~ Casa fisurată ~

~ Pe lângă casa fisurată,

Trec oameni trişti şi-ngânduraţi,

Căci nu mai e, cum a fost odată,

Acum sunt plini de griji şi-nsinguraţi.

Cu paşii mari calcă apăsat,

Alunecând prin viaţa hâdă,

Trăiesc ceva ce n-au visat,

Căci au uitat ca să mai râdă.

Poate într-o zi vor reuşi din nou,

Să repare de fisuri casa vieţii,

Să nu fie precum un bibelou,

Şi nici să mai cadă pereţii.

Să fie toată numai flori,

Iar geamurile larg deschise,

Plină de zâmbet să se înalţe către nori,

Spre zările albastre, mult promise.

Să-nveţe iar ca să iubească,

Acea casă ce stătea sa cadă pe o parte,

Şi-n ea frumos ca să trăiască,

Căci ea-i averea lor, până la moarte. ~

~ Odine ~