~ Sunt un cântec ~

~ Eu m-am născut din cartea de iubire,

Smulgându-mă din pagini albe,

Şi am plecat în zbor spre înălţare,

Iar la gât port litere în salbe.

Cu ele să compun nuanţe,

De sunete alcătuite,

În melodii pline de speranţe,

Pentru urechi îndrăgostite.

Eu sunt o muzică de dragoste,

Cu versuri din nemuritoarele poveşti,

Unde iubirea-i mai presus şi este,

Decât păcatele lumeşti.

Şi am plecat desculţă-n a ta cale,

Să-ţi cânt iubirea ce o port,

Cu trupu-mi tatuat de note muzicale,

Am să îndur atât cât o să suport.

Îmi cântă trupul după tine,

În sunete înlănţuite,

Pe portativul cu destine,

Muzici, doar de tine cunoscute.

Căci sunt desprinsă dintr-o carte,

Şi lângă păsări îmi e locul,

Şi până dincolo de moarte,

Îmi voi purta pe buze cântul. ~

~ Odine ~

~ Am inteles ~

~ Vrei sa stii cat de mult iubesti o persoana?

Incearca sa o pierzi.

Vrei sa sti ivaloarea unui prieten?

Incearca sa stai singur.

Vrei sa vezi cat de important e un copil?

Afla ca nu il vei avea niciodata.

Vrei sa intelegi ce inseamna maretia unui zambet?

Stai numai langa oameni tristi.

Vrei sa vezi cum e sa suferi din dragoste?

Incearca sa te apropii de moarte.

Vrei sa crezi in miracole?

Apropie-te de Dumnezeu.

Vrei sa gusti cea mai buna mancare?

Flamanzeste cateva zile.

Vrei sa afli valoarea banilor?

Incearca sa cumperi sanatatea sau viata.

• Am inteles ca ceea ce dureaza fie si o secunda, se traieste cu intensitate, poate fi eternul.

Am inteles ca daca saruti o persoana pentru a uita o alta, este un nonsens,

Pentru ca nu numai ca nu o vei uita, dar o vei iubi mai mult.

Am inteles ca cele mai frumoase dovezi de dragoste sunt cele simple,

Am inteles ca in viata nu comunul ne atrage,

Am inteles ca pentru tine poate fi o persoana cea mai importanta, dar tu pentru ea sa nu insemni nimic,

Am inteles ca intr-o zi ne poate fi dor de un prieten, dar ca uneori e deja prea tarziu…

Oricum…

Am inteles ca poti trai si un secol, daca nu exista un moment in care sa te opresti si sa spui, ca e suficient putin, pentru a iti realiza visele si pentru a spune tot ceea ce ai de spus.

Am inteles ca nu exista nici o bariera pentru a nu fi sincer,

Am inteles ca viata iti va da momente grele tocmai pentru a te

invata sa o infrunti,

Am inteles ca vrea ca tu sa stii ce ai de facut intr-o singura secunda, atunci cand nu vei avea prea mult timp de ales si tot ceea ce va trebui sa faci, va fi sa pleci pe un drum inainte zambind, chiar daca in spatele tau a ramas o furtuna,

Am inteles ca miracole exista si intr-un bob de grau daca il vei lasa sa incolteasca,

Si ca totul depinde numai de tine cum vei vedea viata,

Ca nimeni nu va privi privi in locul tau si prin ochii tai. ~

~ Odine ~

~ Fiica Ploilor ~

~ Ascult tăcerea cum vorbeşte,

În limbi cunoscute celor ce ştiu,

Cât doare-o inimă când iubeşte,

Care urlă în pustiu.

În zgomotul de ploi de vară,

Strigă cerul în tunete,

Să certe oamenii iară,

Că au uitat de dragoste.

 

Iar stropii ploilor ce cad.

Lovesc pământul cu viteză,

De parcă-s îngeri ce decad,

Din Rai exact ca în geneză.

Şi-n căderea lor din ceruri,

Se sparg în mii şi mii de păsări,

Umplând zarea de zboruri,

De pescăruşi  planând pe mări.

Şi îmi cântă într-un tril,

Să mă cheme-n zborul lor,

Într-un dans de stropi docil.

Căci sunt fiica ploilor.

Am să bat în al tău geam,

În ropotul stropilor,

Să văd chipul ce odată-l adoram,

Şi să-ţi spun că mi-a fost dor.

Şi-am să vin la iarnă iar,

Transformat în fulg de nea,

Şi am să te sărut cu dor,

Topindu-mă pe faţa ta. ~

~ Odine ~

~ Două braţe ~

~ Am numai două braţe

Care urlă după tine,

Şi sunt cele două braţe,

Ce mă ţin doar în suspine.

Dacă aş avea mai multe,

Mi-ar săpa ele mormântul,

Ar scrie pe cruci cuvinte,

Că m-a înghiţit pământul.

Două braţe ce au murit,

În acea clipă în care,

De gâtul tău le-ai despărţit,

Să te pregăteşti de plecare.

Două braţe ce nu ai dorit,

Pe tine să te ţină la piept,

Te-ai îndepărtat grăbit,

Şi m-ai lăsat pe veci s-aştept.

 

În alte două braţe dormi,

Alte braţe noaptea te-nvelesc,

Altele te duc pe culmi,

Alte două braţe, te iubesc.

Am numai două braţe,

Ce se roagă pentru tine,

Împreună caută să se agaţe,

De o sfântă rugăciune. ~

~ Odine ~

~ Atinge-mă ~

~ Atinge-mi sufletul cu tine,

Doar atunci dorul se va risipi,

Pământul se va roti cu mine,

Iar universul cu noi se va contopi.

Iar fluturii din mine se vor naşte,

Vor înflori ca florile în primăvară,

Prin vene drumul vor cunoaşte,

Să vină către tine, în afară.

Să te înconjoare cu iubire,

Să-ţi gâdile trupul şi a ta piele,

Să te ridice în univers spre izbăvire,

Să-ţi coloreze viaţa, cu acuarele.

Atinge-mi gândurile ce mă ţin în viaţă,

Şoptindu-mi tandru la ureche,

Cu vocea ta ce mă răsfaţă,

Simţindu-te a mea pereche.

Când fiinţa-mi se va simţi atinsă,

De tot ce-nseamnă a ta prezenţă,

Lumina din mine se va fi aprinsă,

Emanând ca un licurici fluorescenţă.

Şi luminându-ne îmbrăţişaţi în ceruri,

O să fim acolo doi luceferi,

Devenind ai îndrăgostiţilor reperuri,

Le vom presăra drumul cu nuferi.

Atinge-mă iubire doar cu tine,

Şi pe veci îţi voi jura credinţă,

Voi fi doar zâna ta, Odine,

Şi alături îţi voi fi la suferinţă. ~

~ Odine ~

~ Am fost odată fluture ~

~ Fluturii se nasc în zori,

Printre razele de soare,

Şi se bucură de flori,

Şi de lumea călătoare.

Deşi viaţa lor e scurtă,

Şi cu zboruri în eter,

Se înalţă şi se avântă,

Spre iubire şi spre cer.

Aşa am fost şi eu odată,

Un mic fluture în zbor,

Şi am crezut că zarea toată,

Îmi va face zborul mai uşor.

Şi am zburat cu îndarjire,

Spre o mare de iubire,

Am crezut în fericire,

Mai presus de nemurire.

Am fost prinsă într-o plasă,

Ţesută cu vorbe de dragoste,

Am crezut că-mi va fi casă,

Cu un prinţ rupt din poveste.

Însă prinţul nu a fost,

Decât un colecţionar,

Iar povestea-avea un rost,

Să prindă fluturi în insectar.

Acum sunt o omidă şi aştept ca vântul,

Aripile să le scuture,

Să-mi aducă aminte sufletul,

Că am fost odată un fluture. ~

~ Odine ~

~ Iluzia poetului ~

~ Iluzia unui poet

Este să se joace cu versurile dulci,

Într-o inimă amară,

Sau cine mai stie, între vise

Să se trezească îndrăgostit.

Poate e o iluzie,

Şi încearcă să înlocuiască fleacurile,

Cu dragoste şi sentimente,

În lumea asta nebună în care,

Nimeni nu mai are timp pentru aşa ceva.

Iluzia unui poet care,

Nu renunţă aşa uşor,

Încercând într-o lume murdară,

Să facă un strop de curăţenie.

Poetul care vede in cuvinte,

Boabe de nisip ale timpului,

Şi că are o singură viaţă,

De la naştere până la moarte,

Să descrie fericirea dar şi durerea,

Acea durere care durează câteva ore,

Sau zile, sau ani, sau toată viaţa,

Acel timp în care secundele par ani.

Iluzia poetului de a descrie,

O iubire care se pierde,

În eternitate pentru o îmbrăţişare,

Să descrie mângâierile care au murit,

În ceva ce nu va muri niciodată.

El le va lăsa scrise,

Pe o coală de hârtie,

Şi va transforma momentele în eternitate,

Independent de cantitatea de ani,

Care vor trece şi îi va trăi. ~

~ Odine ~