~ Pictează-mă ~

~ Pictează-mă ca pe acea femeie,

Ce-ar coborâ în Iad ca să te scoată,

Ce-ar îndura mii de războaie,

Fără să ştie de teamă, sau dacă o să poată.

Pictează-mi mâinile ce te-au atins,

Şi te-au mângâiat cu atâta drag

Cele ce în braţe te-au cuprins,

Şi care te aşteaptă încă-n prag.

Pictează-mi zâmbetul care apare,

Atunci când la tine mă gândesc,

Când tu îmi eşti precum un soare,

Şi de dorul tău, eu mă topesc.

Pictează-mi ochii plini de lacrimi,

Ce te privesc atunci când pleci,

Când ieşi grăbit pe uşa lumii,

Iar ei rămân, atât de seci.

Pictează-mi urechile ce vor să audă,

Doar vocea ta  ce le mângâie,

Cea care face trupul să-mi asudă

Iar inima să-mi pâlpâie.

Pictează-mi fruntea sărutată

De ale tale buze calde,

Şi părul de pe umeri ce tresaltă,

Şi curge roşu în cascade.

Pictează-mi privirea blândă,

Aşa cum sunt, plină de vicii,

Căci eu sunt a ta Giocondă

Iar tu eşti, al meu DaVinci. ~

~ Odine ~

~ Mă vei iubi oare? ~

~ Miroase sufletul din mine,

A flori pierdute în asfinţit,

Culese doar printre suspine,

Din clipa în care m-am rănit.

Iar vântul părul mi-l răsfiră,

Privind în zare spre apus,

Şi sufletul mi se deşiră

De la cuţitul ce m-a străpuns.

L-ai aruncat la nimereală,

În ţintele din jurul tău,

Fără să ţii socoteală,

Că-l vei străpunge, chiar pe-al meu.

Şi ai jurat că n-ai să poţi vreodată,

Să mai răneşti inima care,

Ce vrei alături de a ta să bată,

Şi să-ţi aducă vindecare.

Chiar şi rănită de cuţit în spate

O spun mereu ca pe-o cântare,

Te voi iubi o eternitate,

Dar tu mă vei iubi oare?

Iar dragostea se-mparte toată,

La cel ce mi-a lovit destinul,

Şi chiar de sunt de mulţi dorită,

Eu am ales să fi TU, acel, UNUL. ~

~ Odine ~

~ Vrăjitorul ~

~ Mă rog seara la luna plină

Să îmi aducă în suflet lumină,

Vrăjile să le topească,

Inima s-o liniştească.

Tu, Vrăjitorule ateu

Mi-ai luat inima ca pe trofeu,

Şi-ai hrănit-o cu cuvinte,

Şi cu false jurăminte.

Ochii îmi sunt umezi mereu

Şi mă topesc de dorul greu,

De dorul unui vrăjitor,

Cu multe roluri de actor.

Ai amestecat la poţiuni,

Făcute din promisiuni,

Şi din dorinţe ameţite,

Din pasiuni dezlănţuite.

Toate au fost amestecate

Dar fără pic de sentimente,

Ţie, vrajitorule actor,

Nu ţi-a păsat că o să mor.

În palmă m-ai ţinut ascunsă,

Iar inima de ace pătrunsă,

Şopteai în urechi descântece,

Să mişti fluturii în pântece.

Degeaba mereu m-ai dorit,

Căci niciodată nu m-ai iubit,

Desfă-mă tu de vraja ta

Să pot trăi, să pot uita.

Te rog deschide larg podul palmei

Să mă desfaci de vraja dragostei,

Dar să-mi dai drumul uşor

Să nu mă doară şi să nu mor. ~

~ Odine ~

~ Viata plina de culori ~

     ~ Am fata colorata de la aromele curcubeului. M-am agatat de el si m-am ratacit prin culorile lui. Am gustat din el de parca eram intr-o fabrica de bezele si fiecare culoare avea o aroma. Am vrut sa il savurez pe de-antregul, incat mi-am umplut intregul corp.

      Am atata zahar in sange, inca o sa dau in diabet. Parca am fost spoita peste tot de un pictor orb ce a dat cu o pensula la intamplare. A vrut sa faca din mine o Gioconda, dar nu a reusit decat sa realizeze un amalgam de culori.

      Am dansat pe culorile notelor muzicale, pe tonurile lor cele care te trimit in alta dimensiune si am simtit fiecare sunet altfel, plutind deasupra de tot ce inseamna alb si negru, sau gri. Viata colorata e cea care o simti tu in fiecare sunet care il auzi si cum il transformi tu, intr-o alta melodie, iar ea trebuie sa-ti mangaie sufletul nu sa iti fie o palma.

      Va trebui sa ma spal pana in creier si sa scot fiecare gust al fiecarei culori, sa le asez in compartimente si sa le dau inapoi curcubeului. Ii apartin. Din el se hraneste natura. Cupidon isi va cauta culoarea si daca nu o va gasi, va strica toate iubirile. Eu o stiu cel mai bine.

     Viata e plina de culori, insa niciodata nu trebuie sa te arunci in ele. E necesar sa le iei pe fiecare in parte, altfel iti pui singur streangul in jocul “spanzuratoarea”. Viata e in fiecare zi o alta culoare, o alta simtire, un alt gust. Sa amesteci doua culori va da o nuanta noua, ca o iubire noua, insa deja cand a intervenit a treia si a patra s-a stricat totul.

       Amestecandu-le, nu vei face decat sa nu mai ai nici un gust aparte, ci un dulce-iute-acru-amarui, o nebunie din care papilele tale gustative vor iesi lezate si odata cu ele si creierul. ~

                              ~ Odine ~ 

~ Iubirea mea supremă ~

~ Se scutură copacii-n floare,

Şi-şi lasă în jur culoare,

Cu petale de iubire,

Ce trăiesc în nemurire.

Se scutură copacii-n floare,

Şi aşteaptă cu ardoare,

Ca din florile perfecte,

Să se transforme în fructe.

Se scutură copacii-n floare,

Sufletul mai rău mă doare,

Eu sunt departe, tu eşti departe,

Şi-atâta lume ne desparte.

Se scutură copacii-n floare,

Pe cer cad stele căzătoare,

Iar eu privesc şi îmi doresc,

Lângă tine să mă trezesc.

Se scutură copacii-n floare

Iar inima mea încet moare,

Căci mai e puţin şi vine,

Un an de când am fost la tine.

Se scutură copacii-n floare

Venim să ne pregătim de plecare,

Intrăm pe uşa vieţii prin durere,

Ieşim din ea printr-o tăcere.

Dar nu murim, căci ne vom naşte,

În alţi copaci ce vor cunoaşte,

Primăveri cu înflorire,

Ce vor trăi în nemurire. 

Şi-acolo vom trăi-n iubire

Adânc înfipţi în fericire,

E singura ce e eternă,

Doar ea, iubirea  mea supremă.~

~ Odine ~ 

~ Până la moarte ~

~ De-ai vrea să fi din viaţa mea o parte

Eu te-aş urma până la moarte,

Ţi-aş dărui în fiecare dimineaţă,

Răsăritul soarelui din viaţă.

Te-aş urma cu inima în Rai,

Să-ţi mângâi părul tău bălai,

Oriunde aş veni cu tine chiar şi-n Iad,

Doar să-ţi sărut ochii tăi de jad.

De-ai povesti tot ce te doare

Aş coborâ din curcubeu culoare,

Să-ţi umplu golul ce îl ai în suflet,

Iar faţa ta să fie toată numai zâmbet.

Ţi-aş strânge mâinile împreunate,

Le-aş săruta în fiecare noapte,

Şi-aş mulţumi lui Dumnezeu,

Că te-a ales să fi-n sufletul meu.

Dar tu nu şti şi nici nu-ţi pasă,

Căci ai ales plecând spre altă şansă,

De mine să te duci tot mai departe,

Când eu pe tine te-aş urma până la moarte. ~

~ Odine ~ 

~ Croitorul ~

            ~ Ai o bucata de panza numita viata, pe care incepi de copil sa ti-o brodezi cu floricele sau figuri indescifrabile, incercand sa faci din ea broderia cea mai frumoasa pe care o vei imbraca pana la moarte, pentru ca ea va fi scrisa pe pielea ta. La un moment dat ai de ales sa urmezi doua cai: in a o darui cuiva sa o croiasca, el devenind croitorul care va taia panza aia sa ti-o potriveasca pe trup, sau sa devii croitorul tau si al celuilalt.

       E trist atunci cand cel ce se crede croitor incepe sa taie din panzele altora, fara ca el sa aibe habar cum sa tina foarfeca in mana si taie anapoda, facand buzunare, ce vor deveni cicatrici pe pielea celui care si-a pus cu incredere trupul in mana.

      Oricat ar incerca celalalt sa mai acopere sau sa peticeasca propria viata nu va arata decat o carpeala de proasta calitate si totul din vina unui croitor, care a folosit centimetrul si foarfeca gresit pe trupul sau dar dupa propriile-i nevoi.

      Venim pe lume nu doar sa ne bucuram ca niste bezmeteci de tot ceea ce e in jur, ci sa ne si asumam ceea ce e langa noi si sa ii purtam de grija. Daca nu suntem siguri ca putem fi capabili sa croim panza cuiva, atunci sa nu punem mana pe foarfeca sa ii taiem din viata, doar pentru ca vrem sa vedem cum ar arata un desen facut in imaginatie, fara a masura de sute de ori si a taia o data.

      Nu poti sa fi croitorul mai multor vieti si sa tai pe jumatate, iar apoi cand ai vazut ca ai gresit masuratoarea, sa pleci in cautarea altei panze, pentru ca nu ai mai fi un croitor ci un manuitor de foarfeca. Iar oamenii nu sunt manechine in vitrina, ei traiesc, au suflet si sufera atunci cand panza vietii lor nu devine altceva decat o carpa in mana croitorului, care dupa ce a fost decupata gresit, ajunge aruncata undeva si folosita drept o zdreanta cu care stergi mizeria.

     Croitorule, foloseste omul ca pe cea mai de pret panza cu care iti vei acoperi inima si viata, masoar-o si croieste-o ca pe panza fara de care nu ai mai putea sa dormi, nu ai mai putea sa te mai simti intreg, pentru ca fara ea ai fi un trup gol si descoperit in fata furtunii. Masoara trupul ala de o mie de ori si taie o data, pentru ca altfel va ajunge doar o textila de care iti vei sterge mana de praf si apoi aruncata.

      Asta te va face cu adevarat un croitor care a modelat o viata, pentru ca ea va fi oglinda ta in fata celor care o vor privi, va fi modelul admirat si care va purta semnatura ta si asa toti vor spune “ cu adevarat, acesta este un mare croitor”. ~

                           ~ Odine ~