~ Sărutul din vis ~

~ Mă vezi prin ceaţă lângă tine

Cum vin şi te ating cu un sărut,

Suav, timid, cu adieri de aer fine,

Habar nu ai ce din ce parte-a apărut.

Îmi simţi prezenţa dar nu ştii ce este,

Şi simt cum teama te cuprinde din senin,

Te-ntrebi dacă toate sunt doar teste,

Cu atingeri şi săruturi de gen feminin.

Şi când adormi eu vin spre tine,

Şi-ţi dau lumină din lumină,

Să simţi doar semnele divine,

Să nu mai simţi nici rău, nici vină.

 

Iar degetele reci ţi le trec pe pleoape,

Şi zăbovesc în colţul ochilor adânci,

Unde timpul riduri a învăţat să sape,

Şi-a lăsat dureri ascunse ca în stânci.

Tu eşti in bezna vieţii trecătoare,

Orbit de deşertăciuni lumeşti,

Şi vreau să-ţi dau binecuvântare,

Dar şi lumina îngerilor cereşti. ~

~ Odine ~

~ Am vazut o fantoma ~

~ Am vazut o fantoma 
Care avea ochii tai, 
Zambetul tau, pielea ta 

Si am căutat ochii in umbra noptii
Pana in zori.

Am privit-o ca si cum o stiam,
Dinainte de o cunoaste,
Cineva care  a fost,
Cineva care nu a venit inapoi,
Si care a ramas amprentat pe retina.

Am vazut multe fantome,
Care aratau ca oricare altele,
Si le puteam confunda intre ele
Dar niciodata toate fantomele astea,
Nu aratau ca tine.
Si asta ma sperie
Ca in toata colectia asta de fantome,
Care par una si  aceeasi persoana 
Cu nume diferite,
Cu vieti diferite, chipuri diferite,
Vor fi la fel de egale,
Cu nimic deosebit.
Nu mai vreau sa vina
Sa nu mai stiu unde se duc,
Sau ce au de gand,
Fantomele, oamenii, visele,
Cu zambetele lor false,
Cu ochi ce urmaresc fiecare miscare,
In colturi de camere intunecate,
Asteptand la panda sa sacrifice fericiri.
Si in marea de fantome,
In care toate sunt identice,
Una e diferita,

Care are ochii tai, pielea ta,
Zambetul tau,
Si nu e altceva decat o bucata de iluzie,
Esti Tu, ratacit in iluzia perfectiunii.

Am vazut o bucata de iluzie,
Prin inima ta.
Amagirea promisiunilor prin cuvinte,
Cea dus pana la uciderea perfectiunii,
Acea iluzie, care rupe o bucata din inima,
Inima mistuita de pasiune,
Acel "foc care arde fara a fi vazut ", 
Si care nu il stinge nici marea,
Nici tacerea care rupe sperante,
Nu va sterge iluzia unei povesti,
A unui vis in care va dispare fantoma,
Si in urma  vor ramane, fotografii si poeme. ~

~ Odine ~

~ De prin minte ~

~ Scrisul este o aventura periculoasa. Inima omului inregistreaza si dezvaluie prin cuvinte, elibereaza si arunca in hau sufletul, aducand renuntarea totala in cel mai mare dar, predand-o necunoscutului... ~

~ O lumanare poate da licar unui drum, dar mai multe vor lumina o viata. ~

~ Printre trecut un copil va merge intotdeauna cu pasi grabiti spre viitor. ~

~ Priveste adanc in ochii unui copil. Vei vedea toata tristetea sau fericirea, dar mai presus de orice vei vedea adevarul adevarat al inocentei. ~

~ Daca vreodata o sa vrei sa ierti pe cineva, roaga-te pentru el. Nu il va schimba, dar întotdeauna te va schimba pe tine. ~

~ De m-ai iubi ~

~ De m-ai iubi un sfert din cât te iubesc eu,

Ai învăţa ce-nseamnă Iadul,

Să arzi în flăcările dorului mereu,

Să simţi cum sub tine se deschide vidul.

Să simţi cum se strânge inima în tine,

De focul care-ţi clocoteşte-n minte,

Să nu şti de vei prinde iar ziua de mâine,

Ci doar un râu de lacrimi atât de fierbinte.

Şi penele din aripi de căldură să se strângă,

În locul lor doar cioturi goale să rămână,

Să fi un înger decăzut ce după Rai să plângă,

Să ardă până se va transforma-n tărână.

Sunt un copil născut din flori şi fluturi,

Din doi părinţi ce şi-au dorit copila-n Rai,

Şi nu ca să-i lepezi inima-n flăcări,

Şi nici cu jar să-i azvârli pe al sufletului strai.

Dar am ajuns în focul veşnic al Gheenei,

Şi florile şi fluturii au murit demult,

Iar trupul meu jertfit va fi ca cel al Anei,

Zidit în pietrele lăcaşului de cult. ~

~ Odine ~

~ Pictez pierduta in vise ~

~ Cand o sa ma intalnesc in vis cu sufletul tau,

O sa iti pictez ochii.

Cand o sa aud sunetul vocii tale,

Voi picta o pasare,

Cand am sa aud zgomotul pasilor tai,

Voi canta la pian visele mele.

Ma voi trezi pictor poet, plin de culori,

Naufragiat pe raza de lumina a zorilor,

Si a unui licar de durere amintindu-mi unde sunt.

Sunt pe Luna si in Rai si in Iad

Sunt in nori si in Iadul din mine,

Imi privesc cicatricile ce contin vise,

Iar ranile ma arunca in fanteziile mortii.

Dar ce ai vrea să fac?

Chiar dacă doare ne vedem in visele mele, 

Apari, ne sarutam si nu spui nimic 
Doar taci si astepti sa te pictez.

Strang din dinti, strig in interiorul meu

Inchid ochii si dau frau liber imaginatiei,

A celor cinci simturi care le posed,

Pictand gustul sarutului,

Al soaptelor la ureche, mirosul emanat de lacrimi.

Ochii mei sunt acoperiti.

Si te vad prin aripi,

Te scriu pictandu-te in vise,

Eu poetul pictor pierdut in somn,

Ce scrie sa amane moartea.

Nu, nu e o scrisoare de dragoste scrisa de cineva care nu poate iubi,

Ci e o pilda preluata de pe o inima care a iubit prea mult. ~

~ Odine ~

~ Tipatul pasarii lovite ~

~ Am auzit tipatul unei pasari lovite,

Ca un cantec de dor al pasarii spin,

In zgomot un zvon de melancolii tacute,

Se arunca strapungandu-si inima-n chin.

Nu tot ceea ce fac poate fi corect sau gresit,

Doar am redus la tacere nasterea unui loc mistuit de flacari,

A unui cer absent de pasari insangerate.

Imi tarasc constiinta in poezii aruncate pe ferestre inchise,
Provocand o dragoste imposibila la duel cu razboinica minte,

Printre cicatricile pamantului facute din lipsa ploilor.

Poezia este un fel de sarut infinit considerat a fi infinit,

Gravata in pietrele de mormand unde se odihnesc inimile moarte,

Si unde dragostea a venit cu mainile goale in tacere,

Sa monteze piese sparte din lacrimile inghetate ale sunetelor,

Din toate cantecele care nu se mai simt decat in strigate,

Strigatul pasarii lovite cazute la pamant.

Petale uscate de tacere se pierd in ceata densa si rece,

Pe locul unde vor creste tulpini noi in locul radacinilor vechi,

Unde se fac ritualuri cu sangele zeilor care plang,

Caci au fost injunghiati de unghiile false.

Adorm pe lacrima subtire ce coboara spre gura uscata de tipatul pasarii lovite,

In culorile sumbre ale furtunilor ce rup umbrele de corp,

Iar degetele palmelor slefuiesc pleoapele palpainde,

Coborand in tacere spre picaturile nostalgice ce ratacesc agale.

Ma consuma vidul nelinistii letale, in sunete de chitara,

Care imi repeta strigatul salbatic, delirant al pasarii in agonie,

Si visez cum trupul imi e incatusat cu sufletul de timp,

Pierzandu-se in apele ceasului pana in maruntaiele pamantului.

Hibernand in pestera cu peretii plini de mucegaiul secundelor.

Astept in insomnie reincarnarea sufletului,

Intr-o alta pasare. ~

 ~ Odine ~

~ Casa fisurată ~

~ Pe lângă casa fisurată,

Trec oameni trişti şi-ngânduraţi,

Căci nu mai e, cum a fost odată,

Acum sunt plini de griji şi-nsinguraţi.

Cu paşii mari calcă apăsat,

Alunecând prin viaţa hâdă,

Trăiesc ceva ce n-au visat,

Căci au uitat ca să mai râdă.

Poate într-o zi vor reuşi din nou,

Să repare de fisuri casa vieţii,

Să nu fie precum un bibelou,

Şi nici să mai cadă pereţii.

Să fie toată numai flori,

Iar geamurile larg deschise,

Plină de zâmbet să se înalţe către nori,

Spre zările albastre, mult promise.

Să-nveţe iar ca să iubească,

Acea casă ce stătea sa cadă pe o parte,

Şi-n ea frumos ca să trăiască,

Căci ea-i averea lor, până la moarte. ~

~ Odine ~