa noi. O viata fara copaci infloriti nu e decat un desert fara un fir de apa. ~

                                    ~ Odine ~

~ Perla sufletului meu ~

     ~ Exista o linie foarte fina intre a iubi si a zdrobi. Ascult sunetele muzicii si fiecare melodie ma face sa plang pentru ca fiecare cantec imi aduce aminte de tine. Dragostea e ca si cum ai canta la pian, la inceput canti pe note, dar apoi uiti de partitura si canti din inima.

      Cateodata m-am gandit daca viata merita traita, dar apoi imi aduc aminte de zambetul iubirii si stiu ca merita. Se spune ca daca iubesti cu adevarat lasi liber persoana aia si daca se intoarce la tine a fost a ta, dar daca nu, nu a fost sa fie.

     M-am inchis in fildesul scoicii mele, sa imi protejez ceea ce am mai de pret, sufletul. El e perla pretioasa a carei valoare e inestimabila. Nu mai vreau sa atarne la gatul unei persoane, care se va plictisi la un moment dat si va dori sa o schimbe cu o alta bijuterie.

     Imi voi arata frumusetea perlei prin cuvinte, o voi lasa sa emane iubire, ca un soare ce imprastie caldura, voi incalzi sufletele care au racit din cauza vantului  dezamagirii, insa nu va mai parasi niciodata locul sigur in care s-a nascut si a devenit cea mai de pret comoara, perla sufletului meu, iubirea.

    Inima mea e o scoica ce ascunde cea mai importanta bijuterie a sufletului, perla inimii mele. S-a nascut din iubire, traieste numai in iubire si va darui numai iubire. Nici o mana nu va putea culege iubirea de acolo, sa sadeasca ura, nici o mana nu o va putea zdrobi vreodata, tocmai pentru ca iubirea nu moare, nu poate fi distrusa de nici o mana a rautatii. Intotdeauna iubirea se rataceste, insa nu se pierde niciodata, daca este cu adevarat iubire.

                                    ~ Odine ~

~ Sărută-mă şi pleacă ~

~ Sărută-mă şi pleacă, în calea vieţii tale

Iar mie redă-mi viaţa să pot să trăiesc,

Eliberează-mă, de jocurile mentale,

Să pot încet, să mă reconstruiesc.

Şi în drumul tău spre uşă

Să-ţi iei bagajul greu,

Căci nu sunt o păpusă,

Ci sunt un om şi eu.

Nu îmi poţi cere, mereu să mă sacrific,

Pentru că ţie-ţi fac plăcere vieţile duble

Şi nici de vreau să plec, să mă justific,

Căci nu-s trofeul tău, la un joc de table.

Sărută-mă şi pleacă, pe acel drum pe care,

Îl vei alege singur cu ceea ce îţi doreşti

Din toată fiinţa ta, dăi ei acea iubire,

Pe care mie, îmi spuneai c-o să mi-o dăruieşti.

Iar eu voi lua cu mine iubirea ce ţi-o port,

Şi voi spera ca într-o zi să-mi treacă,

Dar până-n ziua aia, tot o să suport

Însă acum, te rog iubite, sărută-mă şi pleacă. ~

~ Odine ~

~ Coma iubirii ~

~ Cand m-am nascut aveam mainile in rugaciune,

Stranse la piept sa nu ajunga prea multi la inima.

In timp ce am crescut mainile s-au desprins

Si au inceput sa imbratiseze.

Si mainile s-au lungit si mai mult

De parca erau menite sa imbratiseze sufletele din jurul meu. 
Pana te-am intalnit pe tine.

Atunci nu au mai stiut a imbratisa.

Au ramas stranse dupa trupul tau.

Dimineata in care ai plecat,

Bratele au ramas imbratisand aerul,

Cu ochii inchisi in speranta ca daca ii voi tine asa

Cand ii voi deschide, ma voi trezi din cosmar si vei fi acolo. 
Insa m-a trezit lumina si am deschis ochii

Si nu te-am mai gasit acolo. Atunci am cazut.

Am ramas in coma iubirii pana in clipa in care,

Am simtit ca baloanele pline de heliu au inceput sa imi ridice sufletul

Am simtit mainile fara chip cum ma tin deasupra pamantului

Facandu-ma sa ajung inapoi in pozitia nou nascutului,

La inocenta de care uitasem,

Cu mainile in rugaciune tinandu-mi inima aproape de suflet.

Atunci mi-am deschis bratele spre cel ce m-a avut in grija mereu

Cel ce mi-a aratat ca sufletul meu e un fulg

Si ca se poate ridica oricat de grei ar fi bolovanii,

Care ma trag in jos spre pamant.

M-am trezit din coma iubirii

Si am renascut ca pasarea Phoenix.

Am inteles ca intotdeauna mizeria aduce haos,

Haosul aduce dupa el durere,

Durerea cere rauri de lacrimi,

Lacrimile spala si lasa curatenie

Iar curatenia usureaza sufletul.

Nici o piatra pamanteasca,

Nici o durere lumeasca,

Nu poate sa traga sufletul in pamant,

Cat timp mainile sunt in rugaciune indreptate spre cer. ~

~ Odine ~

~ Mă iert ~

~ De azi mă iert pentru păcate

Ce le-am făcut de dragul tău,

Şi-aştept ca viaţa după moarte,

Să mă cruţe de dorul cel greu.

De azi te iert şi pe tine,

De multele minciuni rostite,

Şi ma rog să îţi fie bine

Să uiţi de lumile deşarte.

Şi iert si locurile unde ai trecut

Şi aşternuturile care,

Departe de mine te-au ţinut

Căci toate sunt trecătoare.

Îmi iert sufletul sărman ce-odată

Păcătuia iubindu-te în modul nebunesc,

Acum deschid o altă poartă

Şi vreau fiinta să mi-o spovedesc.

Spre zâmbete si heruvimi,

Spre sfinţi cu aure de lumină,

Spre ceruri albastre şi lumi,

Către lumea cea divină.

Şi las iubirea pământeasca,

Pe harta unde e mult dor,

Aleg iubirea Dumnezeiască,

Cu sufletul înălţîndu-se in zbor.

Şi aripile imi voi desface,

Să mă duc călătorind,

Cu păsările cerului dibace,

Cu întreaga fiinţă zâmbind. ~

~ Odine ~