~ De m-ai iubi un sfert
din cât te iubesc eu,
Ai învăţa ce-nseamnă Iadul,
Să arzi în flăcările
dorului mereu,
Să simţi cum sub tine
se deschide vidul.
Să simţi cum se strânge
inima în tine,
De focul care-ţi
clocoteşte-n minte,
Să nu şti de vei prinde
iar ziua de mâine,
Ci doar un râu de
lacrimi atât de fierbinte.
Şi penele din aripi de
căldură să se strângă,
În locul lor doar
cioturi goale să rămână,
Să fi un înger decăzut ce
după Rai să plângă,
Să ardă până se va
transforma-n tărână.
Sunt un copil născut din
flori şi fluturi,
Din doi părinţi ce şi-au
dorit copila-n Rai,
Şi nu ca să-i lepezi inima-n
flăcări,
Şi nici cu jar să-i azvârli
pe al sufletului strai.
Dar am ajuns în focul
veşnic al Gheenei,
Şi florile şi fluturii au
murit demult,
Iar trupul meu jertfit
va fi ca cel al Anei,
Zidit în pietrele lăcaşului
de cult. ~
~ Odine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu