~ De prin minte ~

~ Scrisul este o aventura periculoasa. Inima omului inregistreaza si dezvaluie prin cuvinte, elibereaza si arunca in hau sufletul, aducand renuntarea totala in cel mai mare dar, predand-o necunoscutului... ~

~ O lumanare poate da licar unui drum, dar mai multe vor lumina o viata. ~

~ Printre trecut un copil va merge intotdeauna cu pasi grabiti spre viitor. ~

~ Priveste adanc in ochii unui copil. Vei vedea toata tristetea sau fericirea, dar mai presus de orice vei vedea adevarul adevarat al inocentei. ~

~ Daca vreodata o sa vrei sa ierti pe cineva, roaga-te pentru el. Nu il va schimba, dar întotdeauna te va schimba pe tine. ~

~ De m-ai iubi ~

~ De m-ai iubi un sfert din cât te iubesc eu,

Ai învăţa ce-nseamnă Iadul,

Să arzi în flăcările dorului mereu,

Să simţi cum sub tine se deschide vidul.

Să simţi cum se strânge inima în tine,

De focul care-ţi clocoteşte-n minte,

Să nu şti de vei prinde iar ziua de mâine,

Ci doar un râu de lacrimi atât de fierbinte.

Şi penele din aripi de căldură să se strângă,

În locul lor doar cioturi goale să rămână,

Să fi un înger decăzut ce după Rai să plângă,

Să ardă până se va transforma-n tărână.

Sunt un copil născut din flori şi fluturi,

Din doi părinţi ce şi-au dorit copila-n Rai,

Şi nu ca să-i lepezi inima-n flăcări,

Şi nici cu jar să-i azvârli pe al sufletului strai.

Dar am ajuns în focul veşnic al Gheenei,

Şi florile şi fluturii au murit demult,

Iar trupul meu jertfit va fi ca cel al Anei,

Zidit în pietrele lăcaşului de cult. ~

~ Odine ~

~ Pictez pierduta in vise ~

~ Cand o sa ma intalnesc in vis cu sufletul tau,

O sa iti pictez ochii.

Cand o sa aud sunetul vocii tale,

Voi picta o pasare,

Cand am sa aud zgomotul pasilor tai,

Voi canta la pian visele mele.

Ma voi trezi pictor poet, plin de culori,

Naufragiat pe raza de lumina a zorilor,

Si a unui licar de durere amintindu-mi unde sunt.

Sunt pe Luna si in Rai si in Iad

Sunt in nori si in Iadul din mine,

Imi privesc cicatricile ce contin vise,

Iar ranile ma arunca in fanteziile mortii.

Dar ce ai vrea să fac?

Chiar dacă doare ne vedem in visele mele, 

Apari, ne sarutam si nu spui nimic 
Doar taci si astepti sa te pictez.

Strang din dinti, strig in interiorul meu

Inchid ochii si dau frau liber imaginatiei,

A celor cinci simturi care le posed,

Pictand gustul sarutului,

Al soaptelor la ureche, mirosul emanat de lacrimi.

Ochii mei sunt acoperiti.

Si te vad prin aripi,

Te scriu pictandu-te in vise,

Eu poetul pictor pierdut in somn,

Ce scrie sa amane moartea.

Nu, nu e o scrisoare de dragoste scrisa de cineva care nu poate iubi,

Ci e o pilda preluata de pe o inima care a iubit prea mult. ~

~ Odine ~

~ Tipatul pasarii lovite ~

~ Am auzit tipatul unei pasari lovite,

Ca un cantec de dor al pasarii spin,

In zgomot un zvon de melancolii tacute,

Se arunca strapungandu-si inima-n chin.

Nu tot ceea ce fac poate fi corect sau gresit,

Doar am redus la tacere nasterea unui loc mistuit de flacari,

A unui cer absent de pasari insangerate.

Imi tarasc constiinta in poezii aruncate pe ferestre inchise,
Provocand o dragoste imposibila la duel cu razboinica minte,

Printre cicatricile pamantului facute din lipsa ploilor.

Poezia este un fel de sarut infinit considerat a fi infinit,

Gravata in pietrele de mormand unde se odihnesc inimile moarte,

Si unde dragostea a venit cu mainile goale in tacere,

Sa monteze piese sparte din lacrimile inghetate ale sunetelor,

Din toate cantecele care nu se mai simt decat in strigate,

Strigatul pasarii lovite cazute la pamant.

Petale uscate de tacere se pierd in ceata densa si rece,

Pe locul unde vor creste tulpini noi in locul radacinilor vechi,

Unde se fac ritualuri cu sangele zeilor care plang,

Caci au fost injunghiati de unghiile false.

Adorm pe lacrima subtire ce coboara spre gura uscata de tipatul pasarii lovite,

In culorile sumbre ale furtunilor ce rup umbrele de corp,

Iar degetele palmelor slefuiesc pleoapele palpainde,

Coborand in tacere spre picaturile nostalgice ce ratacesc agale.

Ma consuma vidul nelinistii letale, in sunete de chitara,

Care imi repeta strigatul salbatic, delirant al pasarii in agonie,

Si visez cum trupul imi e incatusat cu sufletul de timp,

Pierzandu-se in apele ceasului pana in maruntaiele pamantului.

Hibernand in pestera cu peretii plini de mucegaiul secundelor.

Astept in insomnie reincarnarea sufletului,

Intr-o alta pasare. ~

 ~ Odine ~

~ Casa fisurată ~

~ Pe lângă casa fisurată,

Trec oameni trişti şi-ngânduraţi,

Căci nu mai e, cum a fost odată,

Acum sunt plini de griji şi-nsinguraţi.

Cu paşii mari calcă apăsat,

Alunecând prin viaţa hâdă,

Trăiesc ceva ce n-au visat,

Căci au uitat ca să mai râdă.

Poate într-o zi vor reuşi din nou,

Să repare de fisuri casa vieţii,

Să nu fie precum un bibelou,

Şi nici să mai cadă pereţii.

Să fie toată numai flori,

Iar geamurile larg deschise,

Plină de zâmbet să se înalţe către nori,

Spre zările albastre, mult promise.

Să-nveţe iar ca să iubească,

Acea casă ce stătea sa cadă pe o parte,

Şi-n ea frumos ca să trăiască,

Căci ea-i averea lor, până la moarte. ~

~ Odine ~

~ Vise arse cu miros de tamaie ~

~ Gandurile mele sunt stropi de roua pe frunzele hortensiilor nedeschise.

Visele mele sunt cuvinte arse ce miros a tamaie ,

Covorul de flori e calcat fara mila de calaii in negru,

Iar talpile desculte intra calusul capcanelor uitarii.

Un miros de singuratate creste pe roca de bazalt

Acolo unde s-au rugat in liniste ochii inchisi,

Vanturi furioase murmura la urechile lacrimilor,

Care incadreaza ochii unui chip acoperit de doliu.

Cui ii pasa ce simt ca nu mint?

Cui ii pasa cum se simte linistea de mormant?

Daca mainile mele ar spune ca nu sunt ale mele,

Ele ar imbratisa camasile de forta.

Daca spectacolul sufletului meu ar fi ca vantul

Ar spune ca nu simte nimic aici.

Tac ascultand susurul zilei asteia

Si ma simt ca si cum trec prin tara care atinge norii,

Invingand marea furioasa stand pe stancile digului ...

Liniste ...somn adanc de vant 

Sufletul meu tese firul alb si negru al vietii,

Si simt cum toporul reteaza cuvintele care duc la exil.

Astazi, mintea mea este pe campul de lupta,

Se bate cu fantomenele nebuniei ce zambesc.

Si se imbata cu sufletul ars de visele mirosind a tamaie,

In focul Iadului in urma caderii ingerilor alungati.

Calea spre fericire e agitata de apele timpului,

Mainile apuca strans visele albastre vandute pe nimic,

Pretuind iubirea ucisa de aurele maro ale celor  ce imbraca hainele omului bun.

Nu putem trai ca oameni precum copacii morti,

Nu putem trai cu legaturile lanturilor care ne trag in adanc atunci cand vrem sa ne ridicam,

Si atunci nu ne ramane decat sa ne dam drumul si sa simtim aerul in cadere.

Astazi am vrut sa scriu cuvinte oftand si sa le arunc in vant.

Astazi am vrut sa plec pentru a nu ma mai intoarce acasa. ~

~ Odine ~

~ Ganduri ratacite in alb negru ~

~ Niciodata nu vor exista fluturi, fara ca sa treaca prin metamorfoza durerii mute. ~

~ Poti ascunde durerea, dar nu poti scapa de ea. T impul poate ameliora durerea, dar nu te vindeca. Noul care vine in viata ta poate umple durerea, dar nu subtituie fericirea. ~

~ Viata e formata din alegeri, cu fiecare pas pe care il faci inainte, inevitabil lasi ceva in urma. ~

~ Sunt minciuna care traieste pentru tine, asa ca nu incerca sa ma ascunzi. ~

~ Taie-mi mainile caci nu mai am ce face cu ele. Au intepenit de prea mult timp si atarna mult prea greu, tragandu-ma in pamant, tot mai adanc si mai adanc. ~

~ Daca Dumnezeu te pune la incercare, iti va da har suficient sa o depasesti. ~

~ Fiecare dintre noi suntem ca Luna. Avem si o parte intunecata, ce nu o aratam nimanui. ~

~ Coase-mi inima cu cel mai gros fir de ata, sa nu mai atarne ca niste zdrente terfelite de sentimente. ~

~ Odine ~